Politica

Dragnea vine cu o nouă mită: RAAPPS va plăti chiria locuințelor de protocol, întreţinerea, taxele şi impozitele pentru imobilele în care locuiesc preşedinţii CCR, CSM, ICCJ, Curţii de Conturi şi Academiei Române

Guvernul Dăncilă a aprobat în ședința de miercuri o Ordonanță de Urgență ce stabilește obligația RAAPPS de a suporta cheltuielile de întreţinere, taxele şi impozitele pentru imobilele în care locuiesc preşedinţii CCR, CSM, ICCJ, Curţii de Conturi şi Academiei Române. Potrivit Ordonanței, care a fost mascată de guvern sub titulatura ”ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru stabilirea calculului tarifului lunar al chiriei pe mp care se aplică pentru închirierea locuinţelor şi terenului aferent acestora, aflate în domeniul public şi privat al statului şi în administrarea Regiei Autonome ”Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative”, acordarea acestor facilităţi este motivată, la vrăjeală, prin importanţa deosebită şi rolul acestor funcţii. De fapt vorbim despre o mită mascată, vorbim despre oferirea de privilegii președintelui ICCJ dar și ai Curții Constituționale, CSM și Academiei Române. Aceștia vor primi reședințe oficiale, care vor fi puse la dispoziție de RAAPPS. Aceste persoane nu vor plăti nici măcar cheltuielile cu întreținerea, ele fiind suportate de RAAPPS. Pe principiul: “Pentru că putem!”

După privilegii suntem noi, care te facem pe tine, boule de contribuabil, la portofel!

Suntem curioși dacă va pune moral botul la această nemernicie și clujeanul Ioan Aurel Pop, rectorul Universității Babeș-Bolyai și președinte al Academiei Române. Deși, dacă a acceptat să cumuleze două funcții bănoase, nu vedem de ce nu s-ar apleca și după acest mărunțiș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *