Politica

Eckstein-Kovács Péter, alături de alți intelectuali maghiar din Transilvania, acuză UDMR că ar fi agent electoral FIDESZ

Scris de 119

În cadrul unei conferințe de presă organizate marți, mai mulți intelectuali maghiari din Transilvania, printre care și avocatul clujean Eckstein-Kovács Péter (fost membru UDMR, fost ministru și consilier prezidențial pe vremea când Băsescu era președinte), au lansat o petiție online, o luare de poziție înaintea alegerilor din Ungaria, programate pentru data de 3 aprilie. Între altele, vorbitorii au acuzat UDMR că a devenit ”reprezentantul FIDESZ” în România și că a suprimat democrația pluralistă din interiorul organizației.

“Cei care văd în noi un electorat nediferențiat, înregimentat într-un singur partid întăresc imaginea negativă a comunităților maghiare din afara Ungariei. Imaginea comunității trebuie adaptată la pluralismul ei caracteristic, iar pentru asta avem nevoie de dialog, de un spațiu public lipsit de constrângeri și, nu în ultimul rând, de respect reciproc.”

Semnatarii petiției denunță ”campaniile saturate de ură promovate în ultimul deceniu” și afirmă că ”nu trebuie și nu vrem să ne temem de Bruxelles, de György Soros, de migranți sau de minorități sexuale!”.

Inițiatorii petiției, între care Eckstein-Kovács Péter, Fosztó László, Gáspárik Attila, Kozák Gyula, Magyari Nándor László, Selyem Zsuzsa, solicită ”să se asigure transparența alegerilor și verificarea eficientă a voturilor exprimate în afara granițelor Ungariei”, având în vedere că maghiarii din Transilvania vor putea vota prin corespondență.

”Protestăm împotriva cumpărării de voturi și fraudării alegerilor”, se mai arată în textul petiției online, pe care o redăm integral mai jos. Inițiatorii petiției au admis că se gândesc să înființeze ”o organizație” sau ”o fundație” pe baza principiilor enunțate azi în cadrul ”Inițiativei pentru pluralism”.

VĂ PREZENTĂM TEXTUL PETIȚIEI:

”Democrația pluralistă este alternativa la falsele temeri inoculate politic / Luare de poziție cu privire la alegerile din Ungaria

Ungaria votează anul acesta. În Transilvania sunt maghiari cu dublă cetățenie care se pregătesc să voteze la scrutinul din aprilie. Este dreptul lor consfințit prin lege. O parte dintre ei, care reprezintă majoritatea maghiarilor din Transilvania, nu va participa la alegeri din varii motive. Nu sunt cetățeni maghiari, nu consideră că este moral să voteze în altă țară, sau pur și simplu nu sunt interesați. Cu toate astea, rezultatele alegerilor ne afectează pe toți în egală măsură.

Nu suntem și nu putem rămâne indiferenți la evoluția vieții politice din Ungaria, la modul în care se va configura guvernul într-o țară cu care avem relații culturale și sociale, de care ne leagă multiple relații de rudenie sau prietenie. Suntem pe deplin conștienți de importanța valorilor la care aderă un stat membru al Uniunii Europene pentru că acestea modelează atitudinea UE față de maghiari, ceea ce afectează calitatea vieții noastre în Transilvania. Evoluția vieții politice din Ungaria este esențială și în privința relației dintre guvernul României și al Ungariei pentru că dinamica relației va defini cadrele vieții politice și sociale a maghiarilor din România.

Cultura politică a Ungariei, divizarea internă din țara vecină trece dincolo de granițe. Campaniile saturate de ură promovate în ultimul deceniu contribuie pe deplin la deteriorarea relațiilor sociale chiar și la nivelul vieții cotidiene. Nu trebuie și nu vrem să ne temem de Bruxelles, de György Soros, de migranți sau de minorități sexuale! Nu avem nevoie de protecție împotriva lor. Dorim dialog, nu discursuri alarmiste.

Clientelismul și arbitrarul promovat în politica din Ungaria a devenit dominant și dincolo de granițele ei cu consecințe nefaste. Discursul public din Transilvania s-a atrofiat, spațiul public este inundat de propagandă fățișă iar analizele, luările de poziție raționale sunt reprimate, ori nici nu ajung să fie formulate de teama represaliilor. Această stare nu poate fi menținută în continuare pentru că miza este viitorul vieții politice, culturale și economice a comunității maghiare din Transilvania, credibilitatea ei morală.

Tăcerea ar confirma logica prevalentă în Ungaria care susține că politica din Transilvania se reduce la urmărirea unor interese personale imediate. Respingem această idee, pentru că întărește o imagine falsă despre maghiarii din Transilvania (și despre maghiarii din afara Ungariei, în general) cum că ei votează motivați doar de un calcul pragmatic personal. Este inacceptabil să fim priviți în acest mod. Protestăm împotriva acestei caracterizări vădit tendențioase.

Credem în respectarea principiilor democratice și repudiem toate încercările de prejudiciere a procesului electoral, protestăm împotriva cumpărării de voturi și fraudării alegerilor. De aceea considerăm că este esențial să se asigure transparența alegerilor și verificarea eficientă a voturilor exprimate în afara granițelor Ungariei. Este interesul comun al maghiarilor din Transilvania, inclusiv al celor care nu vor vota, pentru că stigmatul fraudei ne va afecta pe toți.

Voturile maghiarilor din afara Ungariei pot influența rezultatul alegerilor – un fapt care nu poate fi ignorat de partidele din Ungaria. Comunitatea maghiară din Transilvania este eterogenă cu opțiuni politice diverse: de stânga, liberală, ecologistă, conservatoare, indeciși. Cei care văd în noi un electorat nediferențiat, înregimentat într-un singur partid întăresc imaginea negativă a comunităților maghiare din afara Ungariei. Imaginea comunității trebuie adaptată la pluralismul ei caracteristic, iar pentru asta avem nevoie de dialog, de un spațiu public lipsit de constrângeri și, nu în ultimul rând, de respect reciproc.

Inițiatorii: Eckstein-Kovács Péter (fost ministru, consilier prerzidențial, în prezent avocat la Cluj), Fosztó László (antropolog clujean), Gáspárik Attila (Director general al Teatrului Naţional Târgu-Mureş) , Kozák Gyula (sociolog clujean), Magyari Nándor László (sociolog), Selyem Zsuzsa (preofesor universitar, scriitoare).”



ULTIMA ORĂ

  • Acum 7 hours Straineze
    După numărarea a 98% dintre voturi, Erdogan a câștigat alegerile prezidențiale inclusiv în numărătoarea opoziției
  • Acum 9 hours Politica
    STRÂNȘI DE ”OUȚE”, GUVERNANȚII SE MIȘCĂ: Premierul Ciucă i-a cerut ministrului Muncii să se întâlnească luni cu sindicaliștii pentru ca legea salarizării să fie finalizată mai repede iar profesorii să primească salarii mărite înainte de 15 iulie
  • Acum 14 hours In vizor
    Profesorii resping propunerile Guvernului și prevederile OUG anunțată duminică și transmit că vor continua greva: ”Un pic de bani și au redenumit primele, nu asta așteaptă colegii noștri”
  • Acum 15 hours Politica
    Cum vrea Guvernul să oprească greva profesorilor de marți
  • Acum 17 hours Din oras
    Greva generală din învățământ continuă. Profesorii din Cluj pregătesc noi proteste în fața Prefecturii
  • Acum 19 hours In vizor
    JOCURILE DE CABANĂ ALE SECURITĂȚII ÎN IMAGINI EXCLUSIVE: Coldea, Dîncu & finuțul Popică au prânzit cu doamnele la libanez! Claudiu Târziu a ”băgat” și el capul în tabloul aproape familial
  • Acum 2 days Politica
    FIE GREVA CÂT DE GREA, GUVERNUL UN BAN N-AR DA: Ministrul Muncii zice că ar vrea, dar nu poate că scârți-scarți rezolvă cu angajamentul din PNRR până marți
  • Acum 2 days Eveniment
    Roger Federer, în vizită în România
  • Acum 2 days In vizor
    OPTIMISM: În plină grevă a profesorilor, Ministerul Educației a anunțat datele pentru înscrierea la bacalaureat
  • Acum 2 days Jos palaria
    Profesoară din Cluj, mesaj către guvernanți: ”Așa arată școala mea, la o aruncătură de băț de Cluj-Napoca. Am amenajat sala de clasă pe banii mei”
  • Acum 2 days Eveniment
    Preşedinta Ungariei, Novak Katalin, a fost primită cu aplauze la locul pelerinajului de la Şumuleu Ciuc. Sute de pelerini din Ungaria au trecut prin gara Cluj-Napoca în drum spre pelerinaj
  • Acum 2 days Sanatate
    Sindicaliştii din sănătate reclamă „nedreptăţi” privind salarizarea asistenţilor medicali: Pentru debutanţi, salarii mai mici decât în educaţie, iar salariul mediu al asistenţilor este sub cel mediu pe economie
  • Acum 2 days General
    Protecția Consumatorilor a lansat o adresă de e-mail pentru consumatorii care vor să reclame probleme cu creditele bancare
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE