Vorba regretatului meu prieten, Ştefan Ciocan, la 24 ianuarie 1859, “paşoptiştii i-au tras Europei de atunci o şmechereală tipic românească. Până să se dezmeticească turcii, ruşii, austriecii, francezii şi englezii, Principatele aveau acelaşi domn şi erau în fapt unite.”
Unirea de la 1859 a fost primul pas spre o Românie modernă. Noul domnitor, ales la Iaşi şi Bucureşti, a început să pună în aplicare o serie de reforme care paradoxal l-au făcut nepopular. Pentru că şi atunci, ca şi acum, “moşul Ion Roată şi ai lui” erau foarte uşor de manipulat.
Mă rog şi Cuza avea năravurile “pământului” şi, cum s-a văzut la putere, a început să-şi impună neamurile, cumetrii, amantele şi rudele amantelor prin tot felul de dregătorii. Aşa a devenit, de fapt, vulnerabil în faţa propagandei marilor boieri şi a Bisericii Ortodoxe. Astea şi faptul că a avut curajul să se atingă de pământul marilor proprietari, odată cu Reforma agrară şi de averile mănăstireşti pe care le-a secularizat.
Legile instituite de Cuza, primele Coduri – civil şi penal – Legea contabilității, Legea consiliilor județene, Legea instrucțiunii publice, precum și crearea Consiliului de Stat, au rămas chiar şi după ce el a fost exilat. Copiii boierilor români, ajunşi să studieze prin Paris, Viena, Berlin sau Budapesta s-au întors în ţară cu idei novatoare şi au continuat sub conducerea principelui Carol I modernizarea României, culminând cu Declaraţia de independenţă şi proclamarea Regatului.
Problema e că toate aceste instituții realizate “sub” Cuza nu au funcționat pe baza unor principii de tip modern, pe baza unor norme sitematizate, ci au fost “puse în mișcare” de voința domnitorului. Vă sună cunoscut? De unde credeţi că am rămas cu “nevoia” de “tătuc” şi de “chip cioplit” de la conducerea partidelor politice, până la cea a instituţiilor statului? De unde credeţi că toţi liderii români au impresia că sunt izvor de lege?
Tot de atunci avem de dus povara promisiunilor neonorate de către politicieni. Practic, Iaşul şi-a vândut statutul de capitală pe un sac de promisiuni. Decăderea de după 1859 este catalogată de unii istorici, cel puţin din punct de vedere economic, drept „o catastrofă de pe urma căreia Iaşul nu şi-a mai revenit”, iar căderea economică se poate echivala „cu pierderile suferite în urma unui război”.
În 1862, Mihail Kogălniceanu propunea compensaţii pentru Iaşi: consolidarea Universităţii, antrepozite, reducerea de taxe, realizarea de şosele, transformarea Prutului în canal navigabil până la Ungheni şi o cale ferată care să lege Iaşul cu Bucureştiul. Propunerile lui nu au fost votate în Parlament.
Anterior, conform istoricului Xenopol, a existat o propunere intens dezbătută: mutarea Curţii de Casaţie la Iaşi. Şi aceasta a fost, de asemenea, respinsă inclusiv prin votul lui Kogălniceanu.
În 1866, în contextul mişcării separatiste de la Iaşi, se fac noi promisiuni: 500.000 lei pe an pentru îmbunătăţirea pavajului şi alte lucrări, refacerea de şosele, completarea studiilor privitoare la navigarea Prutului, strămutarea Şcolii Militare la Iaşi, completarea tuturor facultăţilor Universităţii, revizuirea legii comunale, strămutarea Curţii de Casaţie (propunere respinsă din nou în 1867, vot negativ fiind dat şi de deputaţi ieşeni) şi, nu în cele din urmă, descentralizarea administraţiei.
Vă sună cunoscut? Din păcate, românii din Transilvania n-au priceput nimic din Unirea de la 1859 atunci când s-au încrezut în promnisiunile Bucureştiului la 1 decembrie 1918.
Vă citez dintr-un memorandum al lui Iuliu Maniu către regele Carol al II-lea din decembrie 1938: “În general, românii ardeleni şi bănăţeni, în loc de a spori forţa lor economică, se găsesc într-o situaţie inferioară faţă de trecut. Băncile ardelene, odinioară mândria acestei provincii, în plin progres înainte de război, astăzi sunt doborâte la pământ. Preoţimea, intelectualitatea, partea mai înstărită a ţărănimii au suferit pierderi de miliarde. (…) Singura clasă socială care a sporit ca număr în Ardeal şi Banat este funcţionărimea, în special clasa micilor salarizaţi publici, trăind din lefuri foarte modeste.(…)”.
Acelaşi tip de şmecheraşi politici ne conduc şi acum.