In vizor

Dezastru ecologic în zona Someșul Cald-Tarnița. Cine sunt adevărații vinovați?

Scris de 347

Lacul Tarnița, una din cele mai apreciate zone turistice din județul Cluj, este înconjurat de munți de deșeuri. Nesimțirea turiștilor și impasibilitatea autorităților contribuie la dezastrul ecologic.

Drumul care duce spre barajul Tarnița, de unde clujenii beau apă, s-a transformat într-o ghenă de gunoi. Un cititor ne-a trimis la redacție imagini cu ”splendorile” României pe care le vede în fiecare săptămână, pe traseul Mărișel-Tarnița. Chiar dacă sezonul cald a trecut, focarul de infecție crește de la o zi la alta , sub ochii închiși ai autorităților. 

Specialiștii în mediu contactați de Ziar de Cluj ne-au informat că situația s-a agravat de când Consiliul Județean a decis să scoată cele 12 pubele mari amplasate pe marginea drumului. 

”E o situație mai veche. Într-adevăr, au fost și sancțiuni aplicate administratorului drumului județean, Consiliul Județean. Încă persistă problema, efectiv. Peste două săptămâni o să mergem iar în zonă să vedem. În afară de sancțiuni, nu putem face altceva. Gunoaiele care sunt pe marginea drumului țin de Consiliul Județean.

Amenda pe care am dat-o în august a fost contestată. De când au fost luate containerele pentru colectare, la solicitarea Consiliului Județean, au apărut deșeuri pe marginea drumului. Au început să patruleze cei de la Consiliul Județean pe acolo și până săptămâna trecută nu au mai fost gunoaie. Am înțeles că sunt deșeuri și prin alte zone, pe raza comunei Gilău”, a declarat un reprezentant al Gărzii de Mediu.

Conducerea Consiliului Județean se bate cu cărămida în piept că au făcut tot ce ține de ei ca administratori ai drumului, ba chiar mai mult decât le intra în atribuții. Primăria comunei Gilău ar fi refuzat să autorizeze containerele, prin urmare Consiliul Județean a intrat în ”joc” și a contestat amenda.

”Tot ce am făcut acolo pentru curățare și ecologizare, era mai mult decât ne obliga legea. Competența aparține Primăriei Gilău. Potrivit legii 101/2007 ei au responsabilitatea de a menține curățenia în zona respectivă. Totuși, noi plecând de la premisa că sunt drumuri județene, am zis să facem curățenie. Containerele au fost retrase pentru că, potrivit legii, ele trebuiau autorizate de Primăria Gilău. Au refuzat să le autorizeze. Acesta e și motivul pentru care am contestat amenda. E de datoria lor. Legea nu ne permite să facem în continuare”, a declarat Alin Iuga, purtătorul de cuvânt al Consiliului Județean.

Adevărul se află undeva la mijlocul ”drumului” dintre Consiliul Județean și Primăria Gilău. Viceprimarul comunei Gilău declara în luna august pentru presa locală că el a pus pubelele de unul singur și a fost somat de către Consiliul Județean să le scoată din drum. 

 

 

 

Sursa video: Facebook/Dima Belinski



ULTIMA ORĂ

  • Acum 4 mins Rautacisme
    A fost desființată o tabăra ilegală în Parcul Est. Administrația locală îi roagă pe clujeni să patruleze în locul Poliției locale care este pusă la îngrășat, să-și merite ”Prima de Osânză”
  • Acum 1 hour Justitie
    Bode vs UBB Cluj-Napoca începe cu o amânare
  • Acum 3 hours In vizor
    Cu mobilizare, la sfârșitul acestui an, OSĂ avem inaugurat un nou tronson al Autostrăzii Transilvania
  • Acum 3 hours Politica
    Guvernul vrea să își creeze propria companie de asigurări: polițele RCA, prețuri controlate de stat. Ciucă: “Am discutat cu CEC și ASF”
  • Acum 3 hours PubliNews
    Peste 1.000 de articole vestimentare se transformă în fapte bune, la târgul ReClothing, din Iulius Mall Cluj
  • Acum 3 hours Eveniment
    POATE DEVENI UTIL ŞI INUTILUL ŞURUBARU: SOS Cluj cere reinstalarea barierei plutitoare pentru deșeuri pe Someș. Cantitatea de gunoaie din râu e imensă
  • Acum 4 hours In vizor
    Transtelex: Regizorul Tompa Gabor l-a invitat la Cluj Napoca pe Janos Drabik, conspiraționistul-șef al Ungariei, recunoscut pentru teoriile lui despre cum controlează lumea evreii și masonii
  • Acum 4 hours Vocea ta
    #CMID: Țeapă dată cetățeanului, sub pavăza autorităților
  • Acum 4 hours Eveniment
    Blue Air intră în insolvenţă
  • Acum 5 hours In vizor
    PE CINE SĂ MAI CREZI? Federația Română de Fotbal anunță că UEFA nu a autorizat cererea federaţiei maghiare de afişare a hărții Ungariei Mari: „Revizionismul nu este acceptat în fotbal”
  • Acum 5 hours Politica
    Marcel Ciolacu: Fotbalul nu este politică! Frustrările revizioniste nu au ce căuta în competiţiile sportive. UEFA trebuie să retragă imediat acordul pentru folosirea hărţii Ungariei Mari pe drapele şi bannere
  • Acum 6 hours In vizor
    Csaba Asztalos, reacție fermă după ce maghiarii au primit acceptul să folosească harta Ungariei Mari: „Nu știu ce au avut în cap”
  • Acum 6 hours Eveniment
    Regizorul clujean Tompa Gábor va fi DECORAT cu Ordinul Artelor și Literelor în grad de Cavaler al Republicii Franceze
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE