Politica

”Dottore” Ciucă rămâne și cu salariul, și cu pensia. Liderii PSD-PNL-UDMR au decis măsuri de austeritate pentru bugetari – înghețări de salarii și angajări, dar păstrează cumulul pensiei cu salariul la stat Tot proștii să-i ducă în spate pe ”speciali”

Liderii coaliției PSD-PNL-UDMR au decis luni într-o ședință primele măsuri de austeritate pentru a acoperi deficitul de încasări estimat la 20 de miliarde de lei. Astfel, pentru a elibera presiunea de pe bugetul de stat, liderii coaliției au decis stoparea angajărilor la stat și înghețarea salariilor până la adoptarea unei noi legi a salarizării.

  • În schimb, cele trei partide au decis să nu elimine cumulul pensie-salariu la stat, așa cum intenționa Ministerul Finanțelor. Coaliția a susținut că o astfel de decizie nu ar putea fi luată prin ordonanță de urgență pentru că ar fi constituțională. Pentru a rezista la controlul de constituționalitate, o astfel de interdicție ar trebui impusă prin lege, susțin liderii coaliției.

Ca urmare a acestei decizii, premierul Nicolae Ciucă va putea să cumuleze în continuare pensia de militar (în valoare totală de 148.446 de lei pentru tot anul 2021) cu salariul de premier.

O altă decizie luată de liderii coaliției este reducerea cu 10% a cheltuielilor la bunuri și servicii din instituțiile publice (adică achizițiile din ministere, agenții guvernamentale etc.)

Motivul tăierilor de bugete: veniturile la bugetul de stat sunt mai mici cu 4,7 miliarde de lei față de program doar în primul trimestru, iar diferența proiectată pentru întregul an este de 20 miliarde de lei. Premierul Ciucă i-a cerut ministrului Finanțelor, Adrian Cîciu, un plan pentru economii la buget.

Proiectul de OUG prevedea că e interzis cumulul pensie-salariu la stat, cu excepția educației și sănătății.

E clar că ”Dottore” Ciucă se poate încadra la educație. La fel și Lucian Bode, alt ”Dottore” – ei îi învață pe copii cum să fure.