Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Cluj este condusă, începând de ieri, de un nou director. Grigore Crăciun a fost înlocuit din funcție de șefa Serviciului Monitorizare și Laboratoare din cadrul instituției. A mai condus instituția pentru o scurtă perioadă de timp, în anul 2010, după demisia directorului din acea perioadă.
Numele noului șef al APM Cluj este Liana Mureșan. Liana Mureșan a mai condus APM Cluj în anul 2010, timp de două luni. Atunci a ocupat funcția de director interimar după ce Mariana Leș a renunțat la funcție. Ulterior, pe baza unei sentințe definitive și irevocabile a fost repus în funcție fostul director, Septimiu Sânmărghițan.
Potrivit declarației de avere depusă anul trecut, Liana Mureșan are opt terenuri: unul intravilan, de 500 mp, în Cluj-Napoca, dobândit prin cumpărare în anul 2004, împreună cu soțul; 3 intravilane în județul Cluj, cumpărate în 2008, respectiv 2012-2015; unul intravilan în Bistrița-Năsăud, dobândit prin donație; 1 teren agricol în Bistrița-Năsăud, moștenit; 1 teren la categoria fânațe, în Bistrița-Năsăud, moștenit; un teren forestier, tot în Bistrița-Năsăud, moștenit.
Liana Mureșan stă foarte bine și la capitolul imobile. Are 3 apartamente în Cluj-Napoca (unul cumpărat și 2 moștenite), o casă în Cluj-Napoca, construită în 2007 și o casă de vacanță în județul Cluj, construită în 2016.
Noul director APM Cluj are două autoturisme: un Opel, an fabricație 2008 și un Volkswagen, an fabricație 2011.
Deține bijuterii și tablouri, cumpărate începând cu anul 1984, în valoare de 12.000 euro.
Nu are conturi în bancă. În schimb, are un credit cu ipotecă la Banca Transilvania, în valoare de 24.000 euro, scadent anul viitor. Mai are un credit la ING Bank, în valoare de 95.000 lei, scadent în 2019 și card la Banc Post în valoare de 4.300 lei.
La capitolul salarii, Liana Mureșan a declarat venituri pe anul 2016 în valoare de 43.879 lei – salarii de la APM Cluj, din funcția de șef Serviciu Monitorizare și Laboratoare. A mai declarat și veniturile soțului, în valoare de 157.661 lei, din salariile obținute de la Energobit.