„Cu șantierele cum stăm?”, a fost întrebat astăzi primarul Emil Boc, prezent la o emisiune radiofonică, pentru a se lăuda cu proiecte megalomanice (metrou, tren metropolitan ș.a.), în Clujul în care banale proiecte de infrastructură nu se pot realiza sau se finalizează cu mare întârziere.
După ani de zile de șantiere întârziate, după mandate întregi, edilul a descoperit chitanțierul de amenzi pentru firmele de casă, care și până acum au lucrat în dorul lelii, în stil Dorel, netulburate de nimeni:
„Cu șantierele, cu chitanțierul la purtător, pregătim de 1 decembrie. Cel mai important șantier acuma este clar cel din Piața Blaga, Napoca, Emil Isac, partea care ține de strada Petru Maior și termenul este 1 decembrie.
Văd că acuma ei lucrează de o lună, o lună jumate, într-un ritm intens, când au văzut că nu au cale de întors.
Le-am spus: termenul de 1 decembrie, 30 noiembrie, de fapt, nu e negociabil. E în contract, eu vă respect, vă faceți datoria, o să vă spun, bravo, v-ați făcut datoria, dacă nu vă faceți datoria, o să spun, firma asta nu și-a făcut datoria din cauza lor. La clujenii care, de 1 decembrie, trec prin zona respectivă, să știe cine! Și asta este toată abordarea mea!
Eu nu am cu nimeni nimic, decât să respecte legea și termenele din contracte la calitatea prevăzută în normativele în vigoare. Dacă astea se respectă, și eu, ca cetățean, sunt mulțumit, și ca primar sunt mulțumit! Dacă nu se face, aplic sancțiunile legale, adică penalități de întârziere, luăm banii înapoi la Primărie prin chitanțierele astea de care tot vorbesc eu, dacă nu, foarte bine, și-au îndeplinit obligația legală, ei nu o fac pe gratis, să ne înțelegem, lucrările acestea nu sunt făcute de ei din banii proprii. Sunt făcute din banii europeni, în cea mai bună parte și, în condițiile în care au venit la licitație și au propus niște termene, au câștigat licitația pe baza a ceea ce au propus, ok, acuma e timpul să demonstrați că ceea ce ați semnat și respectați! Dacă nu, intrați pe lista rușinii! Asta este! Așa o numesc eu, nu cu ură, doar să știe clujenii: din ce cauză nu e gata lucrarea respectivă? Păi, uite, e pe site și văd, uite, acolo e firma respectivă, care avea termen 30 noiembrie. Uite, sunt în întârziere și plătesc penalități de întârziere, dar sunt și pe lista aceea, generic numită așa, o listă a firmelor care au contracte în întârziere.
În rest, monitorizez toate celelalte șantiere, am să mă duc în continuare la Terenuri, chiar dacă mai avem un an de zile, mai puțin de un an, până în septembrie. Se lucrează și la parkingul Hașdeu, se lucrează și la locuințele sociale, dar unele sunt în întârziere, și la Turnul Pompierilor la reabilitare, și la scuarul de la CEC, în finalizare. Sunt în lucru. Până la 1 decembrie, și podul de pe Calea Baciului va fi gata”, a promis primarul Emil Boc.
Boc a omis însă a spune în ce stadiu mai este podul Porțelanului, care trebuia să fie deja gata, dar din care nu se vede, pe șantier, gram de beton. Doar o tonă de promisiuni electorale și de bani publici irosiți!
Ar fi interesant ca, la viitoarea intervenție radiofonică, primarul să ne spună și cu cât a amendat firmele care au lucrat la acest pod nefăcut, pe cei care au făcut o nefăcută încă din stadiul de proiectare și de studio geo, nedescoperind zăcământul de sare din zona unde podul trebuia ridicat.
Am fi interesați să aflăm cu cât a amendat primarul firmele care au reabilitat vechiul pod Porțelanului, unde periodic se realizează lucrări de plombare, fiindcă asfaltul turnat se sfărâmă la îmbinări.
Chitanțierul Primăriei este scos, chiar și acum, în al cincilea mandat, în al doisprezecelea ceas, doar în cazul lucrărilor din Centru, numai acolo unde lucrările nefinalizate sunt vizibile pentru toți clujenii. În cartiere, se lucrează „fără chitanță”.