Din oras

Emil Boc pune majorarea costurilor pentru realizarea așa-numitului Parc Observator în cârca lui Sile Pușcaș: Un milion de euro este diferența în privința costurilor, atât ne-a costat hărțuirea de către proprietar în instanțele de judecată, în 12 procese

Proiectul așa-numitului parc Observator din cartierul Zorilor presupune costuri suplimentare, context în care edilul Emil Boc a explicat această creștere a fondurilor necesare derulării proiectului prin multiplele procese în care a fost antrenată Primăria Cluj-Napoca în urma exproprierii terenului de la patronul Florisal Sile Pușcaș. 

„Am expropriat aceste terenuri pentru a face parc pentru cetățeni.

12 procese – atâtea am avut în ultimul an cu privire la parcul Observator. Și am ajuns la un final și le-am câștigat pe cele necesare ca să putem ajunge astăzi în fața Consiliului local cu indicatorii tehnico economici. 

Costul? 1 milion de euro. 

De ce un milion de euro? Pentru că asta e diferența în privința costurilor față de ce era acum un an și ce este acum. Atât ne-a costat acționarea în judecată de către proprietar și hărțuirea prin toate instanțele de judecată, în 12 procese, ca până la urmă să ajungem la același rezultat – proiectul merge mai departe.

Dar cu costurile suplimentare de 1 milion de euro, valoare suplimentară, deci valoare determinată de creșterea prețurilor de la momentul în care eram pregătiți să-l promovăm, dar am fost blocați de procese judiciare.

Astăzi am venit în fața dumneavoastră cu ceea ce este necesar – actualizarea costurilor, ca după aceea să putem merge la licitație. 

Acestea sunt datele reale, fiecare să le judece cum crede, eu v-am prezentat informațiile obiective”, a declarat primarul Emil Boc în deschiderea ultimei ședințe de Consiliu local din acest an. 

În urmă cu doi ani de zile, în decembrie 2019, Consiliul local aproba valoarea sumei alocate (peste 18 milioane lei) pentru amenajarea așa-numitului Parc Observator din cartierul Zorilor, pe un teren expropriat de administrația locală de la patronul firmei Florisal, Sile Pușcaș.

În ultima ședință de Consiliu local din decembrie 2021, autoritățile aprobă majorarea valorii proiectului, chiar dacă vreme de 2 ani parcul promis a rămas doar unul virtual. 

Valoarea actualizării operate, inclusiv TVA, este de – 1.007.823,67 lei/peste 200.000 EUR.

Terenul nu este public, ci este deținut de firma Florisal SA, al omului de afaceri Sile Pușcaș, fostul ginere al lui Ioan Rus.

În cadrul procedurilor de expropriere, valoarea despăgubirilor oferite de autoritățile locale au fost modice (cca 2 milioane de euro) comparativ cu valoarea reală/de piață de cca 30 milioane de euro.  

Pe acest teren, omul de afaceri Sile Pușcaș a dorit să construiască blocuri cu zece etaje. Terenul a fost expropriat de municipalitate. 

CITEȘTE ȘIParcul Observator din cartierul Zorilor se amenajează în viitor, însă pe mai mulți bani: Consilierii locali aprobă alocarea unei sume suplimentare de peste 1 MILION de lei

Emil Boc a mulțumit colegilor săi pentru susținerea acordată în cadrul acestui demers: 

„Vreau să felicit echipa juridică a Primăriei, pe doamna secretar general Roșca, pe doamna Alina Rus, șefa Serviciului juridic, pe Adina, șefa Serviciului de specialitate din departament și pe echipa de consultanță cu care am lucrat, pentru că au arătat interes față de interesul public și au crezut în reușita acestui proiect pentru clujeni”, a adăugat Emil Boc. 

Valoarea totală a investiției, actualizată, este de 19.787.000,82 lei cu TVA.

Finanțarea investiției va fi făcută din fonduri de la bugetul local. 
Durata de execuție a lucrărilor este de 9 luni calendaristice. 

Zona terenului studiat are o suprafață de 12.095 mp.

Proiectul prevede amenajarea parcului Observator cu zone dedicate unor categorii diferite de utilizatori. Va fi amenajat un loc de joacă cu dotări moderne, o zonă de recreere pentru seniori, o zonă de fitness în aer liber, vor fi instalate mese de șah și fântâni arteziene. De asemenea, se vor amenaja zone de promenadă și vor exista facilități pentru cicliști. Amenajarea viitorului parc presupune plantarea de noi arbori și arbuști. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *