In vizor

Doctorul Ioan Dobrescu, din nou în centru unui scandal. Conducerea Spitalului de Copii din Cluj-Napoca a demarat o anchetă internă

Un medic chirurg de la Spitalul de Copii Cluj-Napoca ar fi lăsat o fetiță de 3 ani cu oasele strâmbe în urma unei operații, fapt pe care părinții l-au observat 3 săptămâni mai târziu, după ce au cerut o altă părere. Colegiul Medicilor a fost sesizat în acest caz, iar spitalul face o anchetă internă. Concret, în primele zile ale lunii ianuarie 2021, fetița de 2 ani și 10 luni a Paulei Niculescu și-a rupt mâna. Familia era în județul Bistrița Năsăud, iar fetița a fost dusă la Spitalul Județean, care nu are chirurg ortoped pediatru, de unde cazul a fost trimis la Spitalul de Copii Cluj Napoca:

A apărut un domn cu mască pe care nu l-am recunoscut și nu s-a prezentat. M-a întrebat «Ați venit de la Bistrița?» și am spus că da. 

Eu am îndrăznit să întreb care e procedura, dacă poate părintele să meargă cu un copil care nu are nici 3 ani.

Mi-a spus că «Da, atunci când o să faci tu Facultatea de Medicină și devii anestezist sau chirurg, atunci o să intri tu în sala de operație». M-a lăsat mască.

Paula Niculescu spune că medicul era Ioan Dobrescu și că avea să afle abia după operația fetiței că era chirurgul care a tratat-o, arată cei de la Europa FM. Ea povestește că medicul i-a spus să revină peste 3 săptămâni să scoată ghipsul, însă părinții au explicat că locuiesc în Piatra Neamț.

Nu mi-a zis «Uite asta a pățit copilul tău, asta ai de făcut, uite în 3 săptămâni asta vom face sau îți recomand la Piatra Neamț pe cineva».

Din proprie inițiativă, Paula Niculescu și-au dus fiica la radiografie înainte de consultul de 3 săptămâni.

Un specialist ortoped pediatru de la Târgu Mureș i-a explicat că oasele fetiței nu erau așezate corect și că nu ar fi ar fi ajuns în această situație dacă mergeau la control la doar o săptămână după intervenția de la Spitalul de Copii din Cluj-Napoca.

În radiografia de la externare se vede foarte clar că oasele nu erau poziționate și s-au ghipsat prost. Toate lucrurile astea n-ar fi trebuit să se întâmple, spune Paula Niculescu.

Părinții au intrat în contact cu alte 14 familii care au trecut prin situații asemănătoare în relația cu medicul Ioan Dobrescu.

Au făcut plângere la Colegiul Medicilor, iar purtătoarea de cuvânt a Spitalul de Copii din Cluj-Napoca a confimat la Europa FM că se face o anchetă în acest caz.

Varianta lui Dobrescu

În această dimineață, medicul Ioan Dobrescu a răspuns acuzațiilor, susținând că „sunt anumite angulații care se lasă așa, care se vindecă prin creștere”. În plus, el afirmă: „Dacă vin și facem o radiografie peste un an și nu este bine, îi las să-mi taie capul”. Referitori la acuzațiile că a refuzat să stea de vorbă cu părinții, medicul a spus: „am medici rezidenți care le explică, nu stau eu acuma să le explic, să risc tot felul, să stăm față în față, să risc să iau eu COVID și să mă curăț la 65 de ani că vor ei povești?!”, a declarat Dobrescu pentru cei de la Libertatea.

Medicul Dobrescu are o condamnare pentru mită și un dosar în care a primit o amendă administrativă și profesează în același spital. Conform dosarului consultat de ziariști, el le spunea mamelor că dacă nu-i dau mită e ca și cum ele „nu au grijă de copil” și dezvoltase un sistem de a primi bani, strâmbând din nas dacă nu era mulțumit, ca să nu fie surprins vorbind!
Citeşte întreaga ştire: Medic condamnat după 14 mărturii de mită, acuzat de un tată: „I-a pus mâna strâmb fetiței mele de 3 ani și nici n-a vrut să stea de vorbă cu noi”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version