Partida naționalei de fotbal a României cu selecționata Muntenegru din cadrul preliminariilor pentru Mondial se va juca azi pe Cluj Arena. Asta deși mizeria de gazon pe care a lăsat-o în urmă discoteca ilegală numită Untold, din lăcomia și foamea de imagine a decidenților din administrația publică locală, nu meritau onoarea unui nou bătut cu cărămida în piept a mărețelor “realizări” cu care se vor lăuda alde Tișe și Boc.
Festivalul Untold a băgat în boalăgazonul de pe Cluj Arena. Din foame pentru fiecare leuț pe care îl puteau pune la teșcherea, organizatorii, Bogdan Buta și Gadola Jr., în complicitate cu autoritățile locale, au utilizat un sistem portafloor care nu a permis suprafeței de joc să respire, iarba fiind distrusă aproape în totalitate. Administratorul Cluj Arena a ținut de atunci gazonul practic pe perfuzii, facând eforturi disperate, de ăia 30 de mii de euro plătiți la Eco Garden de către organizatorii Untold (că stadionul este cu conturile blocate) pentru a revitaliza suprafața de joc astfel încât aceasta să se prezinte la standarde internaționale pentru partida din azi dintre naționala României și cea a Muntenegru.
Din păcate, suprafața de joc nu se va prezenta deloc bine la ora de start a partidei, care va începe la ora 21:45. Ziar de Cluj este în posesia unei informații conform căreia, exact ca pe vremea vizitelor lui Ceaușescu, responsabilii de la Cluj Arena, pentru a masca starea încă deplorabilă a gazonului, ar urma să pună pe porțiunile vizibil afectate de desfășurarea discotecii ilegale Untold, iarbă proaspăt cosită (fân proaspăt, cu alte cuvinte) pentru a masca realitatea. Nu comentăm, așteptăm terminarea meciului și ziua în care, cu nerușinarea caracteristică, administrația publică locală va impune buzunarelor contribuabilului clujean suma de 200 de mii de euro pentru refacerea în totalitatea a gazonului de pe Cluj Arena distrus pentru foamea lor de imagine politică. Și ziua în care DNA Cluj se va trezi din somnul de frumusețe.
Din cauza acestui gazon, care este departe de standardele internaționale, cele două antrenamente oficiale ale celor două echipe naționale s-au organizat vineri pe stadionul celor de la CFR Cluj. S-a încercat așa să se protejeze gazonul de pe Cluj Arena și așa extrem de mult afectat.
În această dimineață, Daum și-a dus elevii să inspecteze gazonul pe care se va juca diseară, iar reacția jucătorilor nu a fost deloc una bună. Ajunși într-o dispoziție bună la stadion, fotbaliștii naționalei au rămas și ei marcați de starea proastă a terenului tip “fânațele Clujului”. După câteva minute în care jucătorii au încercat să se familiarizeze cu suprafața de joc, timp în care au căutat să vadă și care sunt părțile rele și cele bune, selecționerul și-a reunit lotul undeva la mijlocul terenului pentru o ședință ad-hoc. Daum le-a explicat tricolorilor cum trebuie să protejeze mingea pe un astfel de gazon, dar și cum să scape de un adversar în astfel de condiții.
În prima imagine puteți admira cum au lăsat suprafața de joc a Cluj Arena lăcomia de bani făcuți necinstit de către Gadola Jr. și Bogdan Buta, cu complicitatea autorităților clujene după discoteca ilegală numită Untold.
În a doua imagine puteți admira unde duce lăcomia și foamea de imagine publică a autorităților clujene, cu tot efortul depus pentru a mai salva ceva din suprafața de joc a Cluj Arena. Și cât de uimiți sunt jucătorii Naționalei de suprafața de joc pe care vor fi nevoiți să joace. (Sursa foto: Digi Sport)
În a treia imagine, aveți vederea de ansamblu a lăcomiei. Gazonul chel este emblema lăcomiei autorităților locale clujene. (Sursa foto: Digi Sport)
Chiar am vrea să dea bani Emil Boc și să pună Clujul preș la picioarele și altor sărmani nefericiți în căutarea unei îmbogățiri rapide și comode. Poate facem o loterie pe această temă.