In vizor

ESTE EXTREM DE GRAV, dacă și Banca Națională o zice: Nivelul de educație a populației reprezintă o vulnerabilitate structurală a României, țară aflată pe ultimul loc la nivel european. Avem cel mai redus procent de salariați cu studii terțiare

Cel mai recent raport al Băncii Naționale a României atrage atenția asupra „vulnerabilității structurale” reprezentate de nivelul de educație scăzut al populației României. Documentul lansat joi arată că suntem pe ultimul loc la nivel european la nivelul de educație al populației. Asta înseamnă că am reușit să scădem chiar și sub Bulgaria, țară pe care la alte capitole reușeam să o depășim.

Un punct esențial pentru gradul de calificare al salariaților, unul care să asigure dezvoltarea economică a unei țări, este faptul că avem „cel mai redus procent de salariați cu studii terțiare în rândul statelor membre UE”, potrivit BNR.

”Nivelul de educație a populației, deși pe o tendință de îmbunătățire în ultimii 10 ani, clasează România pe ultimul loc la nivel european”, arată raportul asupra stabilității financiare al Băncii Naționale a României, ediția iunie 2023.

”O vulnerabilitate structurală importantă este nivelul scăzut de pregătire în rândul salariaților și, implicit, o proporție redusă a personalului calificat. România are cel mai redus procent de salariați cu studii terțiare în rândul statelor membre UE (24 la sută, cu 14 puncte procentuale mai puțin față de media UE, finalul anului 2022), iar cele mai recente rezultate ale testelor PISA27 (derulate în anul 2018) subliniază performanța scăzută a sistemului de învățământ românesc și diferențele semnificative între mediul rural și cel urban. În plus, conform indicelui economiei și societății digitale (DESI) calculat de Comisia Europeană, România se situează pe ultimul loc în clasamentul UE, unul dintre factorii determinanți fiind nivelul foarte scăzut de competențe digitale de bază ale populației”, remarcă BNR.

 

Sursa: Edupedu.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version