Analiza

Doar norocul te păzește de viruși în transportul interurban, unde regulile de distanțare socială din transportul urban nu se aplică

Regulile de distanțare socială, așa cum au fost ele stabilite de Guvernul liberal militar Orban, după consultarea specialiștilor din Grupul de Comunicare Strategică și alte structuri, nu au făcut decât să transfere responsabilitatea prevenției răspândirii infecției cu noul coronavirus populației. Cu tot cu riscurile aferente. În vreme ce terasele și localurile sunt încă închise, iar românii nu pot forma grupuri mai mari de trei persoane, în timp ce în transportul public din localitate capacitatea de transport a călătorilor a fost redusă la jumătate, astfel încât locurile marcate cu roșu nu pot fi utilizate de publicul călător, regulile pentru transportul interurban de persoane, conform actelor normative adoptate, se bat cap în cap: pasagerii sunt obligați prin lege să respecte distanțarea socială la urcare și coborâre din mijlocul de transport în comun, să păstreze distanța socială atunci când conducătorul auto staționează în pauză, dar pe toată durata traseului pasagerii stau așezați cuminți în scaune, unul lângă celălalt. Desigur, mai mult pentru liniștea psihică a călătorilor, decât pentru protecția acestora, primul rând de scaune dintre pasageri și conducătorul auto este lăsat liber, un soi de separație între „turmă” și „păstor”. Iar transportul călătorilor în spațiul rămas liber, altfel spus în picioare, este interzis, aspect ce nu este deloc nou.

Cu aceste reguli minime de protecție, românii care apelează la serviciile transportului public interurban pentru a se deplasa dintr-o localitate într-alta, să spunem de la Cluj la Sibiu, sunt nevoiți să-și asume un risc.

Un risc pe care autoritățile, în schimb, au refuzat să și-l asume.

Să urmărim împreună diferențele evidente dintre prevederile care se aplică transportului public în comun din interiorul localității și cele care trebuie respectate în transportul public interurban.

Cu următoarea mențiune: în vreme ce transportul public local este finanțat din bugetul administrațiilor locale, precum este cazul Companiei de Transport Public din Cluj-Napoca, entitate ce se află în subordinea Primăriei, transportul public interurban reprezintă apanajul firmelor private de transport persoane.

Guvernul a aprobat, la 18 mai 2020, hotărârea privind instituirea stării de alertă, în conformitate cu prevederile Legii 55/2020. Potrivit hotărârii, starea de alertă se instituie pe întreg teritoriul ţării, începând cu data de 18 mai, pe o durată de 30 de zile și stipulează o serie de măsuri și restricții specifice acestei perioade, pe diverse domenii de activitate și sectoare economice.

În prezent, starea de alertă în România este reglementată de două acte normative: OUG nr. 68 din 14 mai 2020, în baza căreia, în aceeaşi zi, a fost declarată starea de alertă de către Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU), şi Legea nr. 55 din 15 mai 2020, în baza căreia Guvernul a declarat starea de alertă la 18 mai 2020.

LEGE nr. 55 din 15 mai 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19

Secţiunea a 4-a Domeniul transporturilor și infrastructurii.

Articolul 32 (1) În scopul prevenirii contaminării cu noul coronavirus SARS Cov-2 și pentru asigurarea bunei desfășurări a transportului de persoane pentru fiecare tip de transport terestru, subteran, aerian sau naval, se instituie restricții și măsuri în condițiile prezentei legi, cu respectarea măsurilor de protecție sanitară.

(2) Măsurile prevăzute la alin. (1) se instituie la propunerea Comitetului național pentru situații speciale de urgență, denumit în continuare CNSSU, prin ordin al ministrului afacerilor interne. Măsurile propuse de CNSSU privind activitățile de transport se avizează de ministrul transporturilor infrastructurii și comunicațiilor”, se arată în lege.

Prin urmare, „specialiștii” care au stabilit acest set de măsuri fac parte din Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență.

Firmele private și alți operatori de transport rutier de persoane trebuie să respecte o serie de reguli și să ia măsuri pentru limitarea epidemiei de coronavirus COVID-19, pe perioada stării de alertă, conform Ordinului nr. 984/829/2020 al ministrului Transporturilor și al ministrului Sănătății, privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul virus SARS-CoV-2 și pentru asigurarea desfășurării activităților în condiții de siguranță sanitară în domeniul transporturilor, pe perioada stării de alertă, publicat sâmbătă, 16 mai, în Monitorul Oficial.

În conformitate cu Art 1 al Ordinului nr. 984/829/2020, operatorii economici care administrează infrastructura de transport au o serie de obligații precum: informarea publicului privind necesitatea respectării distanțării sociale, asigurarea condițiilor pentru respectarea distanței sociale de 1,5 metri în zone aglomerate, gări, autogări, dezinsecția periodică a zonelor aglomerate și a mijloacelor de transport în comun.

La Anexa 2 a acestui ordin sunt prevăzute MĂSURI ȘI REGULI care se impun a fi implementate în domeniul transportului rutier de persoane, pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii COVID-19:

Astfel, purtarea măștii este obligatorie pentru accesul la bordul vehiculelor de transport pasageri, precum și pe toată durata călătoriei.

4. Spațiul conducătorului auto va fi izolat sau primul rând de scaune va fi păstrat liber, pentru a evita interacțiunea socială.

5. Conducătorii mijloacelor de transport au obligația de a păstra distanța socială în timpul pauzelor și perioadelor de repaus pe drum, evitându-se contactele cu alte persoane (șoferi, pasageri, persoane adiacente parcursului etc.).

6. La îmbarcare/debarcare, pasagerii vor respecta o distanță de siguranță minimă unul față de celălalt.

7. Pentru vehiculele cu cel puțin două uși, accesul în interiorul vehiculului se va realiza doar pe ușa din față, iar coborârea pe cealaltă/celelalte ușă/uși.

8. Pentru microbuze este permis doar transportul persoanelor pe scaune, cu respectarea regulilor generale prezentate mai sus.

În rest, după cum puteți constata parcurgând textul acestui ordin, pasagerii sunt înghesuiți unul lângă celălalt, cu fiecare scaun ocupat.

Astfel, călătorii trebuie să respecte distanța socială la urcare și la coborâre, precum și în pauze, iar dacă au măști pe față, condiție obligatorie de altfel, atunci nu se mai impune păstrarea unui loc liber pentru respectarea distanței sociale și pe parcursul traseului.

În același timp, CFR Călători a suplimentat unele trenuri, iar pentru păstrarea distanțării sociale aplică, conform actelor normative adoptate de guvern, principiul „un loc liber, un loc ocupat”.

Conform aceluiași Ordin nr. 984/829/2020, și Metrorex aplică același principiu. Regulă care rămâne valabilă și pentru transportul public intra-urban, așa cum a fost aplicat și de Compania de Transport Public Cluj-Napoca:

„Se vor marca cu un semn vizibil de culoare verde locurile permise pentru transportul pasagerilor, atât pentru transportul în picioare, cât și pentru transportul pe scaune, astfel încât să se păstreze distanța minimă între pasageri”.

Rafila: Am văzut microbuze pline la maximum. M-am gândit la terase. Unde este riscul mai mare?

Chiar Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie, declara în 15 mai, în cadrul unei intervenții la digi24, că riscul de infectare cu coronavirus este mai mare în mijloacele de transport în comun care sunt aglomerate și parcurg mai multe ore pe drum, decât la terasele unde oamenii pot sta în aer liber.

„Astăzi mai vedeam niște imagini, apropo de transportul în comun. Ne refeream la autobuze. În stații s-au desenat pozițiile pasagerilor, autobuzele care vor avea numai loc pe scaun și 10 locuri în picioare. Dar imaginile nu erau de la transportul urban. Erau niște imagini de la transportul interurban bănuiesc. Erau niște microbuze care erau pline la maximum.

Știți la ce m-am gândit când am văzut microbuzele astea cu oameni care erau extrem de mulți și înghesuiți? M-am gândit la terase.

Unde este riscul mai mare? În acest mijloc de transport unde zeci de persoane circulă de la București la Iași timp de 6 ore sau de 7 ore sau la o terasă în aer liber, unde se poate organiza activitatea în așa fel încât să eviți astfel de interacțiuni.

Astea sunt foarte multe probleme care vor avea consecințe în planul sănătății. Sper să nu ne întoarcem la o situație complicată. Trebuie noi să ne comportăm în așa fel încât să evităm complicațiile”, a declarat Alexandru Rafila, pentru sursa citată.

În acest fel, nici Grupul de Comunicare Strategică, nici strategii din cadrul Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență nu par să-și fi asumat deciziile luate, plasând riscul infectării în seama românilor și a respectării ori nerespectării de către aceștia a măsurilor de protecție și distanțare socială.

Ce rost are să păstrezi distanța socială într-o autogară, câtă vreme pasagerii vor fi ticsiți unul lângă celălalt pentru 2-4 sau 6 ore de traseu, să spunem Cluj-București. Sau pe o distanță mai scurtă, Cluj-Sibiu, într-un microbus minuscul?

Masca de protecție achiziționată din farmacii nu pare a fi decât un instrument psihologic de precauție, iar asta întrucât doar masca de tip FFP2 și FFP3 îți pot oferi cu adevărat protecție întrucât sunt dotate cu un filtru respirator, fiind utilizate de medicii aflați în prima linie.

Altfel, masca prin care respiri și expiri nu te poate proteja de infecție, mai ales în condițiile absenței distanței sociale de durată, pe parcursul unei călătorii cu transportul public interurban.

Cu aceste riscuri bine știute și făcute publice chiar prin intermediul președintelui Societății Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, Guvernul a permis ca riscurile și, pe cale de consecință, urmările aglomerării din transportul public interurban să cadă în seama cetățenilor, în condițiile în care distanțarea socială într-un asemenea spațiu devine imposbilă.

Infecția (ori ba) cu noul coronavirus revine în totalitate în responsabilitatea cetățeanului.

Iar în acest răstimp, activitatea unor spații de alimentație publică în zone aerisite, precum terasele, este periclitată din cauza riscului infectării.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *