Astazi o sa va prezint un nume aparte din seria #dragonidecluj, serie ce isi propune sa scoata la suprafata oamenii ascunsi ai Clujului. Poate ati citit in pripa in trecut argumentele demersului meu jurnalistic: #dragonidecluj nu este numai despre supermilionarii orasului, ci si despre milionarii supravietuitori.
#dragoniidecluj bantuie orasul de decenii, cateodata la ei nu e vorba musai despre bani, v-am zis e vorba de supravietuire. Am avut, timp 25 de ani, ocazii unice sa strang info despre ei, artefact informational cu artefact informational, piesa cu piesa, si, desi nu am mult in tolba, tot e mai mult decat ce aveti voi. Veti afla de la Liviu Alexa cum li s-a creionat destinul, cand banul brut a intrat in viata lor, ca un turnesol al Kharmei: pentru unii a fost de bine, pentru altii de rau. Mereu si mereu, potrivit sufletului lor.
Povestea de azi nu se putea sa oglindeasca mai bine minunata mea expresie: „potrivit sufletului lor”.
Un Taran, iubitor de produse romanesti, care nu s-a vandut multinationalelor
E doar un taran din Iacobeni, un sat din Ceanu Mare, are 62 de ani azi, insa timpul nu l-a transformat intr-un batranel cocosit. Ba, din contra, e la fel de semet, asa cum priveste ca un uliu peste curtea fermei de pui ONCOS: stie tot, cunoaste fiecare caramida, fiecare om care lucreaza acolo, in creierul lui Vasile Onaca totul trebuie sa fie ceas, „la dunga”, si daca nu e, maraie amenintator: nu ii place dezordinea, uraste orice orar nerespectat, doar pe Dumnezeu si pe copiii sai ii iubeste mai mult cum iubeste punctualitatea si disciplina.
In alti ani, maraitul putea sa se transforme intr-o scatoalca pe scafarlia vreunui muncitor care trisa programul de lucru. Vasile de atunci era mai cald la sange, mai rapid la manie. Ceea ce i-a si atras o reputatie de controversat, de bataus, de nebun cu care nu e bine sa te pui. Eu insa l-am cunoscut altfel in fiecare an din cei 18 care au trecut de cand ne-am intalnit.
Vasile Onaca merita prin mine sa fie cunoscut si de voi, cu bune si rele, fiindca e unul dintre milionarii cei mai speciali ai Clujului, un Nemuritor in business, dar si ca fizic, cu codita impletita si alura de samurai, ele e mai mult decat un pasionat de business, e un personaj.
Dar poate ca gresesc cu samuraiul, fiindca Vasile Onaca e mai degraba un Taran, si nu in sensul peiorativ. O candela e aprinsa mereu in biroul lui simplu, ea lumineaza icoana Maicii si poza maicii sale. Onaca e credincios de calibru greu, nu un sinecurist al lui Dumnezeu. Iubeste Biserica Ortodoxa asa cum numai un copil de la tara poate fi invatat sa o faca.
Vorbeste rar despre viata grea de la tara, din saracia lucie, de unde Vasile s-a chinuit sa scape cu doua sute la ora. Nu isi arunca la gunoi radacinile, dar parca tot mai bine e la volanul Hummer-ului sau negru si lucios. Dar la masina si la cateva camasi si costume mai fistichii se opreste si „excesul” sau. Pentru Onaca, nu musai banii sunt importanti, ci jocul…
Dupa zorii Revolutiei, si-a facut firma in 1991, s-a ocupat sa vanda carne de pui, oua si paine, produse pe care le-a invatat dumnezeieste si care i-au adus primii bani buni. Apoi tot mai multi bani. Vasile a avut dintotdeauna un vis: sa vanda clujenilor produse de calitate si pe asta s-a concentrat mereu, chiar daca, inventand de la zero mai tarziu un lant de supermarket-uri, Onaca nu a inteles nimic din ce inseamna design-ul de magazin, merchandisingul adevarat, comunicarea eficienta.
Multi ani, i-a mers perfect chiar si asa. In 2000, incasa deja 15 000 de dolari pe zi, in 30 000 de dolari pe zi, in 2006, 80 000 de euro pe zi, este si anul in care a facut fiscal primul milion.
Cata vreme multinationalele nu aveau chef sa dezvolte inca, lui Onaca, reteaua Oncos ii mergea ca unsa. Efectiv nu avea ce face cu cash-ul, rulajele erau enorme, doar Banca Transilvania si inca 3-4 companii mai rulau zilnic atata monetar. Vasile se bucura si dezvolta tot mai mult: mai voia niste ferme de pui, voia sa produca oua cat mai multe si sa nu le mai permita rechinilor din retail sa ii mai santajeze pe romani, Vasile voia, voia, voia. Insa nu vedea cu coada ochiului ca hienele din multinationale se pregatesc sa il atace.
Orbit de luminile falsei scene a „lumii bune”, Vasile nu si-a dat seama ca e pe cale nu numai sa isi taie craca de sub picioare, ci si sa se impuste in picior.
Greselile
Cu atatia bani pe mana, Vasile nu avea cum sa nu se faca remarcat, nu avea cum sa nu intre in atentia fripturistilor Clujului, a oportunistilor „din oras”, fascinati de acest aparent-salbatic tip inalt si exotic care facuse in fundul Florestiului milioane. Vasile se simtea magulit. In sfarsit, vedea si „Lumea” cine e el, vedea „Cineva” ca a reusit, truda lui de peste 15 ani era rasplatita prin recunoastere.
Dar era recunoasterea fariseilor.
Locul lui n-a fost si nu va fi niciodata la Loja Operei, nu pentru ca ar fi un needucat (habar nu aveti ce om conectat la stiri, la noutati, la carti este Onaca), ci pentru ca Dumnezeu i-a sortit sa nu fie un fante cu pulpana tremaurand de osanza ghiftuirii, ci un Sisif rabduliu care isi care la deal destinul, il mai scapa, iar il ia in carca si incearca sa urce inapoi.
Apoi, l-a „reperat” ipocritul-sef al orasului, Emil Boc, care l-a prostit pe naivul si sufletistul Vasile sa investeasca o tona de bani in gaura neagra si blestemata numita U Cluj, unde Onaca a bagat bani seriosi si degeaba, fiindca ori a fost furat, ori i s-au cheltuit banii fara noima. Lui Boc nu ii pasa, pentru el Onaca era inca un fraier care se prinsese in plasa lipicioasa a orgoliului. Pentru Boc, Onaca a fost fraierul perfect care a preluat oala cu cartofi fierbinti de la Universitatea, atunci cand el nu mai avea chef de ea.
Sutele alea de mii de euro varate pe gurile nesatule ale hienelor ce au condus U Cluj l-au destabilizat pe Onaca din punct de vedere financiar. El nu avea ce sa caute in fenomen, fotbalul e un joc murdar, iar Vasile era naiv, dar nu escroc.
A doua greseala este ca nu si-a folosit forta imensa a cashului zilnic ca sa isi cumpere spatiile comerciale in care functiona. Sau sa caute altele, cu adevarat valoroase comercial. Cand s-a auzit in oras ca are probleme cu banii, primul atac al concurentei a fost exact la chiriile pe care Onaca le platea. In loc sa tina minte exemplul McDonalds (pe care nu l-au uitat fratii Paval de la Dedeman), Onaca s-a crezut mai puternic decat era, cand el era vulnerabil. Diversi oameni de afaceri sau multinationale din retail l-au „dezbracat” pe Onaca de toate spatiile comerciale valoroase. Vacile lui de muls sau, mai bine zis, clostile sale nu mai faceau oua. Daca spatiile ar fi fost ale lui, nu ar mai fi fost vulnerabil.
Daca spatiile ar fi fost ale lui, avea ce sa vanda multinationalelor. L-au cautat cei de la Cora, cei de la Mega Image, cei de la Carrefour, pe toti i-a ascultat cu amabilitate si le-a spus ca nu va vinde, ca el va rezista asaltului conceptelor de proximitate fiindca el da clujenilor painea cea mai buna, ouale cele mai curate, carnea cea mai gustoasa.
Onaca nu a prevazut in 2008 ca Clujul va suferi doar putin din cauza crizei, fiindca e un oras foarte bogat, si ca gusturile clujenilor, tot mai avuti ca nivel de trai se schimba si merg spre un etaj superior: mancarea gatita, semipreparatele si preparatele hipsteresti, spre o sortimentatie considerabil mai bogata decat faina, zaharul si „produsele de baza”.
Onaca a crezut ca e mai destept ca Mega Image introducand si el cateva sute de produse mai fitoase sau mai exotice, dar nu avea experienta si nici specialisti in product trading. Era o schimbare sa vezi demachiante in magazinele Oncos, dar clujencele voiau apa micelara. Tusa Dorina se bucura de pita grozava de la Oncos, dar fiica-sa, Lavinia, prefera sa isi ia un „latte” de la Panemar si un sandvici vegan.
Si aici Vasile Onaca a mai pierdut o roata de la caruta.
Insolventa inevitabila a venit in momentul in care, inconjurat de colaboratori primitivi si necinstiti, si-a luat o teapa mondiala de la un furnizor de nutret, caruia i-a devebit Oncos dator cu camioane de bani. De unde in 2008 statea cu greii Clujului la masa, fiind finantatorul celui mai tare brand al Clujului, Universitatea, la finalul lui 2013, dupa 22 de ani de stabilitate, Onaca isi cerea insolventa.
Lovit, dar nu in genunchi
N-am cum sa va arat pozele de acum din biroul sau. Sunt poze cu copiii sai pe care i-a avut la „batranete”, desi lui Onaca, la cat sport face, nu ii dai 42 de ani. Asta e marea diferenta dintre el, cel de acum 18 ani, cand l-am cunoscut prima oara, si cel de acum. Acum, 20 de ani, peretii biroului sau aratau lugubru, cu trofee imense de vanatoare, flinte si cutite din os, astazi, biroul sau e simplu: o luminare, icoane, si poza mamei pe un mic altar de langa un perete, si poze cu sotia sa si copiii. Onaca, de felul lui un ursuz, se lumineaza cand mi le arata.
Suntem prieteni de 18 ani. Toti se temeau de el din media si din publicitate. Toti veneau sa il suga de bani si sa ii propuna „avioane” pe foi lucios colorate, vorbindu-i de „brending” si „auerness”, nu se lega nimic, nicio colaborare. Desi, tehnic, Onaca avea nevoie de o schimbare. Dar mai mult avea nevoie de un consultant care sa nu se teama de el, care sa inteleaga ce face acolo.
Prietenia mea cu el a inceput intr-o zi cand mi-a zis la telefon: „Dimineata la 6 sa fii la firma. Te astept sa discutam”.
La 6? Ba, asta e nebun, mi-am zis?! Dar nu eram in postura in care sa comentez: imi infiintasem o firma de consultanta in imagine si aveam nevoie nu numai de portofoliu, dar si de bani ca sa ma pun pe picioare.
Dar ora 6, aveam sa inteleg, e primul test al lui Onaca atunci cand isi alege colaboratorii. Fiindca la 6 fara 3 milisecunde, el intra pe poarta „unitatii”. Zi de zi. Cu rare exceptii, zi de zi, de 30 de ani. La ora 1, zi de zi, cu rare exceptii, merge acasa si ia pranzul cu familia. Zi de zi, pleaca de la firma la aceeasi ora, de 30 de ani. Zi de zi face sport la aceeasi ora, fara sa sara vreun antrenament, zi de zi, ia cina la aceeasi ora si bea acelasi pahar mic de palinca. Zi de zi, adoarme la aceeasi ora si repetir.
Am invatat repede lectia data el. Voia sa il cunosc „asa”, in mod real, auzise de bine ca-s destept si ca il pot ajuta, cu siguranta l-a impresionat si ca am venit la 6 dimineata la fix. Dar voia sa vad munca lui, stilul lui, sa aflu problemele lui, dilemele lui. In acea dimineata am ajutat niste muncitori sa umple o masina de frig cu ficati proaspeti, care trebuiau livrati in magazine. Cu camasa lui alba, impecabila, Vasile a pus mana pe lazi si apoi si-a vazut de drum mai departe.
Vedeti, dragi cititori, de aia proiectele mele jurnalistice, cum este si cazul #dragoniideCluj, suscita atata interes. Fiindca eu prezint si albul si negrul din oameni, dar si culorile. Portretele mele nu sunt limbi in fund si nici esafoaduri pe care sa le tai bogatilor gatzii, fiindca sa stiti, nu toti oamenii de business din Cluj sunt interesanti.
Vasile Onaca este menit sa munceasca, asta e misiunea ce i-a dat-o Dumnezeu pe pamant. Si Vasile munceste de dimineata pana seara, zi de zi, neabatut de traficul dinspre Floresti sau de tentatia lenevelii.
Revenirea
Insolventa nu a fost musai un dus rece pentru Onaca, cel mai mare soc pentru el a fost cu putin inainte cand cred ca, in intimitate, Vasile si-a tras niste pumni in „oua” pentru impardonabila si nespecifica pentru el greseala de a fi iesit din „matca”. Sunt convins ca Vasile ASTA si-a reprosat. Nu ca e pe cale sa piarda firma, nu ca a pierdut tone de bani, ci ca a fost prost ca a deraiat de la rutina sa, de la constanta sa.
Asa cum a deraiat de la program, lasandu-se amagit de luminile si umbrele din Cluj-Napoca, tot la fel de repede Onaca s-a scuturat de sclipiciul inutil, si-a luat inapoi sacoul slim fit si s-a apucat de salvat ONCOS.
Nu i-a iesit pe deplin. Dar a salvat mult din ce putea sa se piarda definitiv. Astazi face din nou profit, chiar milioane, dar azi e un alt Vasile. De fapt, acelasi Vasile, doar ca o varianta mai calma, si mai simpla chiar decat varianta sa plina de simplitate de acum doua decenii.
Vorbim cand si cand, eu mi-am vazut de drumul meu, dar nu l-am uitat si nici el pe mine.
Il respect pentru ca mi-a intins o mana importanta atunci cand aveam nevoie. Il respect pentru ca a fost barbat si nu s-a smiorcait cand si-a luat-o in freza. Il respect pentru ca a revenit in jocul lui preferat: business-ul. Onaca este unul dintre cei mai misto oameni din business-ul de productie pe care eu i-am intalnit, o minte deosebita.
Il respect si pentru ca, desi acest articol contine si note critice, el va vedea in mine tot prietenia pe care i-o port si imi va respecta mereu meseria, asa cum a facut-o pana acum.
Onaca este unul dintre cei mai putin cunoscuti #dragonidecluj din istoria orasului, subestimat pe nedrept. In continuare sta cu curul pe niste milioane bune, dar pentru mine nu e important ca a supravietuit ca business, ci pentru ca a supravietuit ca Om.