Cooltura

Din ghetou în zonă de atracție turistică. Propuneri pentru transformarea Pata Rât într-o operă de artă

Va deveni Pata Rât noua atracție turistică a Clujului? Deși sună ciudat, zona depozitului neconform de deșeuri de la Pata Rât s-ar putea transforma în locul unei opere de artă. Proiectul Bugetului Județului Cluj pe anul 2019, publicat spre consultare publică, a beneficiat de câteva propuneri pertinente. Merită punctat faptul că dezbaterea publică a Regulamentului de Salubrizare a județului Cluj s-a consumat în contextul „apropierii finalizării proiectului cu finanțare europeană „Sistem de Management Integrat al Deșeurilor în județul Cluj”, după cum informa Consiliul Județean Cluj. Acest sistem integrat de prelucrare a deșeurilor este un proiect care va împlini în curând un deceniu, iar în ultimii ani se tot află în etapa „finală”. 

O serie de propuneri au venit din partea deputatului independent, Adrian Dohotaru și a Asociației Societate Organizată Sustenabil (SOS), precum acordarea de despăgubiri pentru proprietarii privați din pădurea Hoia și identificarea unei modalități de conservare a pădurii și de renunțare la exploatări.

O altă propunere vizează investițiile în locul de joacă, care din cauza aparatelor stricate devine un pericol public, din curtea Spitalului Clinic pentru Copii de pe strada Victor Babeș. 

De departe cea mai ingenioasă propunere se referă la invitarea artiștilor Banksy, Adrian Ghenie și Dan Perjovschi pentru a desena zidul depozitului de la Pata Rât.

Astfel, acest proiect ar viza transformarea zonei de depozit neconform a deșeurilor într-o zonă de atracție turistică, în urma conservării muzeale a rampelor și locuințelor informale:

„Am transmis Consiliului Județean Cluj o serie de propuneri la „Proiectul Bugetului Județului Cluj pe anul 2019”. 

– Invitarea lui Banksy, Adrian Ghenie, Dan Perjovschi și a altor artiști de talie națională și internațională pentru a desena zidul de la depozitul din Pata Rât, în curs de închidere, în cadrul unui proiect denumit „Antropocen. Costurile sociale și de mediu ale neoliberalismului”, derulat de Asociația Societate Organizată Sustenabil (SOS) și parteneri, prin care propunem ca Pata Râtul să devină una din principalele atracții turistice a județului Cluj în urma desegregării ghetoului și închiderii depozitelor neconforme, dar conservării lor muzeale, atât a rampelor cât și a locuințelor informale, ca exemplu pentru posteritate de „Așa nu”. Menționăm că Perjovschi a confirmat participarea pentru a desena pe zid”, notează deputatul Adrian Dohotaru.

 

 

sursa foto: desen realizat de dan perjovschi, în proiectul „SOS Pata Rât”/ pagina de facebook adrian dohotaru

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version