Eveniment

Eduard Hellvig renunță la șefia SRI

Eduard Hellvig a anunțat că a ajuns la finalul mandatului de director al SRI și urmează să părăsească funcția. El a precizat că a discutat acest subiect cu preledintele Klaus Iohannis şi că l-a informat şi pe preşedintele Comisiei parlamentare de control al SRI.

  • ”Prin urmare pot să închei etapa de viață pe care am parcurs-o în fruntea Serviciului Român de Informații. Încheierea mandatului meu este o decizie pe care am discutat-o deschis în ultimele săptămâni cu președintele României”, a spus Hellvig.
  • ”Pietrificarea în funcţie nu este bună. Ea poate duce la setarea de obiective greşite pentru instituţie, la confundarea funcţiei cu persoana care o deţine. Nu vreau să evit abordarea frontală a unui subiect legitim dezbătut în spaţiul public. Nu cred că este bine pentru democraţie ca o persoană să concentreze expunerea la informaţie secretă pentru un timp îndelungat. Consider că din moment ce mi-am atins obiectivele propuse, nu există niciun raţionament să continui să ocup această funcţie. Am reuşit restructurarea instituţiei, am promovat o nouă generaţie în funcţiile de conducere şi am pus la dispoziţia societăţii informaţii din Arhivele Fostei Securităţi”, a afirmat Eduard Hellvig, luni într-o declaraţie de presă.

”Consider că, din moment ce mi-am atins obiectivele propuse, nu există nici o rațiune pentru a continua să exercit această funcție. După cum spuneam, închei această etapă de viaţă cu satisfacţia că am făcut lucruri bune pentru cetăţeni, pentru România şi pentru SRI. Am reușit restructurarea instituției pentru a fi mai eficientă, am îndepărtat-o de politică și de moștenirea fostei Securități, și am menținut și amplificat încrederea și respectul partenerilor noștri externi, alături de care SRI luptă zi de zi pentru protejarea României. Am promovat o nouă generație în funcțiile de conducere și am pus la dispoziția societății informațiile extrase din arhivele fostei Securități. Starea serviciului este, acum, semnificativ mai bună decât era în urmă cu 8-9 ani. Realizările publicabile, dar şi provocările mandatului se regăsesc în volumul 2 al Monografiei SRI, care acoperă perioada 2015-2023.

Vreau să-mi exprim aprecierea faţă de profesioniștii din SRI, faţă de partenerii din conducerea executivă şi faţă de beneficiarii legali ai instituției, care mi-au fost sprijin, dar şi resort critic pozitiv în toţi aceşti ani. Rămân un susţinător deschis al valorilor de securitate naţională şi al profesioniştilor oneşti din domeniul informaţiilor. Și cred că viitorul SRI va fi unul bun pentru România dacă instituția se ferește de greșelile și abuzurile trecutului, dacă își menține parcursul democratic și de profesionializare care i-au adus în prezent admirația și respectul partenerilor săi din țară, din UE și din NATO.

​Îmi amintesc acum de ceea ce spunea un important lider politic european al secolului XX – „Singurul ghid al unui om este conștiința sa. Singurul scut al memoriei sale este verticalitatea și sinceritatea acțiunilor sale. Este foarte imprudent să mergi prin viață fără acest scut, pentru că suntem atât de des luați în derâdere de eșecurile speranțelor noastre și de nerealizarea planurilor noastre. Purtând acest scut, vom fi mereu în rândul celor onorabili”.

Declaraţia de astăzi este ultima în calitate de director al Serviciului Român de Informaţii. Profesional şi sufleteşte voi fi marcat pozitiv pentru toată viaţa de această experienţă deosebit de onorantă. Emoțional şi raţional, mă voi raporta totdeauna cu respect, consideraţie şi afecţiune la motto-ul SRI – Patria, a priori!”, a spus Hellvig.

https://www.facebook.com/epochtimesro/videos/222175590222127/

Cine va fi noul șef al SRI, după ce Eduard Hellvig și-a anunțat plecarea din funcție

  • Conform legii de organizare a SRI, acesta va fi suplinit de către prim-adjunctul SRI

În acest caz, prim-adjunctul directorului SRI este generalul Răzvan Ionescu. Acesta va prelua funcția până la finalul procedurilor de numire în funcție a unui nou director.

”Directorul Serviciului Român de Informaţii are un prim-adjunct, care este şi înlocuitorul legal al acestuia, precum şi 3 adjuncţi.

Prim-adjunctul directorului Serviciului Român de Informaţii şi adjuncţii directorului au rang de secretari de stat şi sunt numiţi de Preşedintele României, la propunereadirectorului Serviciului Român de Informaţii”, se arată în Legea de organizare a SRI.

Cine este Răzvan Ionescu

Generalul Răzvan Ionescu are 47 de ani și o experiență de peste două decenii în munca operativă a Serviciului. De profesie este fizician, absolvent al Facultății de Fizică din cadrul Universității București. A urmat cursurile postuniversitare cu specializarea Geopolitică și Geostrategie din cadrul Academiei de Studii Economice, a absolvit masterul NATO Senior Executive din cadrul SNSPA, a absolvit cursurile seminarului Combaterea Armelor de Distrugere în Masă și Terorismului din cadrul Centrului European pentru Studii de Securitate George C. Marshall din Germania.

De-a lungul carierei în SRI, domnul general Răzvan Ionescu a ocupat mai multe funcții, atât în cadrul unităților centrale, cât și teritoriale, unde a avut succese operaționale de anvergură, în parteneriat cu servicii de intelligence din spațiul euroatlantic, pe problematici privind criminalitatea organizată transfrontalieră, respectarea regimurilor internaționale privind proliferarea sistemelor de armament, fluxuri financiare internaționale, migrație și terorism.

A fost încadrat în SRI cu gradul de locotenent și a absolvit ca șef de promoție cursurile de inițiere. A fost avansat la gradul de general-maior la 1 decembrie 2017. Anterior numirii în funcția de prim-adjunct al Directorului SRI, a condus o unitate centrală cu activitate în combaterea amenințărilor transfrontaliere. În activitatea sa a colaborat excelent cu partenerii instituționali ai SRI, atât interni, cât și externi.

Jocul lui Klaus Iohannis

  • Având în vedere că președintele Klaus Iohannis își finalizează mandatul anul viitor, numirea unui nou director al SRI va însemna un joc cu miză extrem de mare. Analiștii politici au arătat faptul că, în ultimul an de mandat, președintele în funcție este ”abandonat de servicii”, asta pentru că aceștia caută să parieze pe viitorul locatar de la Cotroceni.

Demisia lui Eduard Hellvig va complica serios ecuația politică. Faptul că Iohannis are în pixul său propunerea va conduce la o confruntare directă cu PSD, care ar putea dori un om apropiat partidului în această funcție. Nici pentru liberali nu este o situație comodă, asta pentru că Iohannis va aștepta sprijin din partea acestora pentru un om pe care îl agreează, iar cei de la PNL pierd șansa de a veni cu propriul om, dacă vor câștiga prezidențialele.

Pentru că, în prezent suntem în vacanță parlamentară, jocul pentru numirea unui nou director al SRI se va desfășura în această vară, iar în toamnă am putea avea votul din Parlament.

Discursul integral al directorului SRI:

Buna ziua!

Doamnelor și domnilor,

Serviciul Român de Informații a transmis pe 23 iunie către Comisia de Control Raportul de activitate aferent anului 2022. Este un document clasificat până în momentul în care va fi discutat în Comisie și înaintat spre dezbatere plenului reunit al Parlamentului.

Raportul care a ajuns în Parlament prezintă inclusiv o sinteză a modurilor în care SRI s-a transformat din punct de vedere al instrumentelor de lucru pentru a deveni mai flexibil şi mai adaptabil schimbărilor de realitate geopolitică.

Asupra acestor transformări aș vrea să insist. Cred că este important ca societatea și cetățenii să știe că SRI s-a transformat major în acești ani, ca să poată acționa mai eficient și mai adaptat provocărilor actuale, pentru a proteja România. Suntem la finalul unui proces foarte important de reconfigurare a tuturor componentelor SRI, atât la nivel local cât şi regional. A fost un proces menit să asigure instituţiei un sistem conceptual de securitate integrat, precum şi să îi sporească eficienţa în prevenirea şi contracararea ameninţărilor la adresa securităţii naţionale.

Documentul detaliază și finalizarea cu succes a două proiecte majore – Regio şi Centrio, secondate de multiple etape de reaşezare organizatorică. Prin aceste două proiecte de reorganizare, SRI a devenit o instituție modernă, suplă și debirocratizată.

Proiectul Regio a început în 2017 și a avut ca obiectiv reorganizarea teritorială a instituţiei, pentru a ne adapta la realitățile actuale şi la ameninţările preponderente ale unei arii geografice particulare. Nu mai există astăzi 41 de Servicii în miniatură aferente fiecărui judeţ şi Capitalei. Acum vorbim de o nouă organizare regională, cu mai puține direcții, cu un lanţ de comandă scurtat şi cu o flexibilitate accentuată, care a produs deja rezultate foarte bune.

Proiectul Centrio a însemnat pasul următor – adică transformarea din temelii a unităţilor centrale ale Serviciului în raport cu o idee simplă: operaţiunile pe primul loc. Împreună cu parteneri instituționali importanți, pe model euro-atlantic, am reformulat concepţiile de lucru astfel încât resursele umane şi financiare, investiţiile şi priorităţile să fie direcţionate în raportare directă la obiectivele de securitate naţională. Acest lucru a implicat și asigurări legate de menținerea în matca legală și constituțională, cu accent pe creșterea eficienței și consolidarea bunului prestigiu creat în relația cu partenerii noștri din UE și NATO.

Rezultatele bune au apărut deja, şi acest lucru nu poate decât să ne bucure. Personal, am satisfacţia de a constata că direcțiile strategice pe care le-am urmărit funcționează cu succes în planul concret al activităţilor SRI. Prin ceea ce conţine şi confirmă, raportul SRI îmi oferă sentimentul îndeplinirii tuturor obiectivelor în rolul public de director al Serviciului Român de Informaţii.

Modernizarea instituției s-a făcut la pachet cu alți pași care, în acești ani, au însemnat o separare de moștenirea vechii Securități, introducerea de cursuri despre totalitarism și democrație pentru noii angajați, predarea completă a arhivelor către CNSAS – într-un gest care am sperat să fie preluat și de alte instituții. Până acum, nu s-a întâmplat acest lucru. Am mai vorbit de riscul securismului și nu îl voi mai repeta. Sper că suntem mai mulți cei care înțelegem mizele acestei clarificări a trecutului. Nu putem privi niciodată înainte dacă mereu revenim în trecut, pentru a rezolva problemele nerezolvate ale altor generații. Nu putem mereu cere generațiilor viitoare să rezolve problemele pe care noi nu le-am rezolvat.

Finalizarea proceselor de actualizare operaţională a SRI mă obligă, în egală măsură şi la o analiză cu privire la viitor. Vorbesc despre viitor în raport cu valorile care mă definesc, cu lucrurile în care cred şi sub auspiciile sistemului democratic pe care am ales să îl slujesc.

Este momentul să constat că obiectivele profesionale pe care mi le-am propus la preluarea mandatului de director au fost îndeplinite. Prin urmare, pot să închei etapa de viaţă pe care am parcurs-o în fruntea Serviciului Român de Informații.

Încheierea mandatului meu este o decizie pe care am discutat-o deschis în ultimele săptămâni cu Preşedintele României, căruia îi mulțumesc și cu acest prilej pentru susținerea constantă arătată de-a lungul acestor ani la conducerea Serviciului. L-am informat și pe președintele Comisiei pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității SRI. Este o decizie ale cărei rațiuni au fost înțelese pe deplin, și pe care vi le împărtășesc și dumneavoastră. O să vă explic:

Este o cutumă greşită la noi, ca cei care dețin funcții de putere să nu plece din ele decât în ultima clipă, eventual forțați. Majoritatea celor care dețin puterea nu renunță la ea când își îndeplinesc obiectivele, din diverse motive. Eu personal, cred că este nevoie de un astfel de pas. Este în primul rând un gest de sănătate democratică, pe care l-am argumentat fără echivoc încă din primul an de mandat. Este sănătos pentru democraţie, pentru echilibrul puterilor în stat, ca un director de serviciu de informaţii să aibă un mandat limitat în timp.

Pietrificarea în funcţie nu este bună, ea poate conduce la setarea de obiective greşite pentru instituţie, la pierderea contactului cu realitatea socială, la confundarea funcției cu persoana care o deține. Nu vreau acest lucru nici pentru mine, nici pentru o instituţie care este mai valoroasă decât orice director pe care l-a avut.

Nu vreau să evit abordarea frontală a unui subiect care este legitim dezbătut în spaţiul public: funcţia de director al unui serviciu de informaţii oferă acces la un volum semnificativ de informaţii sensibile. Nu cred că este bine pentru democraţie ca o persoană să concentreze expunere la informaţie secretă pentru un timp îndelungat. Pur şi simplu, cred că cetăţenii şi statul sunt mai bine slujiţi dacă la conducerea SRI se succed lideri la intervale de timp clar stabilite.

Consider că, din moment ce mi-am atins obiectivele propuse, nu există nici o rațiune pentru a continua să exercit această funcție. După cum spuneam, închei această etapă de viaţă cu satisfacţia că am făcut lucruri bune pentru cetăţeni, pentru România şi pentru SRI. Am reușit restructurarea instituției pentru a fi mai eficientă, am îndepărtat-o de politică și de moștenirea fostei Securități, și am menținut și amplificat încrederea și respectul partenerilor noștri externi, alături de care SRI luptă zi de zi pentru protejarea României. Am promovat o nouă generație în funcțiile de conducere și am pus la dispoziția societății informațiile extrase din arhivele fostei Securități. Starea serviciului este, acum, semnificativ mai bună decât era în urmă cu 8-9 ani. Realizările publicabile, dar şi provocările mandatului se regăsesc în volumul 2 al Monografiei SRI, care acoperă perioada 2015-2023.

Vreau să-mi exprim aprecierea faţă de profesioniștii din SRI, faţă de partenerii din conducerea executivă şi faţă de beneficiarii legali ai instituției, care mi-au fost sprijin, dar şi resort critic pozitiv în toţi aceşti ani. Rămân un susţinător deschis al valorilor de securitate naţională şi al profesioniştilor oneşti din domeniul informaţiilor. Și cred că viitorul SRI va fi unul bun pentru România dacă instituția se ferește de greșelile și abuzurile trecutului, dacă își menține parcursul democratic și de profesionializare care i-au adus în prezent admirația și respectul partenerilor săi din țară, din UE și din NATO.

​Îmi amintesc acum de ceea ce spunea un important lider politic european al secolului XX – „Singurul ghid al unui om este conștiința sa. Singurul scut al memoriei sale este verticalitatea și sinceritatea acțiunilor sale. Este foarte imprudent să mergi prin viață fără acest scut, pentru că suntem atât de des luați în derâdere de eșecurile speranțelor noastre și de nerealizarea planurilor noastre. Purtând acest scut, vom fi mereu în rândul celor onorabili”.

Declaraţia de astăzi este ultima în calitate de director al Serviciului Român de Informaţii. Profesional şi sufleteşte voi fi marcat pozitiv pentru toată viaţa de această experienţă deosebit de onorantă. Emoțional şi raţional, mă voi raporta totdeauna cu respect, consideraţie şi afecţiune la motto-ul SRI – Patria, a priori.

Vă mulţumesc! O zi bună!