Jos palaria

Documentarul “The Hoia-Baciu Forest – Truth or Legend” are site si trailer

Echipa din spatele primului documentar profesionist despre padurea paranormala a Clujului a lansat recent atat primul trailer de prezentare, cat si pagina de Internet a materialului. 

“The Hoia-Baciu Forest – Truth or Legend” se doreste a fi un documentar cat se poate de serios si bine realizat care va fi pus in vanzare ca suvenir, pe un stick de lemn. Va fi primul documentar turistic profesionist facut in Romania despre acest loc, anunta realizatorii pe pagina de Facebook. Filmul va avea o durata de aproximativ 30 de minute si doua trailere.

A fost lansat primul dintre acestea si poate fi urmarit aici.  De asemenea, filmuletul se gaseste si pe Vimeo

Site-ul productiei contine date despre scopul si mijloacele folosite in proiect, date despre faimoasa padure paranormala, o galerie cu fotografii spectaculoase suprinse aici, precum si modalitatea in care se pot face donatii pentru film. 

Amintim ca documentarul turistic este o coproductie GVT Media, LaRa Media Production si Hoia-Baciu Project (Asociatia RYLEx). Cei trei parteneri si-au dat mana pentru a veni pe piata cu “un produs unic, ce aduce multiple beneficii turismului din Cluj-Napoca si Transilvania, considerata regiunea numarul 1 pentru a calatori in 2016 de catre platforma internationala lonelyplanet.com”.

Laura Calugar, cunoscuta publicului larg din postura de corespondent al unor posturi nationale de televiziune, este coordonator al proiectului, alaturi de Alexandru Surducan si Marius Lazin de la Hoia Baciu Project si de Cosmin Giurgiu, producatorul, cel asigura toata partea de filmare si logistica si, in plus, este unul din regizori. Totodata, Laura este cea care se ocupa de tot ceea ce tine de script in acest proiect, de la prezentare la realizarea interviurilor si nu numai. 

“Vor fi inclusi in proiect foarte mult specialisti, si ne intereseaza in mod special sa existe atat oameni care sunt sceptici, si care combat sau au explicatii pentru tot felul de fenomene de acolo, cat si oameni care sustin paranormalul si sustin ca au experimentat lucruri foarte ciudate acolo. Nu incercam sa zicem ca e intr-un fel sau altul, ci ii lasam pe cei care vor vedea documentarul sa decida cum este. Sau sa vina sa se convinga pe pielea lor. De asemenea, ne-am propus ca modul de a filma sa fie unul obiectiv, nu vrem sa exageram, ci sa redam povestirile celor care sustin ca au experimentat tot felul de ciudatenii in padure. Nu mistificam, nu manipulam cu exagerari inutile. Nu vrem sa facem un film de Hollywood, ci mai degraba un documentar turistic”, preciza ea.

Pentru ideea neobisnuita si perseverenta isi indeplinesc fiecare obiectiv din proiectului unui documentar serios despre padurea Hoia-Baciu, le spunem Jos Palaria! realizatorilor acestei productii. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version