Editorial

Emil Boc, un criminal bugetar. Ce prostie să arunci 300 de milioane de euro pe cinci stații de metrou la Cluj, în timp ce Moldova și Sudul n-au de niciunele!

Se împlinește în curând încă un an din al țîșpelea mandat al „marelui” primar de Cluj-Napoca. Unul dintre cei mai grei. Deși prea târziu, clujenii au ajuns la vorbele mele spuse în urmă cu un deceniu când avertizam că Emil Boc este doar un emițător de minciuni sfruntate și populiste și nu un administrator de oraș. Cea mai mare bucurie a mea, ca cetățean al Clujului, este constituirea pe Facebook a unui grup cu mii de clujeni intitulat „Clujul Civic”.  

Chiar dacă aceste mii de clujeni s-au trezit la spartul Clujului să înceapă să gândească, adică după realegerea de anul trecut a lui Boc, este important să constatăm că în ultimele șase luni cel puțin, comunitatea „Clujul Civic” i-a dat lui Boc cele mai mari daune de imagine din întreaga sa carieră politică pe raza municipiului.  

Pe surse vă spun că în intimitatea sa Emil Boc pușcă de nervi de câte ori o campanie a „Clujului Civic” se lasă cu vizibilitate imensă. Datorită acestui grup, moderat cu măiestrie de Szakats Istvan, care trebuie să schieze fin printre orgolii și partizanate politice inerente unui grup format din atâția oameni, au ieșit campanii de presă importante, precum cea cu „Sicriul”, urâțenia de hotel de pe strada Avram Iancu, sau cu Hotelul Cristian.  

În fine, pentru prima oară în Cluj-Napoca, mii de cetățeni învață să pună problema așa cum s-ar fi cuvenit sa o facă încă din precedentele mandate ale lui Boc. Au învățat să întrebe, să se îndoiască, să propună, să preseze, să conștientizeze puterea grupului din care fac parte.  

Spun de peste un deceniu: acest oraș minunat este ținut în frâu de țărănia mentală a lui Emil Boc care are pe mână în fiecare mandat miliarde de euro și face extrem de puțin din acesti bani.  

Spun de peste un deceniu că acestui oraș îi lipsesc funcțiuni importante, segmente standard pentru un oraș de elită: o strategie pentru un mediu mai bun, căci Clujul este un oraș poluat, o strategie și o infrastructură pentru turism, căci Clujul este un oraș în care turiștii nu au ce face, un plan hotărât de investiții în parcări, un proiect serios de înfrumusețare a cartierelor Clujului, deoarece, pentru Boc, numai centrul contează, o infrastructură de loisir pentru copiii și adolescenții orașului, o infrastructură și un plan de investiții pe segmentul cultural, asta pentru că, așa cred eu, cultură nu înseamnă Untold și Electric Castle și nici lăbuțele triste promovate de Centrul Cultural Clujean… 

Am decis să scriu acest text ca să trag un semnal de alarmă înaintea producerii unei crime bugetare pe care Emil Boc, din orgoliu politic nemăsurat, este pe cale să o înfăptuiască.  

Rareș Bogdan anunța aseară că, în urma negocierilor de la Bruxelles, din suma de 29 de miliarde pe care o vom primi prin intermediul PNRR (si aia mult mai mica decat ce se anuntase, basca faptul ca mare parte din ea e imprumut), printre altele, Clujului i se va aloca suma de 300 de milioane de euro pentru doar 5 stații de metrou din proiectul fantasmagoric, cretin, inutil și invalid comercial al domnului primar Emil Boc.  

Dați-mi voie să vă traduc eu cum sună în realitate această sumă și mai ales ce semnificație are. Păi, suma de 300 de milioane de euro, adică doar un sfert din necesarul realizării întregului metrou, este praf politic aruncat în ochii lui Boc. Este un deget mijlociu arătat de Ludovic Orban primarului de Cluj, să nu zică Boc că n-a primit și el ceva. În fapt, Emil Boc marchează un nou eșec politic în interiorul partidului.  

Ați observat în ultimele săptămâni declarațiile belicoase ale primarului Emil Boc și Alin Tișe la adresa lui Ludovic Orban, președintele PNL. Mulți dintre clujenii orgolioși și-or fi zis: „Bine îi zice Emil Boc lui Ludovic Orban. Ce bine că îl înfruntă public pe șeful partidului său”. 

Eu văd însă în tot acest război al declarațiilor o mare greșeală de strategie politică a lui Boc, fiindcă aici el acționează pe persoane fizică dintr-un orgoliu personal și electoral și uită că e primarul Clujului și că trebuie să facă orice fel de diligențe, inclusiv să-și țină gura ca să negocieze mai bine și mai mulți bani pentru Cluj, nu de alta, dar suntem în pericolul trist în care Cluj-Napoca, cel mai important oraș din România după București, să fie trecut la „și altele”, când primarul care conduce orașul nostru are în mod paradoxal avantajul guvernării din partea partidului din care face parte.

Lipsa de măiestrie politică a lui Boc a făcut ca Ludovic Orban să se simtă amenințat de pretențiile și bășinile politicienilor liberali clujeni, iar Sică Mandolină face ce face orice politician din lume: ii izolează pe adversari atât politic, cât și economic.

Politic, și vă spun o premieră, Boc și Tișe nu mai contează în PNL după cum nu mai contează mulți dintre pedeliștii din PNL care i s-au opus lui Orban. Exclusivitatea pe care v-o ofer este că pedeliștii vechi pregătesc în secret un nou partid în eventualitatea în care Ludovic Orban va câștiga un nou mandat de președinte al PNL. Va fi un partid conservator cu tentă naționalistă și astfel se va desăvârși încă o dată blestemata caracteristică a pedeliștilor care se comportă ca și cucii: căpușează un cuib care nu le aparține după care își iau tălpășița când nu mai au ce mânca din el. 

Economic, fiindca Boc nu poate spune ca nu a primit, caci a primit 300 de milioane, dar suma este insuficienta pentru metrou.

Dar crima la care mă refer este alocarea însăși a acestei sume de 300 de milioane de euro, o sumă paradoxal mare, în realitate insuficientă. Consider că este o crimă dacă acești bani vor fi și cheltuiți pe cinci stații inutile de metrou doar ca Emil Boc să se pozeze drept făcătorul metroului, mai ales că, pentru completarea proiectului, Clujul ar mai trebui să atragă, nu se știe de unde, cel puțin 1 miliard de euro.  

Este o crimă bugetară să cheltui 300 de miliarde de euro pentru o mizerie de proiect nesustenabil economic, în timp ce Clujul zbiară după creșe, școli, parcuri, centuri, baze sportive.  
 

Alocarea a 300 de milioane de euro doar Clujului pentru un proiect fanfaronard este o crimă bugetară și la adresa întregii Românii. În timp ce Moldova și sudul țării sunt constant șuntate de la finanțări majore, ele sunt constant pe ultimele locuri și în negocierile politice și asta e vizibil, deoarece Transilvania are o infrastructură mult mai bună ca restul țării.

Clujul e pe care să arunce fix in gura unui proiect-balenă un mic dumicat de pește. O să spuneți că sudul și Moldova au politicieni netalentați, care nu știu să negocieze bine pentru regiunile lor cu Bucureștiul. Eu vă zic că e vorba de ceva mult mai subtil. De o intenție veche a Grupului de la Cluj și a ardelenilor strânși în jurul acestui grup de a face ca disparitățile economice să fie și mai pronunțate, de a accentua lipsa de egalitate și proporție în dezvoltarea regiunilor României. 

Acesta este punctul meu de vedere: prin crearea acestor avantaje pentru Transilvania, se produce și în acest fel o separare de România. Oricât de drag îmi este Clujul, oricât de mult iubesc Ardealul în care m-am născut, mai mult decât orice, iubesc România, iar România nu poate fi puternică dacă în cuibul ei doar doi pui primesc de mâncare zilnic, iar restul primesc o dată la săptămână. 

Trebuie ca noi, clujenii, să declanșăm o campanie de protest cu toate forțele noastre pentru ca această cheltuială stupidă de 300 de milioane de euro să nu fie făcută pentru metroul clujean, ci pentru alte proiecte mai importante și mult mai necesare ale Clujului. Fiindcă nu văd niciun fel de final pentru visul populist și ireal al mincinosului din Răchițele. Și ce o să facem: o să construim cinci stații de metrou, ca să se dea doar gilăuanii și floreștenii cu ele (nu că nu ar merita) ? 

Îmi doresc din tot sufletul ca Emil Boc să nu mai iasă primar în 2024. Sunt mândru că am obținut doar 3% în 2016 împotriva lui, indiferent de câte miștouri mi-am luat pe tema asta. Spre deosebire de mulți alții, măcar eu am avut curajul să lupt împotriva mentalității de stăpân a lui Boc, împotriva abuzurilor urbanistice si împotriva lipsei de transparența a acestui primar. Nu am de ce să mă rușinez de cei 3%, fiindcă ei au fost făcuți cu muncă cinstită, nu cu ciordeli electorale.  

Clujul Civic și alte inițiative din acest oraș trebuie să se concentreze și mai tare pe proiectele acestei administrații. Să le amendeze sau să facă presiune pentru eliminarea celor inutile. 

Clujul Civic și alte inițiative de asemenea gen trebuie să identifice în următorii doi ani și jumătate un primar modern în gândire, despărțit de mentalități populiste, liber de șpăgile primite de la dezvoltatorii imobiliari. Un primar care să fie ghidonat de bunul simț, și nu de orgoliu și narcisism mediatic. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *