Justitie

DNA Cluj, PACHET complet cu ofițerul de poliție Donciu: luare de mită, cumpărare de influență și acces ilegal la sistem informatic. Ginerele fostului senator Ardelean Teodor și-a ”cumpărat” postul

UPDATE: 

În seara zilei de 8 aprilie Tribunalul Cluj a decis arestarea preventivă pe o durată de 30 de zile a lui Donciu Viorel Andrel, fostul şef al SPCRPCIV Maramureș.

“Tip solutie: Admite sesizarea
Solutia pe scurt: În baza art.226 C.pr.pen. admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj, şi în consecinţă : În temeiul art.223 alin.2 C.pr.pen. rap. la art.202 alin.1 şi 3 C.pr.pen. dispune arestarea preventivă a inculpatului D.V.A. pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 08.04.2021 şi până la data de 07.05.2021 inclusiv. Potrivit art.275 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea propunerii de arestare preventivă rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare cu inculpatul şi cu procurorul. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 08 aprilie 2021, ora 19:00, în prezenţa inculpatului reţinut”.

 

În cursul zilei de ieri, 7 aprilie, ofițerul de poliție Viorel Andrei Donciu, ginerele ex-senatorului Ardelean Teodor, a fost reținut la cererea celor de la DNA Cluj. Potrivit procurorului de caz, Donciu și-a cumpărat numirea în fruntea Serviciului de Permise și Înmatriculări Maramureș de la un consilier județean pentru care încălca legea în mod repetat și îl ”servea” din executivul SPCRPCIV MM, contra unor sume de bani, cu diferite servicii: programari la examenul auto pentru diverși apropiați ai consilierului județean, informații din sistemul cu datele personale ale posesorilor/conducătorilor de autovehicule, etc. 

Donciu este căsătorit cu fiica fostului senator Ardelean Teodor. Potrivit infromațiilor Ziar de Cluj, în vreme ce salariul său era de aproximativ 3.000 de lei pe luna, iar soția avea un venit de două ori mai mic, în conturile lor au apărut peste 90.000 de lei, cadou de la socrul mic. Soții Donciu dețin Audi dobândit în urmă cu șase ani și o casă de 294 de mp în Baia Mare, achiziționată în aceeași perioadă. Acesta ar mai avea două conturi la Banca Transilvania în care ține 17.000 de euro și peste 80.000 lei, sume care nu justifică veniturile lor. De asemenea, Viorel Andrei Donciu a ajuns șef la Permise Maramureș prin intermediul unui consilier județean, socrul  său fiind un politician arhicunoscut (ex consiler județean, ex senator, politician liberal), director de 20 de ani la Biblioteca Județeană Maramureș, aflată în subordinea directă a CJ-ului. 

 

Iată comunicatul DNA: 

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 8 aprilie 2021, a inculpatului Viorel – Andrei Donciu, ofițer de poliție, la data faptelor șef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor Maramureș (SPCRPCIV Maramureș), iar în prezent împuternicit pe funcția echivalentă de la nivelul Serviciului Suceava, pentru comiterea infracțiunilor de  luare de mită în formă continuată (trei acte materiale), cumpărare de influență și acces ilegal la un sistem informatic.

La data de 4 februarie 2021, inculpatul Viorel – Andrei Donciu, în calitate șef al SPCRPCIV Maramureș, ar fi cumpărat influența unui consilier de la Consiliul Județean Maramureș, pe care acesta din urmă pretindea că o are pe lângă anumite persoane, astfel încât inculpatul Viorel – Andrei Donciu să fie desemnat în continuare în aceeași funcție. Numirea în calitate de șef al SPCRPCIV Maramureș expira în data de 15 februarie 2021.

În schimbul menținerii sale în funcție, inculpatul Viorel – Andrei Donciu l-ar fi sprijinit pe consilier la înmatricularea unor vehicule deținute de acesta sau de alte persoane, la programarea anumitor candidați la examenul pentru obținerea permisului de conducere, precum și cu îndeplinirea oricăror alte atribuții de serviciu pe care ofițerul de poliție le are potrivit funcției, în interesul personal al consilierului sau în interesul altor persoane.

La data de 1 februarie 2021, la instigarea aceluiași consilier, inculpatul Viorel – Andrei Donciu ar fi accesat fără drept baza de date a MAI – Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, în interesul personal al instigatorului, pentru a verifica un anumit autoturism ce figura in proprietatea unei societăți comerciale.

În contexte diferite, în zilele de 9 februarie, 10 februarie și 25 februarie 2021, în calitate de șef al SPCRPCIV Maramureș, inculpatul Viorel – Andrei Donciu ar fi primit diferite sume de bani cu titlu de mită pentru reprogramarea unei persoane la examenul pentru obținerea permisului de conducere auto ori pentru înmatricularea unor vehicule.

Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 8 aprilie 2021, inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În dosar se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane”, arată cei de la DNA Cluj. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version