Să începem cu prezența la vot. Aceasta a fost mică raportată la cea din 2012 și la europarlamentarele din 2014 (europarlamentarele fiind ciuca alegerilor, cele în care se confruntă strict nucleele dure ale partidelor). Numai că, anul 2012 a fost un an atipic, cu o prezență mai mare la vot decât cea de la alegerile locale din2004 și 2008. S-a dus lumea să se răzbune pe Băsescu și pe Boc – ceea ce spune multe (inclusiv cât de multe se uită de dragul unor gratuități). Comparabil cu 2004 și 2008, prezența la vot din 2016 nu este chiar atât de relevantă, decât atunci când analizăm legitimitatea primarului care a câștigat un nou mandat și a partidului care câștigă majoritatea în consiliile locale și județene.
Și-acum să vedem marile victorii la primării și consilii, cele despre care cuplul tragi-comic Blaga și Gorghiu spun că ar fi cele mai supercalifragilistice victorii ale PNL de la Războiul de Independență încoace. PSD a câștigat, ca de obicei, cele mai multe primării. Nu-i nici o noutate, nici un motiv de bătut cu cărămida-n piept. Să ne aducem aminte faptul că și atunci când i-a fost extrem de greu acestui partid – an de referință 1996, anul când se pierde pentru prima dată președinția în fața Convenției Democartie -, PDSR (strămoș al PSD) a câștigat 1236 de primării, în timp ce cei care țopăiau fericiți în stradă pentru Umilică, doar 383 de primării.
Profitând de complicitatea la ticăloșenia Legii electorale (vot într-un singur tur de scrutin, publicitate cu țârâita), făcută cu scopul de a se trece la un sistem bipartit, în dauna partidelor mici, nou înființate, PNL ar fi putut să se bată de la egal cu PSD în acest an. Numai că practica calcă-n picioare teoria. Și s-a văzut.
Ce dă bine la televizor, este numărul mare de consilieri locali și județeni pe care și-i adjudecă PNL și PSD după aceste alegeri. Numai că bătălia s-a dat nu între PNL și PSD, ci între “oamenii primarului” și “ceilalți”, în rural fiind chiar mai tragic, bătălia electorală dându-se nu pe pungi de zahăr și litri de ulei (că o interzice legea), ci între ce datorii au unii pe “caiet” și ce urmează să aibă, totul cu recomandarea lui “domn’ părinte”. Au interzis ei kilul de zahăr și litrul de ulei la vedere, dar n-au luat asistența socială din mâna primarilor. Așa că știu cu toții foarte bine ce și cui datorează.
Așa că locul unu dă bine pe hartă și în declarații, numai că degeaba ai 40-45% dintre consilieri locali și județeni, dacă toți ceilalți se aliază să-și numească propriul președinte de Consiliu județean, împreună cu majoritatea aferentă. Se cheamă că harta capătă culoarea majorităților nou formate. Iar troc pe voturi, funcții și beneficii bugetare se poartă între partide de când există Democrația, sub ochii îngăduitori ai procurorilor.
O mare mizerie a acestor alegeri locale este nu numai că majoritatea electorilor au fost practic ținuți acasă (din lipsă de ofertă, dar, mai ales, din cauza faptului că erau conștienți că, mai mult ca sigur, “iese” primarul aflat în funcție), este că s-a ajuns să se repartizeze ca “vot politic” cam 20% dintre voturile celor care au votat altceva. Pragul electoral de 5% este o mizerie politică – din cauza acestui prag, care putea fi, ca la oamenii normali, de 3%, 20% dintre români puteau să nici nu se prezinte la vot, că tot un drac le-a ieșit. Uite încă o explicație pentru demobilizarea la vot.
În acest sens, este de reamintit faptul că, pe acest “vot politic”, în 2000, și-a cvadruplat scorul PRM; în 2004, PSD a reușit să depășească partidele componente ale Alianței DA deși lucrurile au stat invers la locale; în 2008, PSD a depășit PDL la parlamentare ca număr de voturi (deși lucrurile au stat invers la locale); în 2012 USL a câștigat 7 procente și PDL a pierdut aproximativ tot atât.
Ce ne arată harta votului, după ce depășim vziunea „celor două Românii”?
Avem așa: PSD își adjudecă detașat orașele mici și mediul rural din Vechiul Regat; în Ardeal, o nucă tare de spart rămâne PNL (cu nucleul dur al ex-PDL) și, local, UDMR; iar în orașele mari din Vechiul Regat avem un echilibru între PSD, PNL și candidaturi independente, anti-PSD și anti-PNL.
Întrebările cu adevărat interesante după aceste alegeri, pentru a ne putea da cu presupusul pentru următoarele, sunt: cum schimbă rezultatul alegerilor ponderea oamenilor politici în partide, cine crește, cine scade, cine dispare, care sunt „vedetele” următorilor ani, de care acum auzim prima dată, care partide își schimbă strategia, care partide capătă o strategie, cum se construiește strategia, dacă se construiește, pentru parlamentare?
În ce privește Legea după care s-au făcut recentele alegeri locale, să ne întrebăm care este legitimitatea primarilor care și-au câștigat mandatul cu mai puțin de 30% din voturi, cu mai puțin de 25% șamd? Cum te poți baza, ca partid, pe un oraș unde ai obținut 27% sau 29% din voturi, în condițiile unei prezențe mici la vot?
Și, la cum lucrează procurorii DNA, câți primari vor mai fi în funcție în decembrie?