Din oras

După ce Ruha a fost înjunghiat de două ori, agresorii săi, Pinu și Lucaci, au scăpat cu dosare ”ușoare”

 

În vara acestui an Rareș Ruha(foto mijloc), fostul lider al galeriei de suporteri U Cluj, a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe Cluj, fiind înjunghiat în fața unui club de manele, din centrul orașului. La scurt timp, polițiștii l-au identificat pe agresorul acestuia: Mureșan Andrei Iosif zis și PINU(foto stânga). După ce s-a repus pe picioare, o săptămână mai târziu, la ieșirea dintr-un cazinou, Rareș Ruha a fost înjunghiat pentru a doua oară. De data aceasta, agresorul său a fost Lucian Sandu Lucaci(foto dreapta).

 

În urma celor constatate, potrivit IPJ Cluj, s-au deschis un dosare penal pentru: tulburarea ordinii şi liniştii publice, ameninţare, lovire sau alte violenţe, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, fapte prevăzute de Codul penal.

Constatările polițiștilor au fost înmânate spre soluționare către procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca. Aparent, în timpul cercetărilor penale, câteva dintre capetele de acuzare ”s-au evaporat”.

În lunile august și septembrie, magistrații au dispus trimiterea în judecată a inculpaților Andrei Iosif Mureșan și Lucian Sandu Lucaci, în două dosare diferite.Surpriza a venit în momentul în care, deși existau probe incontestabile că cei doi l-au înjunghiat pe Ruha, procurorii le-au reținut inculpaților doar săvârșirea infracțiunii de ”amenințare”, faptă pedepsită prin Codul penal cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

(Click FOTO)

Cele două dosare se află acum în etapa Camerei Preliminare. Pe lângă Rareș Ruha, s-au constituit părți civile Incze Ionuț Emanuel (în dosarul lui Lucaci) și Alex Andrei Mureșan cu Eusebiu Daniel Iancu (în dosarul lui Pinu).

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *