Din oras

Directorul Tămaş, de la DGASPC: "Sper să ne scăpăm definitiv de cei care conduc, în acest moment, județul"

Daniel Tămaș, directorul DGASPC a fost invitatul emisiunii În Vizor, realizată de Victor Lungu. Aceștia au discutat despre conflictele dintre instituția condusă de acesta și Alin Tișe în calitate de președinte al Consiliului Județean.

„Noi am avut săptămâna aceasta termen în dosarul unde se contestă eliberarea mea din funcție, prin decizia luată anul trecut. La acest termen a fost audiat domnul președinte Alin Tișe, în calitate de martor în acest proces. Din 2016 și până în prezent s-au constituit șapte comisii de disciplină. În șase am fost clasat, două sunt pe rol. Spre exemplu, una dintre cercetările disciplinare la adresa mea are ca obiect o chestiune legată de niște acte, dar eu am constatat că au fost sustrase din instituția DGASPC Cluj niște acte, pe care Consiliul Județean le folosește. Aceste documente nu au făcut obiectul unei solicitări din partea CJ Cluj, ca să le punem la dispoziția acestora, pur și simplu au fost sustrase.

Ei bine, pe  baza acestor documente, Consiliul Județean Cluj mă cercetează prin comisie disciplinară” – susține Daniel Tămaș, director DGASPC Cluj.

Întrebat de Victor Lungu dacă nu se respectă legea, de ce nu se face o plângere la parchet, Tămaș a anunțat că deja a redactat sesizarea, urmând ca în această săptămână să o înregistreze ca plângere penală.

„Este inadmisibil ce se întâmplă. Doi ani de zile, de la începerea mandatului domnului președinte, toată încercarea de a evolua a DGASPC Cluj a fost un fiasco. Am pierdut finanțări de milioane din cauza conflictelor cu președintele CJ Cluj. Ne-au pus piedici în tot ce am vrut să facem, începând cu un proiect de la Huedin. Am răspunsuri de la Tișe prin care ne spune că nu sunt necesare anumite proiecte. A trebuit să refuzăm parteneri elvețieni, care desigur au ales să mute finanțările în județul Bistrița-Năsăud sau chiar la Turda. Am vrut să dezvoltăm la nivelul municipiilor serviciile de evaluare complexe, ca să nu vină lumea din tot județul la Cluj-Napoca. Am vrut să nu îi mai punem pe drumuri, dar nu am reușit. Sper ca în 2020 această conducere să își depună mandatul și sper să ne scăpăm definitiv de cei care conduc, în acest moment, județul” – a mai explicat Tămaș.

 

Întreaga emisiune poate fi urmărită aici:

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *