Eveniment

Directorul Transgaz, informații false în CV. Remus Lăpușan, președintele CA Transgaz, știe ce oameni sunt la conducerea instituției?

Directorul Transgaz, Ion Sterian, a trecut informații eronate în CV, menționând  o funcție de inginer pe care Universitatea de Petrol și Gaze din Ploiești nu o confirmă.

Directorul Transgaz și-a trecut în CV-ul postat pe site-ul instituției ca funcție de bază cea de inginer în petrol și gaze, diplomă pe care ar fi obținut-o în urma studiilor la Universitatea de Petrol și Gaze Ploiești, în perioada 1978-1983. Potrivit unor informații obșinute de HotNews de la Universitate Ion Sterian a urmat studiile acestei Universități cu doi ani mai puțin decât perioada menționată în CV, iar diploma obținută a fost cea de subinginer.

Ulterior, în anul 1999, Ion Streian și-a continuat studiile la programul de Inginerie Economică de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV). A absolvit în 2002, având diploma de licență – inginer diplomat, studii de lungă durată, la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, Facultatea de Inginerie Economică, Management și Dezvoltare Rurală Inginerie Economică și Management.

Ion Sterian a precizat ca nu știe că în CV-ul său apar informații greșite privind durata anilor de studiu și a diplomei obținute. Pesemne că nu-și mai amintește ce a scris în CV, cert este că informațiile menționate sunt false.

Ziar de Cluj a încercat să afle de la Remus Lăpușan, președintele Consiliului de Administrația al Transgaz dacă este la curent cu practicile directorului companiei. Remus Lăpușan, în calitatea sa de președinte al CA ar trebui să supravegheze și să verifice oamenii care ajung să conducă această instituție. Încă așteptăm un răspuns de la Remus Lăpușan privind situația directorului Ion Sterian.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *