Justitie

Doi elevi din Huedin, condamnaţi pentru bullying

Doi foști elevi ai unui liceu din Huedin, județul Cluj, s-au ales cu dosar penal, după ce și-au umilit un coleg de școală în fața celorlalți elevi. Incidentul s-a întâmplat în urmă cu un an, când agresorii erau încă minori.

Agresiunea s-a întâmplat în pauza mare, la liceul tehnologic din Huedin. Cei doi l-au legat de un scaun pe un coleg din altă clasă, după care l-au machiat, timp în care restul elevilor aflați în preajmă făceau haz de necaz.

Cel agresat a strigat după ajutor, iar după câteva minute, agresorii l-au eliberat. Băiatul a ajuns la directorul școlii, iar acesta a chemat imediat poliția.

Cazul a ajuns în fața instanței, agresorii s-au ales cu dosar penal și sunt obligați să accepte zilnic o verificare din partea autorităților.

În România se înregistrează tot mai multe cazuri de acest fel în școli, iar psihologii atrag atenția că agresiunile pot avea consecințe grave asupra copiilor.

 

Exit mobile version