Anul acesta este programată obținerea tuturor avizelor pentru Centura Metropolitană, iar anul viitor urmează licitația pentru lucrări. Cu puțin noroc, șantierul se va deschide peste doi ani. Potrivit primarului Emil Boc, Primăria Cluj-Napoca a pregătit toată documentația, deși aceasta ar fi fost sarcina Guvernului.
„Lucrurile merg înainte conform graficului pentru obținerea acordului de mediu și în toamnă să se obțină toate aprobările la nivel guvernamental, aprobarea studiului de fezabilitate, indicatori tehnici. Anul viitor va urma licitația pentru lucrări, iar anul acesta obținerea tuturor avizelor”, a precizat primarul Emil Boc, joi, în cadrul unei emisiuni radio.
Lucrările vor fi realizate cu fonduri europene, acesta fiind proiectul Guvernului, nu al Primăriei.
„Asta nu este lucrare pe care o face Primăria. Noi am făcut toată documentația. Exact ca la pregătirea mesei, cineva trebuie să muncească – să adune cartofii, morcovii, să îi curețe, să îi răzuiască, să adune pentru ciorbă, să pregătească toate pe masă, să le pună în mixer. Noi am făcut toată treaba asta în locul Guvernului. Acum Guvernul are masa pregătită și să o servească, adică să facă licitația și să dea banii din fondurile europene pentru că nu Primăria este eligibilă. Noi am făcut pentru ei pentru că timp de patru-cinci ani nimeni nu ne-a băgat în seamă”, a conchis Boc.