Rautacisme

Emil Boc nu crede în ridicarea tuturor restricțiilor și ne transmite să nu trecem la non-restricții și bairam

În Clujul în care, chiar și pe timp de pandemie, s-au organizat marile festivaluri precum Untold, primarul Emil Boc ne îndeamnă la moderație și la o atitudine non-bairam, acum, după ce politicienii au decis ridicarea tuturor restricțiilor epidemiologice, cu toate că pandemia nu a trecut (astăzi, incidența în județul Cluj, raportată de Ministerul Sănătății, este de 8,4 la mie; 257 pacienți Covid sunt internați în spitalele clujene, 19 copii, dintre care 2 copii la ATI; totalul pacienților internați la ATI este de 59).

Arma autorităților, chitanțierul, a fost înlocuită brusc cu recomandarea, care însă e un pistol cu apă. În ciuda afirmațiilor primarului, că locuitorii Clujului sunt responsabili, încet-încet, oamenii încep să își dea jos masca – și în tramvaiele pline ochi la orele de vârf, și pe străzile aglomerate, și în magazine și peste tot pe unde nu mai au obligația să o poarte.

Atenție, însă, clujeni! Primarul Boc vă invită la moderație! Bairamul e recomandat doar atunci când e organizat cu sprijinul autorităților, când durează 4 nopți și ocupă toată zona Cluj Arena – Parcul Central.

„Mesajul pe care îl susțin eu, un mesaj, până la urmă, de atitudine în viață, e de a rămâne echilibrat și ponderat, de a nu trece dintr-o extremă în alta, adică de la restricții la non-restricții și bairam și alte activități care să ne scoată în decor. Toate aceste lucruri trebuie făcute gradual, echilibrat și cu măsură.

Eu în Primărie am dat foarte clar dispoziții în felul următor: la nivel de recomandare, ca oamenii în spații aglomerate, în transportul în comun, în birouri unde sunt mai multe persoane deodată, să păstreze în continuare masca. Pentru că e o măsură de protecție individuală și colectivă, că și răcelile celelalte obișnuite nu se transmit dacă ne protejăm suplimentar.

Doi: am dat dispoziție ca toate mecanismele de igienizare existente să se mențină în continuare, de la igienizarea piețelor, până la situațiile de utilizare a dezinfectanților la intrarea în instituții publice ș.a.m.d. Acelea să rămână în continuare, ca o metodă sau ca o lecție învățată de a preveni boli viitoare. Nu trebuie să aruncăm la gunoi aceste practici pe care le-am avut în pandemie, care vizează mai multă igienă și mai multă sănătate. Trebuie păstrate.

De asemenea, am dat dispoziție ca toate programele pe care le-am avut, și anume: munca la domiciliu pentru cei care pot să facă la domiciliu munca și este specifică departamentului în care lucrează, să se mențină și în continuare. Am dat dispoziție, de asemenea, ca tichetul albastru, audiențele video și întâlnirile pe care le poți avea în spațiul virtual cu cetățenii să se mențină în continuare. Am dat dispoziție, de asemenea, ca programul decalat de venire la muncă, la 7, la 8 și la 9 să se mențină în continuare, cu aprobare prealabilă, pe fiecare departament, cu tot ce înseamnă aceste elemente. Adică, păstrăm acele măsuri pe care legea ne dă voie să le menținem. Evident, restul, care înseamnă solicitarea certificatului verde sau obligativitatea purtării măștii, acele lucruri nu le mai impunem. Dar recomandarea trebuie să rămână.

Acuma, clujenii sunt oameni responsabili și dacă te uiți și pe stradă, te uiți și în mijloacele de transport în comun, nu trebuie să îi tragi de mânecă pe oameni, să le spui: uite, vă recomandăm să purtați mască! O fac de la sine și au ajuns mulți la un nivel de înțelegere a contextului în care trăim, încât nu e nevoie nici ca primarul să le facă recomandări sau ca autoritățile să amendeze, pentru că acuma nu se poate amenda, dar eu știu că sunt oameni responsabili”, a declarat astăzi Emil Boc, la un post de radio local.