De cartier

După 12 ani de promisiuni, o parte din Valea Fânațelor vede asfalt. Acum, șoferii își rup mașinile în gropi, iar pietonii circulă noaptea cu lanterna

Primele promisiuni despre modernizarea străzii Valea Fânațelor (calea de acces către Fânațele Clujului, o arie naturală protejată, situată la câteva minute de oraș) au fost făcute de către conducerea orașului, în 2008. Abia acum se concretizează prin adoptarea unei hotărâri de Consiliu Local referitoare la asfaltarea tronsonului dintre strada Oașului și intersecția cu strada Fânațelor. Bucata de stradă care va fi asfaltată are o lungime de 477 m, suprafața spațiului verde este de 1121 mp, suprafața trotuarelor este de 1191 mp și suprafața carosabilă este de 3031 mp.

„Situația actuală a străzii este una nesatisfăcătoare, accesele la proprietăți nu sunt amenajate corespunzător și nici racordările cu străzile adiacente. Nu există guri de scurgere pe stradă pentru preluarea apelor pluviale subteran și nici nu există canalizare pluvială. Nu există sistem rutier modern pe această stradă, fiind din pământ, piatră, cu degradări (gropi), denivelări, cedări, făgașe longitudinale, care nu corespunde circulației actuale în condiții de confort și siguranță, iar accesul de pe stradă se desfășoară cu dificultate”, scrie în hotărârea de Consiliu Local.

Anul trecut, Ziar de Cluj v-a arătat în ce condiții sunt nevoiți să circule clujenii de pe această stradă. Deși plătesc taxe și impozite de oraș și au buletin de Cluj-Napoca, ei locuiesc în condiții rurale. La intrarea pe Valea Fânațelor, există asfalt, dar lipsește iluminatul public, așa că locuitorii fie folosesc lanterne noaptea, fie circulă prin beznă. Cu cât înaintezi, situația este tot mai proastă: gropi, lipsă trotuare, vegetație și tufișuri în loc de trotuare.

Citește și:

Valea Fânațelor va fi botezată curând Valea Plângerii. Șoferii își rup mașinile, iar pietonii umblă noaptea cu lanterne – FOTO

Tot atunci v-am arătat și faptul că promisiunile viceprimarului Dan Tarcea nu au fost onorate. El spunea că în mai 2019 vor începe lucrările. A trecut mai bine de un an și s-a reușit doar votarea unei hotărâri care prevede modernizarea unui tronson de jumătate de kilometru.

Potrivit hotărârii de Consiliu Local, pentru asigurarea unor condiții normale de circulație și evitarea accentuării deteriorărilor din sistemul rutier existent este necesară proiectarea și executarea lucrărilor de modernizare prin lucrări de reparații a unei străzi existente astfel încât aceasta să îndeplinească condițiile impuse de circulația modernă auto și pietonală, actuală și de prespectivă.

Perioada estimată de proiectare și executare este de opt luni: două luni perioada de implementare și șase luni perioada de execuție.

Valoarea lucrărilor este de aproximativ 2,3 milioane lei plus TVA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version