In vizor

După ce s-au făcut de mândră minune la Olimpiada Internațională de Matematică, jandarmii clujeni se încumetă să păzească hipsterimea de la Electric Castle

După ce efective considerabile de jandarmi din cadrul structurilor speciale au fost antrenate în asigurarea securității în timpul desfășurării Olimpiadei Internaționale de Matematică 2018, în mod similar, măsurile de siguranță la festivalul ”Electric Castle” vor fi asigurate de un număr de peste 1000 de jandarmi, polițiști și pompieri. Cu o scurtă precizare: cu toate că securitatea din timpul Olimpiadei Internaționale de Matematică a fost una strașnică, după cum încerca să ne convingă șeful Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ), Sebastian Florin Clițan, reporterul NCN, Mircea Barbu a reușit să-i facă un cadou memorabil, în ultima zi a olimpiadei, Inspectorului Școlar General, Valentin Cuibus. Astfel, reporterul NCN a trecut nestingherit de toate filtrele de siguranță cu replica de metal a unui revolver, reușind să se plimbe fără dificultate prin Sala Polivalentă, acolo unde copii din întreaga lume erau prezenți la festivitatea de închidere a olimpiadei.
 
Iată ce declara Sebastian Florin Clițan despre asigurarea securității la IMO 2018:
 
“Este o misiune de asigurare a ordinii publice, vom lua toate măsurile necesare pentru asigurarea ordinii publice la acest eveniment atât la cazare cât și pe timpul transportului. Pentru asigurarea securității am mobilizat importante efective de jandarmi și am primit sprijinul unor structuri speciale din București, dat fiind numărul mare al delegațiilor care participă la această olimpiadă”, a declarat Sebastian Florin Clițan, șeful Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) Cluj.
 
 
 
Cu toate aceste promisiuni (de altfel, neonorate), cel mai lăudat eveniment al anului a avut parte de securitate zero.
 
 
 
Conform unui Comunicat de Presă, Inspectoratul Județean de Poliție Cluj anunță mobilizarea a peste 1000 de jandarmi, poliţişti, pompieri din Cluj-Napoca, în vederea asigurării măsurilor de siguranţă la festivalul ”Electric Castle”.
 
Prin urmare, ”organele de ordine” se află într-o misiune continuă de autodepășire. După asigurarea exemplară a securității la IMO 2018, unități speciale din cadrul Jandarmeriei Cluj își vor demonstra abilitatea în depistarea pistoalelor de jucărie, de această dată însă, la Electric Castle:
 
”Cu prilejul desfăşurării festivalului ”Electric Castle”, care va avea loc în zona Castelului ”Banffy” din localitatea Bonţida, jud. Cluj, în perioada 18-22 iulie a.c., peste 1000 de jandarmi, poliţişti şi pompieri vor acţiona în sistem integrat pentru asigurarea măsurilor de ordine publică.
 
Pentru siguranţa celor peste 135 de mii de participanţi la acest eveniment, estimați de către  organizator, Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca, având în sprijin efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Târgu Mureş, alături de celelalte structuri ale M.A.I, a luat măsuri specifice de instituire  a unor  dispozitive  preventive și reactive, prin acţiuni de patrulare, observare, supraveghere şi la nevoie, de intervenţie, atât în proximitatea locului de desfăşurare a evenimentului, cât şi în zonele de campare şi pe traseele care converg către locaţia evenimentului.
 
În toată această perioadă, reprezentanţii forțelor de ordine publică vor executa misiuni specifice pe linie de ordine şi siguranţă publică în zona gărilor, aeroportului,  pe traseele mijloacelor de transport în comun, precum şi în zonele de cazare a turiştilor români şi străini care se vor afla în municipiul Cluj-Napoca pe durata desfăşurării festivalului.
 
 Conform planului de acţiune integrat pentru asigurarea măsurilor  de ordine publică, pe timpul desfăşurării festivalului ”Electric Castle”, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj vor desfăşura misiuni specifice de menţinere a ordinii publice, de fluidizare şi restricţionare temporară sau deviere a traficului rutier pe traseele şi în zona festivalului.
             
Premergător începerii festivalului, poliţiştii specializaţi au efectuat controale pirotehnice în zona de desfăşurare a evenimentului şi pe căile de acces către festival. De asemenea, pe perioada festivalului, punctele de acces vor fi asigurate cu efective şi cupluri chinotehnice specializate în detectarea şi semnalizarea materialelor explozive.  
           
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Cluj va monitoriza şi evalua tipurile de risc aflate în domeniul de competenţă, asigurând răspunsul operativ în cazul apariţiei unor situaţii de urgenţă pe timpul festivalului, fiind în măsură să execute, la nevoie, operaţiuni de evacuare a persoanelor, stingere a incendiilor, descarcerare şi acordare a primului ajutor medical de urgenţă”, se arată în comunicatul IPJ Cluj.
 
Apropos, pentru ca cetățenii Clujului să se simtă în siguranță, ce se mai știe despre cei doi tâlhari care au jefuit două unități bancare? Din câte cunoaștem, erau niște amatori. Cu toate acestea, siguranța în spațiul public este periclitată de faptul că aceștia au rămas, în continuare, liberi. 
 
Dacă cel care a fugit cu 20.000 de lei de la Banca Transilvania, din Dâmbu Rotund, face o vizită la Electric Castle și îi caută pe participanți la buzunare?
 

 

Dar despre ”mâna criminală” de la Pata Rât, ce se mai știe?

 

CITEȘTE ȘI”Mâna Criminală” de la Pata Rât este încă liberă. Poliția continuă cercetările pentru a stabili ”cu exactitate” cauzele producerii incendiilor

 

 

 

 

sursa foto: jandarmeriaromana.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *