Din oras

După ce a cerut tarife mai mari, RADP Cluj-Napoca își deschide punct de lucru în Centrul de Management Integrat al Deșeurilor

Operarea și administrarea depozitului de deșeuri din Centrul de Management Integrat al Deșeurilor (CMID) a revenit în sarcina Regiei Autonome a Domeniului Public (RADP) Cluj-Napoca, după ce firma Eco Sud București a pierdut, în instanță, contestația referitoare la contractul atribuit de Consiliul Județean pentru RADP, fără licitație, în urma constituirii unei situații de urgență.

Imediat ce și-a intrat din nou în pâine, RADP a solicitat majorarea tarifelor pe care le practică în cadrul CMID. Cererea regiei va fi discutată în ședința de Consiliu Local de mâine, 20 august.

„Având în vedere că a fost finalizată și deschisă Celula 1 a CMID, deșeurile municipale nu vor mai fi stocate pe platforma temporară administrată de RADP. Acestea vor fi supuse unui proces de tratare prealabilă, apoi transportate spre depozitare în celula CMID. Conform declarației RADP înregistrată la Primăria Cluj-Napoca, terenul pe care funcționează stația de tratare a deșeurilor se află în proprietatea RADP Cluj-Napoca și nu face parte din suprafața dată în administrare de către Primăria Cluj-Napoca prin HCL nr. 263/2015. Deșeurile din construcții sunt colectate și prelucrate pe o suprafață situată într-o zonă separată a platformei de stocare temporară a deșeurilor. Acestea nu sunt eliminate final prin depozitare în Celula 1 a CMID”, se arată în Hotărârea care prevede majorarea tarifelor.

Citește și:

Scumpire cu scandal: Primăria vrea tarife mai mari cu 32% la salubrizarea menajeră. Societatea civilă face petiție împotriva propunerii și aduce acuze grave autorităților locale

Pe lângă majorarea tarifelor, RADP dorește și deschiderea unui punct de lucru în CMID. Punctul de lucru este situat pe centura ocolitoare Vâlcele – Apahida, pe o colină numită Postata sub Păduri sau zona Tufele Roșii (Colonia Budunuș) și are ca obiect de activitate colectarea, tratarea și eliminarea deșeurilor, recuperarea materialelor reciclabile.

Solicitarea RADP Cluj-Napoca a fost formulată având în vedere semnarea, în 31 iulie 2020, a contractului de delegare a gestiunii activității de operare și administrare a depozitului de deșeuri din cadrul CMID.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *