Vocea ta

Dragoș Damian, Terapia Cluj: Știm cu toții cum au fost preluate fabricile lui Ceaușescu, închise și apoi transformate în mall-uri, clădiri de birouri și ansambluri imobiliare

Am schimbat fabricile pe imobiliare și acum s-au prins și autoritățile și ne-am prins și noi și ne văicărim că nu mai fabricăm nimic, că suntem dependenți de importuri, că ne îndatorăm…

Dacă nu produci la tine în ţară măcar mâncarea, medicamentele, energia şi apărarea eşti o ţară îndatorată, captivă, vulnerabilă, indiferent cine sunt partenerii tăi strategici. Nimeni nu dă de pomană, ştim din înţelepciunea populară că brânza e pe bani chiar ţi între fraţi.

S-a spus că fabricile lui Ceuşescu din România au fost privatizate prin MEBO şi cupoane. Nu, de fapt ele au fost privatizate prin “căpuşare”, ştim cu toţii cum au fost preluate, închise şi apoi transformate în mall-uri, clădiri de birouri şi ansambluri imobiliare. S-a distrus tot sistemul de învăţământ profesional, meseriaşii au plecat şi continuă să plece din ţară, angajatorii îşi fură angajaţii pentru că sistemul de învăţământ nu livrează personalul necesar. Poate că este modelul economic care ne trebuie, mai ştii?

În loc de fabrici de mâncare, medicamente, energie şi apărare avem fiecare 1-2 sau mai multe apartamente, suntem fericiţii proprietari de beton şi fier. Acolo unde se mai produce ceva, în fabrici, pe şantiere şi în agricultură media de vârstă este de 50 de ani, în sănătate şi învăţământ la fel, mediile de vârstă sunt foarte avansate.

Românii din generaţia mea, greşit numită “a decreţeilor” – nu am apărut din cauza Decretului 770, am fost copii iubiţi şi doriţi de părinţii noştri aşa cum şi noi ne iubim copiii şi nepoţii noştri – vor începe să iasă la pensie peste 10 ani. Trebuie să ne gândim bine ce lăsăm în urmă, 10 ani trec repede. Şi chiar şi aceşti 10 ani vor fi complet diferiţi dacă ne uităm la ce se întâmplă în lume.