Din oras

Emil Boc către proprietarii imobilelor din zona centrală: ”De la 1 decembrie se va trece la aplicarea pentru anul viitor a impozitului de 500%”

Imobilele din zona centrală a municipiului, marea lor majoritate, se află într-o stare avansată de degradare. Din această cauză, municipalitatea a impus ca, de la 1 decembrie, proprietarii ce nu vor refaţadiza clădirile deteriorate vor fi sancţionaţi cu amendă şi cu majorarea cu 500% a impozitului. Emil Boc i-a avertizat încă o dată pe cei in culpă să se apuce de muncă, afirmând că nu e nevoie de autorizaţie de construire pentru zugravirea imobilelor, iar în cazul accidentelor atragerea răspunderii penale revine proprietarilor.  

Emil Boc a fost prezent în această dimineaţă în studioul unui post local de radio pentru a se lăuda, pe de o parte, cu marile realizări ale administraţiei locale, iar pe de altă parte ca să îi atenţioneze pe proprietarii imobilelor degradate din centrul oraşului că acestora le-au mai rămas puţine zile până când vor fi sancţionaţi cu amendă, iar impozitu pe clădiri le va fi  majorat cu un procent de 500%.

 “Vine toamna şi vine iarna. Din nou atrag atenţia proprietarilor de clădiri private din municipiul Cluj-Napoca. Există riscul degradării, despinderii unor elemente de faţadă care pun în pericol viaţa cetăţenilor. Am avut şi în weekend o mică problemă, în zona centrală, la o clădire privată. Spun foarte clar, dacă până în 30 noiembrie cei din  zona centrală, mă refer aici de la Piaţa Lucian  Blaga până în zona Avram Iancu, cu toate străzile adiacente, au fost somate peste 3.000 de persoane, proprietari şi coproprietari, după 1 decembrie se va trece la aplicarea pentru anul viitor a impozitului de 500%. Le atrag atenţia că sunt în termenul de a-şi putea procura autorizaţiile şi să facă intervenţiile necesare. Mai au zile, octombrie şi noiembrie”, a declarat Emil Boc. 

Din cele 3.000 de persoane somate, doar o parte au reacţionat şi au demarat în această toamnă lucrările de refaţadizare. Edilul nu a ştiut să prezinte în cadrul emisiunii numărul exact al celor care au dat curs somaţiilor şi au reabilitat faţadele imobilelor din zona centrală, însă a reamintit că în cazul producerii unor accidente proprietarul clădirii riscă un dosar penal.   

“O să prezint. A fost un departament special al primăriei creat care să se ocupe de această probelmă şi am să vin să vă prezin aceste date şi am să  vă spunce au făcut. Ce vreau să le spun, unii au înţeles şi deja am văzut că se mişcă. Pot să o facă foarte mulţi, în primul rând să evite răspunderea penală. Dacă Doamne fereşte se întâmplă ceva, este şi răspundere penală a proprietarului clădirii. Doamne fereşte să se ajungă la o asemenea situaţie. Am fost aproape de a avea un  asemenea incident tragic anul trecut, sper să nu se repete. Proprietarii trebuie să ştie că, dacă Doamne fereşte, clădirea produce prejudiciu care poate afecta viaţa unui om, au o problemă mare, inclusiv a răspunderii penale, dincolo de răspunderea civilă”, a afirmat primarul.  

Edilul a dat asigurări proprietarilor de imobile care doresc să işi refaţadizeze cădirile că nu au nevoie de autorizaţie din partea municipalităţii, motiv pentru care aceştia nu au nicio scuză să nu se apuce de treabă. Totodată, Emil Boc îi sfătuieşte pe aceştia că singura modalitate de a scăpa de amedă şi, de la 1 decembrie, de o majorare a impozitului cu 500%  este ca peste două luni imobilele să fie refaţadizate. Emil Boc a ţinut să reamintească de cât de redusă este birocraţia la nivelul instituţiei pe care o conduce afirmând că, pentru refaţadizarea clădirilor, proprietarii au nevoie din partea primăriei doar de o autorizaţie în vederea amplasării schelelor pe domeniul public.  

“Toţi spun că nu putem face, sunt procedurile birocratice, complicate, grele. Vreau să ştiţi că am vorbit de foarte mutle ori şi unii au început să facă. Legea 50, care este legea de bază în materia construcţiilor, în articolul 11 spune foarte clar. Se pot executa fără autorizaţie de construire următoarele lucruri: lucrări care nu modifică structura de rezistenţă, aspectul arhitectural al construcţiilor. Se pot efectua fără autorizaţie de construcţie zugrăveli şi vopsitorii exterioare dacă nu se modifică elemente de faţadă şi culorile clădirilor. De multe ori se desprind elemente de zugrăveală acestea care pot fi refăcute prin zugrăveli şi vopsitorii unde nu ai nevoie de autorizaţie de construcţie. Primăria le dă doar aprobara de a-şi amplasa schela pe domeniul public. Sper să înţeleagă că pot să facă aceste lucări şi scapa şi de amendă şi de impozitul de 500 %”, a declarat Emil Boc.

Ziar de Cluj ţine să îi reamintească primarului reales că există un număr considerabil de imobile aflate în proprietate privată a municipiului Cluj-Napoca şi care, de asemenea, se află într-o stare avansată de degradare, un posibil pericol public pentru cetăţeni. Pe cine va sancţiona Emil Boc în cazul în care tencuiala sau ornamentele de pe aceste clădiri vor duce la prducerea unor accidente?

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *