Din oras

Două artere importante din Cluj-Napoca intră în șantier: se amenajează piste de biciclete pe Observatorului și Calea Turzii

Circulația pe două artere importante din Cluj Napoca va fi reconfigurată pentru a face loc pistelor de biciclete. Primăria Cluj-Napoca a lansat licitația pentru amenajarea pistelor de biciclete pe Calea Turzii – Strada Observatorului. Contractul se ridică la 4,6 milioane de lei, bani din PNRR.

„Pe ambele sensuri de mers, adiacent trotuarelor, se vor amenaja piste de biciclete. Acestea vor fi marcate cu vopsea verde/roșie pe toată suprafața. Străzile Observatorului și Calea Turzii vor fi reamenajate. Partea carosabilă va avea lățime de 7 m formată din două benzi a câte 3,5 m banda, banda velo va avea o lățime de 1,5 m, trotuare pietonale cu o lățime variabilă, pe ambele părți ale străzii și spațiu verde. De asemenea, vor fi repoziționate și înlocuite gurile de scurgere existente. Totodată, la intersecția cu strada Ceahlăul se va înființa o trecere pentru pietoni. În execuție se va avea în vedere o nouă instalație de semaforizare”, potrivit caietului de saricini.

Chiar dacă, lucrările se vor derula cu afectarea minimă a circulației, respectiv execuția lucrărilor se va realiza cu păstrarea traficului pietonal și rutier cu restricții de circulație, fără întreruperea circulației, având în vedere că cele două artere sunt extrem de circulate, se vor crea ambuteiaje în trafic până la finalizarea lucrărilor. Șoferii vor trebui să se înarmeze cu răbdare, sau să folosească rute alternative pe perioada derulării lucrărilor.

Pistele de biciclete vor avea o lungime de 3,6 km și vor favoriza mijloacele de transport alternativ, fără a afecta circulația. Durata de execuție a lucrărilor este estimată la 12 luni.

Ziar de Cluj a scris deja că bicicliștii nu sunt deloc impresionați de această nouă investiție care îi vizează. Aceștia consideră cele două artere sunt mult prea aglomerate și pline de noxe pentru a favoriza ciclismul. Mai mult, ideea de a face piste cu dublu sens este riscantă, având în vedere că cele două străzi sunt în pantă.

Citește și:

Pistele de biciclete de pe Calea Turzii și Observator, făcute să dea la număr, fără să se țină cont de siguranța bicicliștilor