In vizor

DIN CATEGORIA OSĂ SIMULĂM CĂ NE INTERESEAZĂ: Însuși El, Baronul Cluj-Napoca, zice că a convocat un grup de lucru care să facă un nou regulament pentru finanțările din sectorul cultural

Baronia Cluj-Napoca, anunță prin Însuși El, Baronul, că un nou regulament pentru acordarea de fonduri nerambursabile de la bugeteul local pentru istituțiile și organizațiile din sectorul cultural OSĂ fie pregătit în Cluj-Napoca în intevalul dintre alegerile locale comasate cu cele europarlametare. După care, ca de obicei, ”regulamentul” OSĂ ia calea fundului vreunui sertar din birourile Baroniei.

Cică OSĂ avem parte de un grup de lucru din care vor face parte activiști culturali din oraș (nu Szakats Istvan – Vadre Retro Satanas!) și oameni din aparatul administrativ al Primăriei.

Adică niște nepregătiți într-ale tergiversării se vor întâlni cu un grup de dregători de busuioc de-ai Baronului și OSĂ facă acest regulament.

”Căcare” regulament tocmai ce-a fost denumit isterie și teatru ieftin de către Baronul OSĂ la ultimul Consiliul loal din Baronie.

Luni, de ziua cutremurului din 4 martie 1977, s-a cutremurat și Baronia și a scos la iveală un șoricel: un grup de lucru, format din reprezentanți ai sectorului cultural și funcționari din Primărie care OSĂ pregătească un nou regulament pentru alocarea banilor.

Grupul OSĂ aibă termen de finalizare a regulamentului pe 28 martie. Apoi intră pe gaura kafkiană a avizărilor la serviciul juridic pentru aviz. În luna aprilie OSĂ fi pus în dezbatere publică.

Calendarul de întâlaniri al grupului OSĂ fie 13 martie, ora 13 și 1 martie, ora 13, în Sala de Sticlă a Primăriei, întâlnirile fiind adresată oricărei persoane interesate. Poate scapă și Szakats Istvan la dezbatere.

După 28 martie OSĂ intrăm în campanie electorală, alea, alea, ne vom lupta cu hidra extremistă șamd. Așa că, după alegeri, NOSĂ!

Rămâne cum s-a stabilit: intrăm în Spațiul Șmengen.

UPDATE: Intervenția lui Szakats Istvan din ședința de CL de azi, apropo de enunțul primarului de-a „scoate în aprilie în dezbatere publică noul regulament de finanțare”.

Distinse doamne, distinși domni,
ca de obicei, sunt onorat să mă aflu în această sală, în acest for unde se decide viitorul orașului.
M-am bucurat sț-l aud pe domnul primar enunțând azi calendarul consultărilor pentru elaborarea noului regulament de finanțare a culturii. Din păcate, sunt nevoit să atrag atenția asupra două probleme grave privind aceste enunțuri.
1. Neconcordanța dintre cele comunicate de domnul primar și planificarea Centrului Cultural Clujean și
2. O problemă structurală gravă, privind modul în care cultura este abordată la Cluj-Napoca.
Privind neconcordanța, găsesc remarcabil enunțul domnului primar de-a avea în aprilie în consultare publică propunerea de regulament produsă de grup, pentru că aceasta vine în flagrantă contradicție cu orizontul de planificare a CCC. Concret, specialiștii CCC estimează acest lucru pentru luna iunie.
O asemenea forțare a notei ar mai putea fi înțeleasă într-o cheie politică. Dar acest pompierism în fapt ascunde o insensibilitate față de problema reală, și o miopie strategică.
În calitate de membru al grupului care va elabora această propunere, sunt nevoit să confirm și subliniez că elaborarea unui asemenea document de la zero nu poate fi făcută pe genunchi.
De aici și estimarea – nu a mea ci chiar a CCC – de-a livra draftul până în iunie în acest an. CCC, mandatat de domnul primar.
Dar enunțul domnului primar, făcut cu atâta ușurință, mai ascunde încă două probleme.
Prima: facă elaborarea unui astfel de document se poate face în nici două luni, de ce oare s-a tărăgănat elaborarea acestuia 4 ani? Nu veți avea răspuns.
A doua: ușurința cu care enunțul domnului primar – din punct de vedere profesional, absolut nefezabil – și care indică ușurința cu care problemele strategice ale culturii clujene sunt trecute, din nou, cu vederea, ne aduce la subiectul 2: abordarea lipsită de viziune a administrației cu care tratează tema culturii la Cluj-Napoca.
La acest capitol, arăt că primăria nu îndeplinește nici măcar pe aproape, acele promisiuni pe care le-a făcut în propriile documentele de planificare strategică.
Anume în SIDU, la prioritatea de investiții 4.5 se indică Țintă intermediară pentru 2024, adică anul curent, 5.000.000 E. Două remarci aici:
1. Suntem undeva la jumătate. Așa înțelegem să finanțăm cultura.
2. În ritmul de creștere cu care ne mândrim acum, vom ajunge să atingem ținta stabilită pentru 2024 peste 35 ani. Adică încă 8 mandate.
Între timp, același SIDU arată că nu peste 35 ani, ci AZI, peste 8 din 10 clujeni nu sunt convinși că participă la suficiente activități culturale. Deci cerere, cum ar veni, ar fi.
De ce nu producem mai multă cultură? Conform SIDU: „infrastructura culturală a rămas în urma creșterii apetitului populației pentru astfel de servicii și a dinamismului sectorului independent” și consemnează „dispariția unor festivaluri de nișă (Temps d’Image, STEPS, Festivalul Internațional de Carte Transilvania, Zain), promovate de operatori culturali mai mici, care au întâmpinat dificultăți în a-și menține evenimentele cu resurse umane și financiare limitate.”
În acest context, degeaba avem anual 2.000 de tineri care absolvă diferite discipline artistice în cadrul a patru universități din Cluj-Napoca. De fapt aceștia sunt nevoiți să plece din Cluj-Napoca.
Citez din SIDU: „se observă în ultimii ani migrația artiștilor înspre spațiul periurban sau chiar rural”, lucru care se întâmplă într-un context general de precaritate și din păcate de autoprecarizare în care la Cluj-Napoca, media anuală a câştigurilor din toate sursele pentru artişti este de 2805 lei lunar, iar pentru lucrătorii culturali, de 3051 lei lunar. – conform aceluiași SIDU.
Sprijină Primăria cultura suficient? Conform SIDU, nu: „în condițiile în care pentru oraș vitalitatea culturală, creativitatea și retenția talentului/capitalului uman creativ este importantă, lipsa susținerii fazelor destinate creației și producției din ciclul cultural nu poate duce decât la fragilizarea creatorilor și dezechilibrarea ecosistemului.”
Atunci, „Lipsa unei abordări structurate a artei în spațiul public și a diferitelor inițiative culturale, lipsa unei reglementări locale a sferei evenimentelor publice” – și am citat din nou, din SIDU.
Ce probleme identifică SIDU, documentul nostru de planificare strategică în abordarea culturii la Cluj-Napoca?
Citez: cu „Grad de risc ridicat – competențe și resursele umane limitate ale administrațiilor locale pentru oferirea anumitor servicii publice (de ex. în domeniul cultural)”.
„Volumul insuficient (în raport cu cererea) al finanțărilor acordare de autoritățile locale sectorului cultural independent și a celui de industrii creative.”
Iar pentru remediere, SIDU prevede „extinderea programelor de acordarea a finanțărilor nerambursabile pentru proiecte și activități ale entităților private din domeniul culturii.”
În loc de toate astea, în realitate, avem trei lucruri:
-rămânerea gravă în urmă la capitolul finanțare. În loc de 5.000.000 euro, poate, jumătate, și un orizont de-a ne ajunge în urmă, de 35 ani.
-o tărăgănare de 4 ani a elaborării noului regulament, cerut an de an, de chiar sectorul cultural.
-iresponsabilitatea de-a ignora, în favoarea unor declarații politice, estimările avizate, profesioniste ale spedialiștilor. Nu vă împiedica nimic să spuneți nu aprilie ci iunie.
Iunie era luna corectă. Iunie.
În consecință, din păcate asistăm la o autodecredibilizare privind intenția autentică de-a chiar adresa această lacună strategică într-un mod strategic, adică altfel decât politicianist-pompieristic.
În concluzie, în spiritul abordărilor constructive atât de apreciate în această sală,
solicit
-ascultarea vocilor specialiștilor din sector
-responsabilitate în declarații, și
-începerea planificării unui proces sistematic și asumat, pentru redresarea situației culturii la Cluj-Napoca.