Ceea ce pare doar o glumă este de fapt un fapt cât se poate de real: în urmă cu două zile, Eugen Cecan este revocat din funcția de director general regional al DRDP Cluj și numit în funcția de director regional al aceluiași DRDP Cluj. Este vorba doar de o schimbare de organigramă, aplicată prin Hotărârea Consiliului de Administrație al CNAIR din 12 ianuarie. Cecan a avut conflicte de interese tocmai cu DRDP Cluj și a fost trimis în judecată pentru delapidare în formă continuată, în 2017. Ca urmare a acestui proces, Eugen Cecan are interzis la funcție până în 16 februarie 2021. Schimbarea de organigramă este doar o „scamatorie” care să îl ajute pe acesta să își păstreze funcția.
Așa zisa schimbare de la conducerea DRDP Cluj a avut loc chiar în ziua în care președintele României declara că penalii nu au ce căuta în funcții publice, cu referire la cazul lui Costel Alexe, urmărit penal de DNA, pentru luare de mită și instigare la delapidare. În acea zi, la CNAIR au avut loc schimbări importante, pe listă fiind și revocarea și numirea de la conducerea DRDP Cluj, informează opiniatransilvana.ro.
Revenind la problemele de natură penală ale lui Eugen Cecan, în urma unui dosar penal întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca având numărul 1848/P/2017 s-a dispus trimiterea în judecată a lui Cecan Eugen, pentru infracțiunea de delapidare în formă continuată.
Cum era firesc la acea vreme angajatorul s-a constituit parte civilă, urmând apoi o serie de procese de la Judecătoria Cluj Napoca, la Tribunalul Cluj, apoi la Tribunalul București. În cele din urmă dosarul civil a fost atașat celui penal. Mai mult decât atât Cecan a mai fost găsit și în stare de incompatibilitate.
Conform sursei citate, a doua mare realizare a Consiliului de Administrație a CNAIR este numirea în funcția de director adjunct a Direcției de Întreținere DN și Autostrăzi a lui Sabău Vasile Lucian. Acesta a fost arestat și condamnat cu executare pe vremea când era director general al aceleiași instituții DRDP Cluj pentru luare de mită. El ar fi primit, în perioada 1999-2000, sume importante de bani de la directorul unei societăți comerciale pentru înlesnirea unor contracte de colaborare în vederea închirierii unor utilaje și mijloace de transport.
Sabău are acum pe mână banii, și nu puțini, pentru întreținerea drumurilor din cele șapte județe administrate de DRDP Cluj, Alba, Bistrița Năsăud, Bihor, Cluj, Maramureș, Sălaj și Satu Mare.