Din oras

Emil Boc putea sa stopeze inca de ieri lucrarile la blocurile de pe strada Macesului

Lucrarile la atat de mult contestatele blocuri de pe strada Macesului nu se opresc, desi institutia Prefectului a atacat actul administrativ care-i acorda dreptul de constructie. Prefectura arata cu degetul catre Inspectoratul de Stat in Constructii, pe care-l acuza ca nu vrea sa opreasca lucrarile, in timp ce Primaria putea sa stopeze inca de ieri constructia blocurilor care, odata finalizate, vor bloca o strada intreaga, dupa cum se plang locatarii din zona. Primarul Clujului saluta initiativa Prefecturii, in loc sa se asigure ca e indeplinita.

“HCL  Cluj-Napoca  nr.458/4.11.2008  si  cinci  autorizatii  de  construire  emise  de  primarul municipiului  Cluj-Napoca  au  fost  apreciate  ca  nelegale.  S-a  solicitat  instantei  anularea actelor administrative, suspendarea autorizatiilor de construire, oprirea lucrarilor, precum si demolarea constructiilor deja realizate. Actiunea face obiectul dosarului nr.1467/117/2014 aflat pe rol la Tribunalul Cluj”, anunta, zilele trecute, prefectul Gheorghe Vuscan.

“Institutia Prefectului a solicitat Primariei Municipiului Cluj-Napoca si Inspectoratului de Stat in Constructii sa informeze beneficiarii cu privire la necesitatea opririi lucrarilor”, mai spunea prefectul.

Pentru ca cererea prefectului nu a fost pusa in aplicare de Inspectoratul de Stat in Constructii, subprefectul Clujului, Mihnea Remus Iuoras, ameninta ca se va adresa Parchetului:

“Este ilegal ce fac ei acum, trebuiau sa mearga pe teren si sa dispuna oprirea lucrarilor”, a declarat Iuoras pentru Ziar de Cluj.

Acesta invoca Legea 50/1991, republicata, privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii, care spune ca “Inspectoratul de Stat in Constructii si inspectoratele teritoriale pot dispune oprirea executarii lucrarilor de construire sau de desfiintare, dupa caz, atunci cand constata ca acestea se realizeaza cu incalcarea dispozitiilor legale, a cerintelor privind asigurarea calitatii in constructii, fara proiect tehnic ori pe baza unor autorizatii nelegal emise”.

Reprezentantii ISC Cluj se apara si spun ca ei nu pot sa dispuna oprirea lucrarilor fara o sentinta judecatoreasca definitiva in acest sens. Astfel, angajatii de la Cluj au cerut zilele trecute un punct de vedere de la ISC Bucuresti, pentru a vedea care este modalitatea in care pot interveni in cazul blocurilor de pe strada Macesului. Cei de la Bucuresti au fost de acord: ISC nu misca un deget pana un judecator nu va decide asta.

Primaria trebuia sa faca ceva pana acum

O alta cale prin care constructiile de pe santierul de pe strada Macesului pot fi oprite este cea in care Primaria, prin Serviciul Control Urbanism si Disciplina in Constructii, o va cere.

E a doua institutie abilitata sa ceara stoparea lucrarilor. In momentul in care prefectul ataca autorizatia de construire in contencios administrativ, lucrarile se suspenda de drept, iar Primaria trebuia sa se asigure de asta. In schimb, desi putea sa ia masuri inca de ieri, Emil Boc a preferat sa faca, in continuare, declaratii populiste. Astazi, primarul Clujului a declarat ca se afla de partea cetatenilor si ca si-ar dori ca lucrarile din zona sa se opreasca. Paradoxal, nu misca un deget pentru a se asigura ca acest lucru se si intampla.

„Daca se va gasi o solutie in care sa fie oprite lucrarile, pe noi ne-ar bucura”, a spus astazi primarul Clujului.

Ce nu spune insa Emil Boc e ca solutia se afla chiar la el in curte, dar nu o foloseste.

“Nu cred ca nu stie ca un act atacat de prefect se suspenda; scrie in orice carte de drept administrativ. Prerogativele prefectului sunt clare, acum trebuie respectata legea: lucrarile trebuie sa se suspende indata. Din punctul meu de vedere, si ISC-ul si Primaria pot face asta”, a declarat, pentru Ziar de Cluj, juristul Mircea Jorj. 

Directia de Control a Primariei e abilitata sa se deplaseze pe santier si sa ceara stoparea lucrarilor. Daca nu se conformeaza, constructorii risca o amenda foarte mare pentru continuarea lucrarilor fara autorizatie sau cu autorizatia suspendata pana in momentul in care instanta va decide intr-un fel sau altul. 

UPDATE:

Cum se arunca pisica peste gard

Desi subprefectul Mihnea Remus Iuoras sustine ca a timis inca de luni instiintarea catre Primaria Cluj-Napoca, purtatorul de cuvant al institutiei sustine ca hartia nu a ajuns la municipalitate. 

„In momentul acesta nu exista nicio cerere in Primaria Cluj-Napoca”, a spus Oana Buzatu. 

In consecinta, Iuoras spune ca va retrimite solicitarile, atat catre primarie cat si catre ISC, de data aceasta prin fax. 

Locatarii fac plangeri penale

Asociatia locatarilor de pe strada Macesului a depus plangere penala impotriva Inspectoratul de Stat in Constructii, pe care il acuza ca nu isi respecta indatoririle. In plus, locatarii ameninta si Primaria cu proces. 

„Avem pregatita o plangere penala si impotriva Primariei, pe care o vom depune maine, in caz ca nu se va dispune suspendarea lucrarilor”, spune Elek Levente, presedintele asociatiei. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *