Eveniment

Dimineață plină de accidente pe drumurile din județul Cluj

Trei șoferi au ajuns cu mașinile în șanț în această dimineață. Din fericire victimele nu au suferit răni grave.

Polițiștii intervin la un eveniment rutier înregistrat în afara localității Negreni.

Din primele cercetări efectuate, s-a constatat că un bărbat, de 42 de ani, care conducea un autoturism înspre Cluj-Napoca, într-un viraj la stânga ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, răsturnându-se în afara părții carosabile.

În urma evenimentului nu au fost înregistrate victime.

În autoturism se află și o femeie în vârstă de 40 de ani.

Testarea conducătorului auto cu aparatul etilotest a indicat rezultat negativ.

La data de 11 noiembrie a.c., în jurul orei 08.30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Dej au intervenit la un accident rutier, înregistrat în comuna Cuzdrioara.

Conform primelor cercetări a rezultat că un tânăr, de 19 ani, din județul Bistrița-Năsăud, care circula cu autoturismul înspre municipiul Dej, pe fondul altor preocupări de natură a-i distrage atenția, ar fi acroșat un utilaj buldoexcavator parcat în afara părții carosabile, semnalizat cu balize direcționale, ulterior intrând în șanțul din partea dreaptă a sensului de mers.

În urma evenimentului, tânărul a fost transportat la o unitate medicală.

Testarea cu aparatul etilotest a indicat rezultat negativ.

Exit mobile version