Primarul Clujului, Emil Boc, susţine că nu a beneficiat de tratament preferenţial din partea medicului Mihai Lucan, având doar scurte intervenţii medicale, care nu au necesitat internare, atât la clinica de stat, cât şi la clinica privată. Cu privire la contractul de concesiune pentru realizarea clinicii LukMed, acesta afirmă că a fost aprobat de Consiliul Local Cluj-Napoca înainte ca el să fie ales primar.
“Contractul de concesiune pentru realizarea clinicii LukMed, care stabilea preţul şi suprafaţa de teren, a fost aprobat de către Consiliul Local Cluj-Napoca înainte ca eu să fiu primar. În timpul mandatului meu, Consiliul Local a detaliat, prin Hotărâri de Consiliu, precizările din contractul de concesiune stabilite înainte ca eu sa fiu primar. Nu am beneficiat de nici un fel de tratament preferenţial din partea domnului Lucan, am avut scurte intervenţii medicale, care nu au necesitat internare, atât la clinica de stat, cât şi la clinica privată. În condiţiile în care actul medical se putea realiza în Cluj-Napoca, am considerat firesc să am intervenţia medicală acasă şi nu în străinătate”, a declarat miercuri Boc, citat de Mediafax.