De multe ori, unui jurnalist i se ivesc in cale cazuri sociale care ar lasa pe oricine fara cuvinte. Oameni saraci, care locuiesc pe unde apuca, mananca ce primesc de la altii, al caror singur vis e sa aiba o casuta cat de mica unde sa-si duca zilele. Cazuri sociale care, la prima vedere, par atat de grave incat iti vine sa-ti scoti portofelul din buzunar si sa le dai oamenilor in cauza jumatate din leafa pe o luna.
Daca treci de aparente, daca extragi cu atentie detaliile relevante din povestea pusa pe masa de bunavoie, se intampla ca situatia sa nu fie atat de grava precum pare. Cateodata, aparentele pot insela. Cateodata, oamenii carora erai dispus sa le dai parte din salariul tau castiga mai bine decat tine, doar ca s-au obisnuit sa ramana cu mana intinsa.
Mana intinsa care nu spune o poveste nu primeste pomana
Iosif Almasan are ambele picioare amputate si locuieste intr-un garaj din Manastur de mai bine de 10 ani, alaturi de Sanda Croitor, partenera lui de viata. Tot ce vor cei doi e „o camaruta unde sa ne ducem zilele mai departe, in liniste”, lucru pe care, de 10 ani incoace, il tot cer de la Primaria Cluj-Napoca, fara vreun rezultat favorabil. „Mai, ce oameni”, iti spui in gand, in timp ce mizeria si mirosul din garaj incep sa-ti amorteasca simturile – „nimeni nu ar trebui sa traiasca asa, oamenii astia au nevoie de ajutor”.
Istorisirea merge mai departe – Iosif ne povesteste cum a fost el insurat si la divort a trebuit sa imparta bunurile cu fosta nevasta. Cum si-a construit, cu partea lui de bani, pe un teren ilegal, o casa care i-a fost daramata de autoritati. Soarta i-a scos-o insa in cale pe Sanda, care avea grija de un batran, iar pentru o scurta perioada de timp au locuit la el. Numai ca batranul a murit, iar ei au ajuns in strada. Atunci s-au gandit sa-si cumpere un garaj (cu 5.000 de euro) in care sa locuiasca.
„Nu stiam unde să mergem şi ce sa facem. Nu aveam nimic. Am vazut un afis pe acest garaj si am decis ca mai bine sa stam aici decat sub cerul liber”.
De atunci, solicitarile au inceput sa curga la Primaria Cluj Napoca. Dorinta celor doi clujeni este ca Primaria sa le ofere o locuinta unde pot avea un trai decent.
„Platesc in rate, dar sa ma ajute cineva. Singura nu pot! Am incercat peste tot, dar nu suntem primiti niciunde. La azile nu ne primesc fara 15 milioane pe luna, ceea ce este mult pentru noi in aceasta situatie, dar nu ne lasam”, ne spune Sanda.
In final, aflam ca cei doi castiga circa 1.700 de lei pe luna din pensii, ca Sanda planuieste sa plece in Africa de Sud pana in octombrie, unde are o fiica ce tocmai a nascut. Ca Iosif are doua fete in Cluj, care ar fi dispuse sa-l ajute.
„Imi este tare greu sa plec, dar vreau sa-mi vad si fata. Cu toate ca are, la randul ei, un copil si eu sunt acum bunica, ea este fetita mea. Mi-e dor de ea si Iosif ma intelege”, explica Sanda.
Unii au nevoie de societate, pe altii societatea i-a invatat sa fie dependenti
De ce unii oameni prefera sa ceara, chiar daca au venituri considerabile, ne explica Emanuel Ungureanu, presedintele Asociatiei pentru Solidaritate si Empatie „Claudia Safta”.
„Din pacate, unii oameni demonstreaza ca handicapul fizic se transmite la nivel mental, oameni care devin robii mentalitatii lor. Care, daca se afla intr-un carucior cu rotile, dezvolta o dependenta fata de cineva sau ceva si devin vesnic cersetori. Unii au o situatie de o asa natura incat au nevoie de societate, pe altii i-a invatat societatea sa fie asa. Exista multe cazuri de oameni care castiga mult mai putin decat domnul acesta, tot in carucior cu rotile, care, din contra, ii ajuta pe altii. Multi dintre cei care intind mana nu au nevoie de bani, ci de consiliere pentru a putea sa-si managerieze viata”, spune acesta.
*Reprezentantii Primariei Cluj-Napoca nu ne-au putut oferi, deocamdata, nicio informatie despre cererile depuse de cei doi pentru o locuinta.