Din oras

Emil Boc investește 100.000 de euro în renovarea Sălii de Sticlă de la Primărie. Pentru început, pune LED-uri, la final vom avea roboți care votează telepatic proiectele

Emil Boc nu își revine după ce ego-ul său enorm a fost zgândărit serios de Rareș Bogdan în cadrul adunării liberale de la Casa de Cultură a Studenților. Astfel, după ce Bojolan, primarul din Oradea, a fost numit cel mai performant primar din PNL, dar și după ce Sibiul a fost lăudat excesiv, Emil Boc contraatacă cu investiții masive în Sala de Sticlă a primăriei.

O investiție necesară, care ar trebui să arate lumii cine e șeful, în condițiile în care această sală arată momentan ca un loc de întâlnire al comuniștilor în ’52. Pentru început, vor fi cheltuiți 486.000 lei pentru „achiziția de echipamente pentru retehnologizarea sălii”. 

Ce înseamnă acest lucru? Pe scurt, refacerea de la zero a subsistemelor de conferință, de sonorizare, de traducere simultană, de afișaj și de vot. Să nu vă așteptați la lucruri mărunte, investiția de 100.000 de euro e un mic pas.

O simplă parcurgere a caietului de sarcini scoate în evidență proiectul megalomanic la care vom asista. Astfel, cei care vor lua cuvântul vor fi înregistrați și cronometrați. Mai mult, vor putea transmite mesaje vizuale. Dacă nu v-am convins, conferințele vor fi transmise în direct pe Internet. Mai mult, discuțiile vor putea fi traduse în patru limbi.  Bonus, sala va fi umplută cu monitoare LCD în formă de cub cu diagonala de 102 cm. Să vedem ce mai zice Bolojan?

Cu siguranță vor urma noi etape și noi investiții în această sală, până când vizitatorii vor confunda sala cu un OZN. Ori suntem oraș smart, ori nu suntem! 

Foto: www.veechxveech.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *