Din oras

Editura Eikon, locul I la Trofeul Gaudeamus, a treia oara consecutiv

Clujenii de la Editura Eikon au fost distinsi pentru a treia oara consecutiv cu cele mai importante premii ale Targului Gaudeamus, atat Locul I la Trofeul Gaudeamus, cat si titlul de Cea mai ravnita carte a targului, categorie la care a fost votata in acest an “Istoria Transilvaniei”, de Ioan Aurel Pop si Ion Bolovan, tiparita sub egida aceleiasi edituri. 

Editia din acest an a Caravanei Gaudeamus s-a incheiat duminica, 13 aprilie, cu traditionala ceremonie de acordare a premiilor. La Trofeul Gaudeamus, editura clujeana Eikon a surclasat editurile Nemira si Humanitas, aflate pe locurile 2 si 3. De asemenea, Cea mai ravnita carte a targului a fost tot una de la standul Eikon, mai exact “Istoria Transilvaniei”, de Ioan Aurel Pop si Ion Bolovan. Este al treilea an consecutiv in care clujenii primesc aceste premii. 

“Ne-am zbatut sa facem lansari. Am avut vreo 18 evenimente la acest targ, le-am promovat si am publicat carti care reflecta valoarea spirituala, culturala si academica a Clujului si a Transilvaniei in general. Ma refer la volume ca “Misterele orientale si crestinismul”, de Bartolomeu Valeriu Anania, “O Romanie interioara”, de Vasile Sebastian Dancu sau la cea premiata acum, “Istoria Transilvaniei”, de Ioan Aurel Pop si Ion Bolovan”, a declarat Vasile G. Dancu, directorul de la Eikon. 

Premiul Educatia, oferit de catre organizatori, a fost acordat Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara (USAMV) din Cluj-Napoca. 

Numarul vizitatorilor acestei editii a fost de aproximativ 23.000, conform monitorizarii zilnice realizate de catre organizatori, “o adevarata performanta chiar in conditii de piata favorabile”, potrivit acestora.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *