In vizor

După ce cheltuie peste 682 milioane de euro pentru aparatură non-necesară: drone, buldozere, macarale și un vapor, Raed Arafat ne zice că "Cine a ocolit birocrația acum pentru achiziții sanitare să NU fie pedepsit"

CULMEA NERUŞINĂRII: În plină pandemie de coronavirus, când personalul medical anunță demisii în masă pentru că nu are echipament minim de protecție de la mănuși până la măști și combinezoane iar spitalelelor le lipsesc ventilatoarele și alte echipamente esențiale, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) aflat în coordonarea directă a lui Raed Arafat, secretarul de stat din Ministerul Administrației și Internelor și șeful Grupului de Suport Tehnico-Știinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, se află în plin proces pentru demararea unor achiziții de nu mai puțin de 682 milioane de euro din fonduri europene. Uriașa sumă de bani va fi risipită, într-o proporție covârșitoare, pe echipamente non-necesare în bătălia cu virusul chinezesc: buldoexcavatoare, drone, elicoptere, sute de mașini de pompieri, macarale, șalupe și chiar și o navă multirol etc., după cum arată discoverproject.ro (material preluat ieri şi de Ziar de Cluj).

Ei bine, azi, Raed Arafat apare în spaţiul public, într-un interviu acordat în exclusivitate la Digi 24, să ne spună că „Cine a ocolit birocrația acum pentru achiziții sanitare să NU fie pedepsit”. Este „explicaţia” șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, pentru faptul că pandemia de coronavirus a găsit țara noastră cu stocurile de materiale sanitare aproape de zero. Cică, atunci când IGSU a încercat să facă stocuri, rapoartele de audit au criticat sărirea unor etape procedurale în achiziții.

Poate ni se explică ce „stoc esenţial” în lipsa combinezoanelor şi testelor pentru depistarea COVID-19  ar fi achiziţionarea de buldoexcavatoare, drone, elicoptere, sute de mașini de pompieri, macarale, șalupe și o navă multirol?

Șeful DSU a adăugat că cei care încearcă în această perioadă să obțină ilegal beneficii personale de pe urma achizițiilor ar trebui să fie pedepsiți, dar nu și cei care fac eforturi pentru a rezerva materiale, atât de insuficiente în condițiile în care întreaga lume le caută, chiar și ocolind birocrația. Rămâne să aşteptăm un răspuns la întrebarea de mai sus, chit că ştim că amicul Dan Vasile Gorgan vinde, în continuare, maşini „pentru situaţii de urgenţă” (dar poate nu de la el cumpără de data aceasta), că de la procurori ştim clar că nu vom primi nici un răspuns atâta timp cât Arafat va fi în graţiile sistemului (să ne ferească Dumnezeu ce vom afla – adică tot ce ştim, dar măcar va fi oficial, în ziua în care nu va mai fi în graţiile sistemului ticăloşit).

Dan Vasile Gorgan, principalul amic de vânzări pentru „situaţiile de urgenţă” ale lui ARaed rafat

 

Raed Arafat, șeful DSU: Toată lumea când îi ceri bani pentru a te pregăti îți spune: las-o acum, că sunt alte priorități. Cel mai mare proiect de pregătire este al IGSU, este o sumă imensă, trebuie să fie o sumă imensă.

Reporter: Vă așteptați să se deschidă dosare pentru achiziții?

Raed Arafat: Cine știe? Dacă cineva a făcut ceva pentru el, a folosit acest moment pentru a trage beneficii din achiziții, e foarte normal să fie urmărite persoanele și închise. Dacă mergem pe oportunitate, pe faptul că cineva nu a respectat o regulă sau a mers mai repede, ca să rezolve o problemă, atunci avem o mare problemă. Nimeni n-o să mai facă nimic pe viitor.

Sunt două aspecte – pentru aspectele reale de corupție nu ai ce zice, dar dacă pentru depășirea unor aspecte birocratice cineva a încălcat o procedură, o regulă, luând în considerare că azi discutam de măști și peste două ore nu mai erau și trebuia să te miști foarte rapid. S-a lucrat în unele zile până la 2-3 dimineața ca să se finalizeze un contract, pentru că a doua zi nu mai aveau materialele, pentru că le luau alții. Dacă o să avem acolo o presiune pe persoana care a lucrat, atunci n-o să mai revenim, pentru că rămâne în mentalul funcționarilor publici și acolo se oprește treaba. Data viitoare nu va mai fi ca acum. Acum a fost curaj și lumea s-a mișcat, dar nu putem spune că au respectat ad literam. Nu că ar fi periclitat corectitudinea, dar au făcut lucrurile mult mai rapid, au negociat ca să găsească soluții, lucru pe care le-au făcut toate țările, să nu creadă lumea că s-a făcut doar în România.

Prețurile erau mult peste cele obișnuite. Nu puteai zice că te duci după prețul pieței, pentru că nu venea nimeni. Trebuia să crești prețurile, să iei lucrurile de 4-5 ori mai mult. A fost recent un articol că la New York au cumpărat de 15 ori mai mult. Lucrurile trebuie înțelese în contextul de acum și peste un an, doi. Dacă cei care vin să controleze peste un an – doi uită în ce am fost sau dacă au rămas acasă și n-au intrat în contact cu situația și vin să pedepsească colegii care au lucrat, atunci avem o problemă mare.

Să separăm lucrurile – cei care au tras beneficii ilegale e o problemă care trebuie luată într-un fel, dar atenție dacă pedepsim oameni care n-au respectat o procedură imposibil de respectat în acel moment.

Şi iată cum, după Streinu Cercel („Nimeni să nu aibă voie să se atingă de noi în viitor”), Raed Arafat este al doilea „doctor” care cere să se închidă ochiul vigilent al Legii pe problema achiziţiilor în timp de Coronacriză!

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *