In vizor

Din meandrele birocrației șulene. Răspunsul năucitor al Primăriei Florești – construcțiile respectă „normele legale”, iar starea drumului este „extrem de bună”

Primăria Florești “comunică” prompt și răspunde uimitor de repede solicitărilor. Dar, nu vă faceți iluzii: răspunsul este năucitor, în bătaie de joc, formulat în limbajul ”de lemn”, specific administrației șulene. Un exemplu în plus al modului în care sunt tratate informațiile de interes public: răspunsul este evaziv, iar din ”cabinetul” de primar, realitatea se vede doar în imagini 5 G. 

Telefonic, primarul Șulea nu oferă informații. Iar când răspunde în scris, ”cabinetul” edilului o face în doi peri, fără o minimă documentare prealabilă. Lipsa de seriozitate în abordarea întrebărilor de interes public se leagă în mod inevitabil de formula-butadă, lipsită de conținut, ”dragii mei dragi”.

CITEȘTE ȘI: Haos imobiliar în Florești – Vecinii își vor da mâna, prietenește, peste balcoane. Bonus, drumuri ca în Berlin. Cel din 1946

Cu privire la imobilul care se construiește pe strada Răzoare, dar și la starea dezastruoasă a drumului dintre Răzoare și Valea Gârbăului, am adresat o cerere Primăriei Florești, prin care am solicitat câteva informații:

Întrucât Autorizația de Construcție a imobilului situat lângă blocul de pe strada Răzoare 204 a fost eliberată în 18.11.2015, de ce locatarii nu au fost înștiințați, în momentul achiziției apartamentelor, cu privire la noul imobil care va fi ridicat în nemijlocita apropiere a acestuia?

De ce informațiile privind noua construcție sunt sumare, iar imaginea finală a imobilului lipsește cu desăvârșire?

Ce planuri are Primăria în vederea rezolvării acestui caz?

De asemenea, am solicitat o copie după Autorizația de Construcție.

Și, o ultimă întrebare, prin care solicitam informații cu privire la reabilitarea traseului Răzoare-Valea Gârbăului.

Conform celor susținute de ”cabinetul” primarului Șulea – 

1 ”Normele legale si urbanistice in speta la care faceti referire sunt respectate, lucru consfintit de mai multe institutii ale statului”. 

Argumentul suprem – ”consfințit de mai multe instituții ale statului”.

Prin urmare, ceea ce este ”consfințit”, nu mai este discutabil. Iar aceasta, într-o primărie cu pretenții democratice. Doar pretențiile, din păcate, sunt astfel. Apucăturile sunt autocratice. Adică, ce a fost stabilit, rămâne indiscutabil pentru ”dragii mei dragi” și reprezintă apanajul instituțiilor. 

În ceea ce privește distanța dintre blocul de pe str Răzoare nr 204 și noul imobil aflat în construcție, adică nerespectarea prevederilor legale, Primăria șuleană s-a eschivat, susținând că este ”imposibil de cuantificat”. 

La ce minți luminate elaborează planurile urbanistice din Florești, te și miri că știu folosi tehnologia 5 G.

Probabil, calculele simple nu mai intră în atribuțiile unei administrații ”avansate”, după cum se dovedește a fi, de fiecare dată, primăria șuleană. 

Responsabilitatea în ceea ce privește achiziția apartamentelor, revine exclusiv, cetățenilor – este menționat în răspunsul primit. Pe asta o știam oricum. Întrebarea care rămâne se referă la modul în care se implică primăria floreșteană în sprijinul cetățenilor. 

Altfel spus, primăria este absolvită de orice vină, iar dacă cetățenii au luat o țeapă bună și s-au trezit cu o nouă construcție lângă blocul în care locuiesc, e fix problema lor, ”dragii mei dragi”. 

”Legat de aspectele semnalate, criteriile de afisaj sunt exprimate fara echivoc in Ordinul 63/1998 al Ministrului Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului, din care spicuim
 – Toate șantierele de construcții vor fi obligate să afișeze la loc vizibil, pe toată perioada lucrărilor, un panou de identificare”.

Da, da…”la loc vizibil”. Exact la acest aspect ne refeream, când semnalam că panoul de identificare este lipit undeva aiurea, pe o rulotă. 

”Daca doriti sa facetio o sesizare in acest sens, o puteti face adresandu-va Politiei Locale Floresti, nr tf permanent echipaj 0727 809 866”. 

Adicătelea, după ce semnalăm un caz concret, care merită investigat, după ce faci munca pe care trebuie să o facă, de fapt, administrația șuleană, aceeași administrație îți spune verde-n ochi că, dacă ”doriti sa facetio o sesizare in acest sens”, o puteți face în voie. 

Prin urmare, investigarea acestei situații pe mai departe este, pentru primăria șuleană, ”lipsită de formă și sens”.

Iar culmea este atinsă de faptul că, starea drumului este apreciată drept ”extrem de bună”.

”Legat de starea acestui drum, opinam ca este una extrem de buna. Legat de planurile de reabilitare ale acestuia va rugam sa va adresati administratorului drumului, CNAIR prin DRDP Cluj. 

In ceea ce priveste str V Garbaului si str Razoare, portiunea perpendiculara pe DN1, aceste doua artere sunt parte integranta  din Drumul de Legatura Sud, breteleled e acces din /spre DN1 catre artera mentionata. Intregul amplasament al coridorului de executie a fost predate catre executantul lucrarii. Ca atare, interventia administratiei publice locale pe amplasament nu mai este posibila, atat timp cat exista un santier al executantului”.

”Dragii mei dragi”, primăria șuleană se retrage în spațiul virtual. Contactul cu realitatea concretă lipsește.

P.S.: O recomandare primăriei șulene: să achiziționeze urgent un binoclu – acel instrument optic dotat cu două lunete mici – pentru a studia realitatea din teren, din ”cabinetul” administrativ, mai îndeaproape.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *