Editorial

Dragoste în vremea șpăgii

Primarul din Baia Mare a jurat cu mâna pe Biblie să respecte legile țării și Constituția ei, “așa să-i ajute Dumnezoo”. Care Dumnezeu, apoi va avea grijă de el să-și demonstreze nevinovăția și să-l ajute să se întoarcă la șefia Primăriei din care a fost săltat de mascați pe caz de mită, cu puțin înainte de alegerile locale. Că, dacă erau cinstiți cu ei înșiși, toți cei care au asistat cu deosebită emoție la formalitatea depunerii jurământului de către Cătălin Cherecheș, prin care s-a validat votul băimărenilor, trebuiu să vadă zeghea și cătușele sub costumul și Tricolurul cu care a fost echipat acesta pentru consumarea evenimentului.

Din punctul meu de vedere s-au mai distrus niște simboluri, a mai fost golit de conținut un jurământ și cam atât. S-a pus Tricolorul pe un arestat prins în flagrant cu șpaga și acesta a fost lăsat să jure, cu mâna pe Biblie, că va respecta legile și Constituția Patriei. Deci, zero respect față de Tricolor, față de Biblie, față de conținutul legilor încălcate cu bună știință de către acest “primar”. Da, e nevinovat până nu se pronunță instanța de judecată. Atunci avem probleme de partea cealaltă a legii, căci stă în arest și nu în Primărie, sau la domiciliu. Și asta din cauză că mai mulți judecători (că a fost, pe rând, în fața a mai mulți judecători de libertăți) au ajuns la concluzia că reprezintă măcar un pericol social prin fapta comisă.

Iar chestia cu “poporul are întotdeauna dreptate” s-a văzut, cu prisosință, cu fiecare scrutin electoral din ce în ce mai golit de ofertă din partea partidelor și de cerere din partea alegătorilor.

Prin vot s-a distilat toată gașca penală aflată în funcții în Parlamente, consilii locale, consilii județene și primării. Nu s-au parașutat pușcăriabilii în funcții, au fost validați prin votul celor care s-au ostenit să mai voteze. Iar votanții au o apetență extraordinară către haiducie: “a furat maică, dar a dat și la amărâți”. Un litru de ulei și o găină congelată dau diferența dintre “ai noștri” și “ai lor”.

Cum ziceam, pe parcursul proceselor electorale de care a avut parte România post-decembristă, mulți pușcăriabili au aterizat în funcții alese direct din temniță. Apoi s-au reîntors de unde au plecat. Probabil așa se va întâmpla și cu Cătălin Cherecheș – nu știu, nu sunt judecător. Știu doar că legile au fost croite strâmb, dând posibilități de interpretare și de scăpare celor care au bani să-și angajeze avocați de chichițe. Cei cu mașini și amante de fițe își permit și avocați de chichițe. Și scapă. În timp ce o babă care tulbură de posesie trei rânduri de cucuruz se duce la pârnaie, indiferent de anii ei – și nici un distrus moral care bagă prin votul său în Șparlament, primării și consilii pușcăriabili direct din pușcărie, nu iese în stradă să-și urle dragostea și să-și clameze adorația pentru babă – așa cum au făcut-o băimărenii luni.

E o altă interpretare a alegerii grâului de neghină. Aici s-a ales neghina.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version