Analiza

Emil Boc, în topul primarilor cu cele mai mari salarii. Cine este pe primul loc și ce salarii și-au stabilit edilii șefi din cele mai importante orașe

Aleșii locali au căpătat, în 2017, dreptul de a-și stabili singuri salariile cu respectarea unei grile de coeficienți, după funcția deținută. Majoritatea primarilor municipiilor de reședință de județ și-au acordat indemnizația până la plafonul maxim, fiind însă și unii care au fost ceva mai ponderați cu banul public.

Fanatik a realizat un top al salariile primarilor din marile orașe, în funcție de declarațiile lor avere, depuse sau care ar fi trebuit depuse la mijlocul acestui an. Primarul Emil Boc nu este în „linia întâi”, dar se află totuși în topul primarilor care au salarii mari.

În fruntea clasamentului este primarul din Iași, Mihai Chirica, care a trecut la venituri din salarii suma 182.520 de lei, mai mult decât Gabriela Firea. Există două posibile explicații pentru această situație: fie Chirica și-a fixat o indemnizație mai mare decât permite legea, una care depășește 15.000 de lei lunar, fie a trecut și alte venituri de natură salarială, precum diverse sporuri.

El este urmat de un grup compact de primari care au salariile fixate la nivelul maxim, indiferent de numărul de locuitori ai urbei sau de starea economică a acesteia și de bugetul pe care-l au la dispoziție: Cătălin Flutur (Botoșani), Ion Lungu (Suceava), Cosmin Necula (Bacău), Cristi Misăilă (Focșani), Constantin Toma (Buzău), Adrian-Florin Dobre (Ploiești), Nicolae Barbu (Giurgiu), Mihail Genoiu (Craiova), Marius Screciu (Drobeta Turnu Severin), Astrid Fodor (Sibiu), Cătălin Cherecheș (Baia Mare) și Nicolae Robu (Timișoara).

Toți aceștia au o idemnizație de 13.689 de lei net pe lună, adică 164.268 anual. Există însă primari care au trecut ușor peste acest plafon, fie din cauza unor mici erori de calcul, fie datorită adăugării unor sporuri, diurne sau diverse decontări. Este vorba despre Ovidiu Crețu (Bistrița) – 165.452 lei/ an, Florin Oancea (Deva) – 164.761, Emil Boc (Cluj) – 164.460 și Antal Arpad (Sfântu Gheorghe) – 164.270 lei.

Indemnizații de peste 160.000 de lei pe an mai au Ștefan Drăgulin (Călărași), Daniel-Cristian Stan (Târgoviște), Emil Moț (Slatina), Marcel Romanescu (Târgu-Jiu), Dorin Florea (Târgu-Mureș), Kereskenyi Gabor (Satu Mare), Ilie Bolojan (Oradea).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version