După „Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung”, cel mai vechi document păstrat, scris în limba română, a apărut și cel mai hilar document scris în limbă de lemn, „Scrisoarea lui Cuibus din Cluj-Napoca”, document păstrat în arhivele ziarului Făclia:
„Vă salut pe toți! Un salut e mai simplu, mai familiar, mai camaraderesc decât un «Sărut mâna!» pentru gen(i)ul feminin și un «Bună ziua, domnilor»”, începe „Scrisoarea lui Cuibus din Cluj-Napoca”, într-un limbaj vădit afectat, prețios, dar oarecum disimulat, fiindcă o formulă de salut mai adecvată profilului autorului, care probabil i-ar fi stat pe limba de lemn, ar fi fost: „Să trăiți, tovarăși!”
„Sunt Valentin Cuibus. Profesor. Dublă specialitate: chimie și fizică. Nu am insistat niciodată pe specialitatea a doua, de teama că voi putea ajunge președinte. Putem zâmbi împreună sau ne-am pierdut simțul umorului?! Nu cred așa ceva! Fără simțul umorului nu cred am fi rezistat atât, că am fi trecut peste încercările la care am fost supuși sau ne-am expus singuri. Lăsând, însă, gluma la o parte:
M-am născut în Cluj-Napoca acum 64 de ani. Copilăria, adolescența, studenția, desăvârșirea profesională, socială și familială s-au întâmplat toate în același spațiu, Cluj-Napoca”, își continuă autorul scrisorica electorală de amor târziu.
Despre adolescența, studenția, desăvârșirea profesională, politică și socială a lui Valentin Cuibus, Ziar de Cluj a scris pe larg în articolul pe care îl puteți accesa în linkul de mai jos:
După ce ne oprim să zâmbim și să râdem puțin la/de glumițele autorului de epistole Cuibus (aici luăm pauză de râs), putem trece mai departe la a-i lectura „scrisoarea”:
„Tot ceea ce sunt mă leagă de Cluj-Napoca. Tot ceea ce am reușit, împlinit, dincolo de micile eșecuri personale, pe care niciunul nu le putem evita, se datorează Clujului. Am observat că a devenit o modă să epatezi public cu realizările personale, mai ales dacă ești un personaj public. Nu acuz, nu înfierez, nu dau verdicte, doar constat. Eu consider că, dacă aparții unei comunități, este firesc să înapoiezi ceva comunității. E o datorie de onoare să lași moștenire viitoarelor generații un gest, un gând bun, o fărâmă din munca ta. Încă o motivație pentru a răsplăti comunitatea: tot ceea ce mie mi-a reușit (dincolo de calitățile și defectele primite de la Dumnezeu și de propria încăpățânare de a reuși) se datorează și oamenilor pe care i-am întâlnit și cu care am colaborat la diferitele proiecte în care am fost implicat. De unul singur reușești prin ambiție, dar fără oameni (unii mi-au devenit dragi și am rămas prieteni peste toate anotimpurile care ne-au petrecut) nu aș fi reușit foarte multe.
Să vă împărtășesc o poveste frumoasă și așa veți înțelege de ce este greu să reușești să-și finalizezi proiectele și de ce satisfacția reușitei este uneori o bucurie care unora li se pare exagerată. Am fost în ultimii 8 ani inspector școlar general. Când am preluat mandatul, noua clădire a Inspectoratului Școlar Județean Cluj (I.Ș.J.), de pe strada Argeș nr. 24, a fost un proiect în fază incipientă, dar și în stadiu de suspendare a lucrărilor. La acel moment Biserica Reformată blocase derularea proiectului prin intermediul Ministrului Culturii, încât timp de 18 luni lucrările la proiect au fost suspendate pentru a se efectua de către Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei lucrări aferente descărcării arheologice. Un tertip ieftin, cu iz populist electoral, dar care a avut ca efect pierderea finanțării în valoare inițială de șapte (7) milioane lei. Ulterior au urmat falimentul constructorului, anularea contractului și a licitației, la care putem adăuga pierderi financiare în cuantum de aproximativ patru (4) milioane de lei. Altă licitație, alte contestații și într-un final un nou contract încheiat. Totuși, în 2018 Ministerul Educației Naționale, după câteva tergiversări alr plăților către beneficiar, adică alte întârzieri, a inaugurat alături de mine și excepționala echipa administrativă de la I.Ș.J. noul sediu al instituției care deservește interesele învățământului preuniversitar al Clujului. Costuri? 11,2 milioane lei.
Dincolo de toate aceste impasuri, acum, și sunt îndreptățit să cred că pentru zeci de ani buni înainte, Clujul se poate mândri cu cea mai modernă clădire din țară în care performează un inspectorat școlar.”
Dincolo de greșelile de ortografie din textul scrisorii, care nu sunt un motiv de mândrie pentru un fost inspector școlar general, trebuie să remarcăm și cu ce se laudă autorul: un profesionist în domeniul educației, care timp de 8 ani a condus preuniversitarul clujean, se împăunează electoral nu cu destine ghidate și transformate, cu ridicarea de oameni, ci cu ridicarea unei clădiri!
„E încă o dovadă că nimic nu e vreodată posibil fără sprijinul și implicarea unei echipe excepționale de colegi, de Oameni! Casa Regală a României are sloganul „Nihil Sine Deo!” – „Nimic fără Dumnezeu!”. Experiențele mele de viață m-au determinat să completez: „Nimic fără oameni!”. Aparținem comunității, ne-a dat cât am putut noi primi, firesc este să îi dăm ceva înapoi comunității!
Sunt Valentin Cuibus! Am multe să vă împărtășesc, pentru că aici mi-am trăit întregul care am devenit. Îmi doresc să devin unul dintre clujenii care rămân în memoria orașului! Voi candida la Primăria municipiului Cluj-Napoca din partea Partidului Social Democrat (P.S.D.) și foarte important pentru mine și pentru noi toți este să ne facem datoria civică și să mergem la vot în 27 septembrie.
Vă mulțumesc pentru timpul acordat lecturii,
Vă mulțumesc pentru ceea ce faceți pentru comunitate!”, își încheie epistola cel care se semnează:
„Valentin CUIBUS
Candidat Primar
Municipiul Cluj-Napoca”
Candidatul PSD, care preferă să se raporteze mai degrabă la oameni, decât la Dumnezeu, datorită trecutului său comunist, este deja unul dintre clujenii care vor rămâne în memoria orașului, fără nicio glumă, drept unul dintre inspectorii școlari generali cu cele mai bune rezultate. Este păcat că acum, la final de carieră, profesorul Cuibus a acceptat să-și lege imaginea de o candidatură fără șanse, de o campanie care frizează ridicolul, frezat ca o pițipoancă, pozat în oglinda biroului, cu un pix ținut ostentativ în mână, ca să pară intelectual.
Valentin Cuibus este un intelectual autentic, un profesionist în domeniul său de activitate, care nu ar fi avut nevoie de această candidatură de tipul „joc de glezne”, de această campanie lipsită de credibilitate, de anii ’90, de scrisoarea redactată ca pentru Evaluarea Națională, într-un limbaj utecist. Valentin Cuibus ar fi trebuit să își savureze viitorii ani de pensie cu demnitatea pe care și-a câștigat-o prin anii trecuți de muncă.
Prin rezultatele sale ca inspector școlar general, fără manifestările publice de acum, Valentin Cuibus ar fi rămas în memoria orașului drept un profesionist. Prin această scrisoare în mai multe părți, cu fiecare parte apărută, va rămâne tot mai mult întipărit în memoria clujenilor drept unul dintre candidații derizorii ai lui Emil Boc, acela care și-a vopsit părul și care redacta epistole prefăcute către electorat.