In vizor

Doi tineri, amatori de „liniuțe”, s-au ales cu dosar penal

Doi tineri din Turda s-au luat la întrecere cu mașinile, dar au fost depistați de polițiști care le-au făcut dosar penal.

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Turda – Biroul Rutier au întocmit un dosar penal ce vizează fapta de participare în calitate de conducător de vehicul la întreceri neautorizate pe drumurile publice, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

Din activitățile informativ-operative, polițiștii au constatat că doi tineri de 18, respectiv 20 de ani, din Câmpia Turzii și Turda, ar fi participat în calitate de conducători auto la întrecere de vehicule neautorizată, desfășurată în zona Calea Victoriei din municipiul Turda.

În continuare, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul infracțiunii menționate mai sus.