Politica

Europarlamentarii români ai Popularilor Europeni, conduşi de Rareş Bogdan, l-au convocat pe Premierul Cîţu la o discuţie pe tema PNNR

Delegația europarlamentarilor români din grupul Popularilor Europeni i-a solicitat premierului Florin Cîțu să vină la o discuție privitoare la Programul Național de Reziliență și Redresare. Ședința va avea loc de la ora 15.00, la sediul Guvernului.

Cei 14 europarlamentari ai PPE, conduși de către Rareș Bogdan, vor să discute cu premierul despre modul în care va fi implementat acest Program extrem de stufos, dar și despre modul în care Guvernul de la București relaționează cu cei de la Comisia Europeană.

Discuția se anunță una încinsă, asta pentru că în interiorul PNL sunt nemulțumiri majore față de împărțirea banilor proveniți din PNRR. Liderul PNL și președinte al CJ Maremureș, Ionel Bogdan, i-a reproșat premierului mai multe probleme, dar situația este mai amplă, pentru că liderii PNL din teritoriu au aceeași problemă.

Şi nici cei de la PNL Cluj nu sunt prea mulţumiţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *