Din oras

După alunecările succesive de teren din Dealul Lomb, autoritățile proiectează în zonă un Science Campus de peste 2,6 milioane €

Peste 2,6 milioane EUR pentru concursul de soluții Science campus Cluj-Napoca. Serviciile de proiectare arhitecturală presupun astfel costuri de 13 milioane de lei. Autoritățile au lansat recent anunțul privind concursul de soluții în urma căruia se va încheia un contract de servicii pentru Science campus din zona Dealului Lomb.

În zona Dealului Lomb, puternic afectat de alunecări de teren, administrația Boc intenționează să construiască, în parteneriat cu Universitatea Babeș Bolyai, un Science Campus, adică un ansamblu urban uriaș destinat cercetării, educației și antreprenoriatului.

Science Campus se va întinde pe o suprafață de aproape 6,5 de hectare.

Din totalul suprafeței, aproximativ 3,48 hectare revin Primăriei pentru realizarea obiectivelor sale, iar restul de aproximativ 3 hectare va fi dat prin drept de superficie UBB pentru realizarea obiectivelor sale.

Ansamblul urban Science Campus Cluj este format din următoarele componente:

Primăria Cluj-Napoca va aloca bani și se va ocupa de construirea:

  • CLAS – Center for Life, Art and Science (Science Center) – un centru multifuncțional gândit ca un laborator viu (living lab) care pune cetățeanul în mijlocul proceselor de cercetare, inovare și transfer tehnologic din domeniile STEAM (Sciene, Technology, Engineering, Arts, Mathematics). Conform documentației, CLAS va fi primul centru de știință înfiinţat în ultimii 50 de ani în România.
  • Piață urbană și terenuri de sport.

Universitatea Babeș Bolyai Cluj-Napoca va aloca fonduri și se va ocupa de următoarele:

  • Platforma InfoBioNano4Health – centru comun de cercetare al UBB prin care universitatea își va direcționa cercetări din domeniile informatică, matematică, științele cognitive, inteligența artificială, bio nano științele vieții spre dezvoltări inovatoare în domeniul sănătății;
  • Facultatea de Matematică Informatică a Universității Babeș Bolyai;
  • Cămin studențesc pentru 500 de studenți.

În ședința de Consiliu local din decembrie 2021 a fost aprobat proiectul de hotărâre privind organizarea concursului de soluții pentru Science Campus.

Premiul I constă în contractul de proiectare cu o valoare ce era estimată la peste 12,8 milioane lei, fără TVA; premiul II este în valoare de 247.500 lei; premiul III este în valoare de 123.750 lei.

Zona Lomb – un proiect alunecos

Context

La sfârșitul lunii decembrie 2021, autoritățile au reușit să termine lucrările la drumul de 1,6 kilometri care face legătura între strada Oașului și Dealul Lomb, unde se află Centrul Regional de Excelență pentru Industrii Creative (CREIC) – Buftea de Cluj și Centrul de Sprijinire a Afacerilor TEAM. Drumul arată excelent, ca o autostradă, are patru benzi, dar este ridicol faptul că lucrările au durat șase ani. Mai grav este faptul că au fost cheltuiți bani suplimentari din cauza alunecărilor de teren.

Ziar de Cluj a urmărit modul de desfășurare a lucrărilor de construire a drumului care duce la Buftea de Cluj încă de la început, în 2015.

De atunci, în fiecare an, primarul Emil Boc promitea finalizarea șantierului. Promisiunile lui se duceau însă pe Apa Sâmbetei cu fiecare alunecare de teren care apărea. Toate acele probleme cu terenul au însemnat o cheltuială în plus.

CITEȘTE ȘI: Pe Dealul Lomb, afectat de alunecări de teren, Boc vrea încă o serie de clădiri care să stea pe post de decor lângă Buftea de Cluj și TEAM. Nu e de ajuns că a dorit producție de film, acum visează la Science Campus pe 6,5 hectare

Inițial, proiectul a costat 17,9 milioane lei, bani din fonduri europene, dar din cauză că au apărut alunecări de teren, lucrările au fost oprite la doar două luni de la start. Banii europeni au fost pierduți și apoi a fost nevoie de bani din bugetul local. Sume importante s-au dus pe lucrări de consolidare a terenului. În total, s-a ajuns la o valoare de 24 milioane lei pentru această investiție.

CITEȘTE ȘI: Cum arată un drum care se termină nicăieri, cu lungimea de numai 1,6 kilometri, pe care Primăria Cluj-Napoca l-a construit în șase ani

Drumul se termină brusc, în deal, imediat după TEAM.

Pe Dealul Lomb, în apropierea drumului de 1,6 kilometri, administrația Boc vrea să construiască un Science Campus. Science Campus se va întinde pe o suprafață de aproape 6,5 de hectare. Din totalul suprafeței, aproximativ 3,48 hectare revin Primăriei pentru realizarea obiectivelor sale, iar restul de aproximativ 3 hectare va fi dat prin drept de superficie UBB pentru realizarea obiectivelor sale.