Dacian Julien Cioloş crede că într-o eră a comunicării mai poate minţi cu neruşinare? Că noi nu ştim cam care sunt „oamenii noi” din spatele PLUS? Acei oameni care „sunt sătui de minciună și de furt și vor ca elitele lor să nu fie în politică pentru a scăpa de pușcărie și a se îmbogăți, ci pentru a construi o Românie normală, o Românie decentă” (Cioloş dixit)?
Dintr-un articol publicat de Libertatea în august 2001, aflăm cum tânărul (pe atunci) Adrian Iordache, beizadea de securişti gata, a produs un accident cu maşina „cado” de la tăticu, şi cum „famiglia” s-a pretat să muşamalizeze ceea ce a făcut. Iată unde zăceau cei care „fac politică nu pentru a scăpa de puşcărie”! Să cităm din presa vremii:
„Un accident petrecut la Mamaia, marți seara, a avut ca victimă un polițist de la Circulație, zburat de pe motocicletă de un jeep condus de un tânăr. Plt. Leon Stoica (34 ani) își încheia detașarea la Biroul Poliției Rutiere din Constanța. El e din București și marți seara patrula pe o motocicletă pe bulevardul din Mamaia. În dreptul Hotelului Lido, a fost izbit în plin de un jeep Mitsubishi Pajero, B-35-PAJ, condus de Adrian Iordache (23 ani), care a virat brusc stânga, fără să se asigure și calcând linia continuă. Polițistul s-a răsturnat cu motocicleta și a fost internat în secția Chirurgie a Spitalului Județean Constanța cu traumatisme la abdomen, cap, umăr și genunchi. Pentru scoaterea șoferului basma curată, tatăl său face mari presiuni. Adrian Iordache e din București, fiul avocatului Alexandru Iordache, și fratele lui Mircea Iordache, implicat în traficul de tigări desfășurat prin firma Mas Med, unde statul a fost prejudiciat cu peste 80 de miliarde lei. Așa cum l-a ajutat pe fiul cel mare să scape basma curată, așa încearcă acum avocatul să netezească situația fiului care l-a lovit pe polițist. Iordache senior a intervenit prompt la autoritățile constănțene, care, din nu știm ce motive, l-a prezentat drept parlamentar.
Adrian își face studiile în străinătate și stă mai mult prin Canada și Franța, unde, dacă ar fi lovit un polițist, tăticul n-ar fi putut interveni, chiar dacă e fost milițian.”
În fraza finală s-a strecurat o mică inadvertenţă. Tăticul nu a fost miliţian înainte de 1989, ci securist la Direcția a VI-a Cercetări penale. În 2001, data accidentului beizadelei şi a traficului de influenţă, era consilier al generalului Toma Zaharia, cel care conducea efectiv Ministerul de Interne. Aşa că polițistul accidentat a fost convins să-și retragă plângerea. Agentul a rămas cu spitalizarea, nefiind niciodată despăgubit, Adrian Iordache ne este prezentat azi drept om nou, curat ca o lacrimă, căinat că este, chipurile, judecat pentru faptele lui taică-su. Nu. Este judecat pentru faptele sale. Şi pentru modul în care ai lui au profitat de poziţia lor.
Pe vremea în care „serviciile secrete” nu aveau drept să deţină firme şi ofiţeri sub acoperire cu firme prin care să-şi facă mendrele pentru „operaţiuni speciale”, familiile Iordache-Chiriță jefuiau bugetul public prin afaceri de tip „Ţigareta”. Ştim toate acestea din Rechizitoriul cu numărul 74/P/1998 care încă mai există în arhiva Parchetului General (şi a fost citat de către jurnaliştii de la Evenimentul Zilei).
Dar au scăpat când a fost prins Truţulescu. Au profitat de slăbiciunea sistemului şi şi-au vândut afacerile unor terţi care s-au evaporat din ţară. Iar pe ei nu i-a mai cercetat nimeni. Aşa că azi ni se pot prezenta ca fiind onorabili avocaţi celebri, iar beizadeaua drept om nou în politică.
Azi, în conferinţă de presă, anunţată cu mult tam-tam, Dacian Julien Cioloş ne-a informat că „nu știa cine sunt fondatorii”, întrucât nu face „dosare de cadre”.
Zău? Ce ne spune acest lucru despre discernământul personajului?
Că, mâine, cineva, despre care habar nu are cine e, „că nu face dosare de cadre”, îi oferă o valiză plină cu explozibili (şi-i spune că înăuntru este nişte salam), iar el ar fi capabil să o cărăuşească în Palatul Victoria. Sau cam aşa ceva.
Numai proştii mai pot crede că cineva oferă cuiva un întreg partid şi nimeni nu ştie nimic!
În cel mai delicat moment al vieţii sale politice, Dacian Cioloş a dat dovadă de o lipsă crasă de discernământ, dacă este să credem ce a afirmat public. Sau, dacă a minţit cu neruşinare, ceea ce bănuim, de un mare tupeu atunci când a încercat să-şi prostească alegătorii. Grav, extrem de grav!
Să avem încredere în el, în fond, toată lumea din România a avut de a face cu Securitatea lui nea Ceaşcă. Numai că, atunci când unora această Securitate le deschidea uşile, altora le frângea degeţelele la tocul lor.