„Eu propun și în continuare, și aici, la Cluj, acest registru”, declara, în timpul campaniei electorale din 2004, Emil Boc, candidatul Alianței D.A. la Primaria clujeană. Chiar supralicita cerând instituirea, prin lege, a acestui Registru al promisiunilor electorale. Încercați să ne aduceți aminte când, din 2004 încoace ați auzit despre vreo initiațivă legislativă în acest sens? Din partea lui Emil Boc ca premier, sau măcar al vreunuia dintre apropiații săi politici ajunși în Parlamentul României.
Dar, haideți să o luăm cu începutul acestei legendare figuri pe numele ei Emil Boc, gospodarul care l-a întrecut pe Gheorghe Funar. Cel care a rezistat, votat de aceeași clujeni ce-l numeau bun gospodar timp de 12 ani, ani în care a reușit să izoleze complet Clujul, din punct de vedere economic. Poate nu vă mai amintiți, sau vă amintiți cam eronat despre cum potențialii investitori erau alungați sau fugeau benevol de „orașul lui Funar”. Drept pentru care, haideți să ne reamintim ce promitea Emil Boc cu privire la deschiderea Clujului către investitorii străini și autohtoni – nu poveștile cu pești cu care vă îmbătați azi.
Emil Boc promitea un Program cu șapte puncte:
- deschiderea unui birou pentru investitori în Primărie;
- concesionarea de terenuri la prețuri mici pentru cei care doresc să-și facă firma aici și să aibă sediul fiscal în Cluj;
- facilități pentru firmele care erau în UE, dar în preajma noastră – adică în Ungaria, în Cehia, în Polonia, și care erau invitate să vină la Cluj în condiții mai avantajoase;
- incubator de afaceri;
- construirea unei echipe de specialiști care să redacteze proiecte pentru atragerea de fonduri europene;
- transparență și închiderea definitivă a Clujului spre șpagă și corupție (nici Bica, nici Apostu și nici măcar Anna Horvath n-au existat);
- atragerea și menținerea resurselor în interiorul comunității (da, cum să nu, vezi ce atrage și menține Untold, de exemplu).
„Pentru mine, este foarte important să construiască și să rămână aici investitorul, eu nu o să fac cum au făcut alții, să pun condiții investitorilor, care țin de șpăgi, participări a unor persoane din anturajul meu la aceste investiții. Șpaga și coruptia vor fi definitiv închise Clujului. Niciodată nu voi refuza o firmă care va veni în Cluj și va demonstra că vrea să facă o investiție străină”, declara la vreme de campanie electorală Emil Boc.
Și, completa, Excelența Sa, Maestrul, Șeful, că nici terenurile necesare potențialilor investitori nu vor fi o problemă (Poate citesc această declarație și spaniolii care investesc de se rup pe lângă Expo Transilvania și toți cei care au “construit” în Lomb și în Borhanci pe terenurile municipalității):
„Avem și terenuri, important este să nu le dăm pe sprânceană, pentru că, în momentul de față, terenurile se dau după criterii mai mult sau mai puțin arbitrare. Terenuri se găsesc, sunt cunoscutele Borhanci, Lombului, apoi pot să cumpăr eu, ca municipalitate, de ce să nu cumpăr de la Apahida, să mă duc să mă extind cu municipiul, este mult mai mare investiția”.
Cea mai vizibilă problemă a Clujului este fluiditatea traficului rutier. Facem trafic de secolul XXI pe străzi rămase în secolul XVII. Și acum, după 13 ani, avem o structură stradală veche, neproiectată pentru a face față fluxului rutier din zilele noastre – iar continua Borduriadă începută acum 13 ani și neterminată, încă, nu a îmbunătățit cu nimic situația. Avem o lipsă cronică a locurilor de parcare, iar ce face zilele acestea Emil Boc, mutând parcările de pe trotuarele din Centru, pe trotuarele din Cartiere nu este decât o soluție pe termen scurt și, în nici un caz viziunea pentru un oraș modern. Mai ales că așa ceva trebuia făcut încă din primul mandat, nu acum, la spartul târgului. Ca o paranteză: să te lauzi că ai scos TIR-urile din oraș, dar să cumperi și să pui în circulație pe strduțele din Centru autobuze și trolee cu burduf, lungi cât mașinile “date afară” din oraș, chiar că reprezintă limita de viziune a acestei municipalități! Se putea gândi un tramsport local cu autobuze mici în Centru, trimise în stații mai des și care să-i ducă pe utilizatori spre zonele cu bulevarde mai largi de unde să-i preia mijloacele de transport cu burduf.
Revenind la promisiunile lui Emil Boc, prima măsură pentru fluidizarea traficului era introducerea sistemului „unda verde” la semafoare. Cea de a doua măsură era construirea de parking-uri și pasaje pietonale subterane. Asta ca să știți de unde ne-am procopsit, după vreo 10-11 ani cu remodernizarea pasajului pietonal de la Gară – cel pe care-l remodernizăm din nou, la 2 ani de la recepție, din cauza faptului că inutila sinecură a lui Emil Boc, city ”manajerul” Șurubaru nu s-a ostenit să-l remodernizeze de prima dată cu lifturi și scări rulante. În mintiuca sa, remodernizare era ca la buda de la apartamentul de bloc: un spoit, faianță pe pereți și gresie pe jos. Eventual niște neon. Drept pentru care, pasajul este folosit mai frecvent ca budă, decât ca pasaj.
În 2004, Emil Boc ne promitea două parking-uri în pietele Mihai Viteazu și Avram Iancu și unul în cartierul Mănăștur și se angaja la un termen de maxim un an și jumătate de la preluarea mandatului pentru darea lor în folosință.
Cel mai lung an și jumătate din primul mandat sunt primii 10 ani, cum s-ar zice. Ca cei mai frumoși 10 ani de școală: clasa a I-a și a II-a.
Emil Boc ne promitea, în 2004, și un „plan global de reparație a străzilor”. Soluția sa nu erau “plombe aplicate din când în când”. Nu, dom’le, “trebuie făcute reparații de durată ale străzilor, bazate pe următoarele elemente: licitații corecte și transparente, garanții corespunzătoare, eliminarea favoritismului și stop risipei”.
„Voi respinge toate acele acțiuni de realizare a reparațiilor străzilor doar de formă și fără acele lucruri fundamentale, precum o garanție de minim 3 ani. Băiete, nu rezistă 3 ani, plătești, te chem, și, pe lângă faptul că te dau în judecată sa recuperez prejudiciul, nu mai ai ce căuta la mine la nici o licitație, veci. Ai plecat, ai dispărut din oraș”.
Zău? Oare ce e “diferit” la Boc-ul din 2017 față de cel din 2004 care făcea “kiat” și “maiaokugherii” cu asfaltatorii în declarații?
Și ajungem la curățenia celui care va fi fiind după 13 ani cel mai curat oraș de 5 stele din România, Lume și Galaxie. Emil Boc ne promitea că Primăria (însăși ea, Primăria, nu Rosal, Brantner Vereș șamd) va achiziționa mașini cu perii pentru străzi și trotuare, urmând ca întreținerea curățeniei orașului să se facă prin „sensibilizarea bunului simț, colaborare cu posturile locale TV și amenzi drastice, severe și muncă în folosul comunității”.
Promitea scutiri fiscale pentru cetățenii care colecteaza deșeurile în mod selectiv, rezolvarea problemei gropii de gunoi (și lăsa la latitudinea specialiștilor alegerea între incinerator sau groapă ecologică – atâta tot că dacă era el întrebat, ar fi preferat prima variantă). Tot atunci se promitea conservarea spațiilor verzi existente, dar și amenajarea Parcului Rozelor, a Canalului Morii și a malurilor Someșului.
Aș fi amabil ca cei din Secta Excelenței Sale, Maestrului și Șefului Boc să-mi dea exemple actuale din scutirile fiscale promise în 2004.
Deci?
Bine, atunci, să trecem la problema locuințelor din Cluj-Napoca, cea care a pus orașul pe harta națională a celor mai scumpe prețuri imobiliare.
Pentru primul său an de mandat, Emil Boc promitea construirea a 1500 de locuinte sociale, cu suprafața de 50 mp, pe care intenționa să le închirieze tinerilor sau celor obligați să-și părăsească imobilele, la chirii între 200.000 și 400.000 de lei vechi (20 – 40 lei noi). Până în 2008, Boc promitea construirea, în total, a 3.000 de locuințe. În plus, viitorii chiriași erau asigurați că vor putea, dacă vor fi amabili, să-și cumpere locuințele sociale „fără ca Primăria să câștige un leu, numai să-și recupereze valoarea investiției”.
Este și motivul pentru care tânăra defavorizată a PDL al PNL, Loredana Pop, consilier local, avocat șamd, a benefeciat de promisiunile lui Șefu’ care promitea, nu-i așa, că nici un apropiat de al său nu se va regăsi în nici o investișie a municipalității (sau cam așa ceva).
Doar Emil Boc își lua angajamentul să propună viitorului Consiliu Local instituirea creditului municipal.
„Eu voi garanta construcția locuinței și tânărul va primi rate pentru acest lucru. Când tânărul nu mai poate să plătească ratele, Primăria va prelua proprietatea, iar banii plătiți ca rate îi voi considera ca bani pentru chiria anticipată”.
Vi se pare cam mult prea liberală și de dreapta acest mecanism de funcționare al unui credit? Stați că nu e tot, se poate mai liberal decât atât: Emil Boc promitea sprijinul Primăriei și pentru cei care urmau să-și construiasca locuințe în regim privat. Printr-un parteneriat public-privat, Primăria urma să ducă toate utilitățile la terenul pe care urma să se construiască.
„Vreau să dezvolt orașul pe orizontală, eu voi duce utilitățile la terenuri, iar, împreună cu CL, voi suporta o parte din taxa aberantă de scoatere din circuitul agricol”.
Eh, dar era cât pe ce să uit că partidul din partea căruia candida Boc pe atunci se numea Democrat și era afliat la Internaționala Socialistă! Așa că, pe lângă asistența medicală gratuită pentru pensionarii cu pensii foarte mici, pe lângă „scutirile necesare” la transportul în comun, pentru pensionari, studenți și persoanele cu venituri reduse, Boc promitea „programe sociale pentru a ajuta oamenii să își procure medicamente, privatizarea și vânzarea spațiilor medicale și marirea sumelor prevăzute în buget pentru spitale”. Motiv pentru care și propunea 80 de miliarde de lei vechi, de la bugetul local, pentru sănătate și se angaja la asigurarea unor „centre medicale permanente în toate cartierele Clujului”. Plus reducerea taxelor locale la minimul prevăzut de lege.
„Acesta este angajamentul nostru, nu de pe spinarea cetățeanului voi obține banii cu care să-mi duc proiectele, ci prin dezvoltarea economică locală sau prin atragerea de fonduri voi obține suplimentul necesar. Vom stabili nivelul minim de taxe, vom continua scutirile care există, dar, prin compensare, voi atrage resurse materiale din altă parte, cum ar fi firmele care aduc locuri de muncă, care vor beneficia de scutiri de taxe. Deci taxele să fie stabilite la minimul prevăzut de lege. Este angajamentul nostru”.
Bașca acordarea ajutoarelor de căldură – cu mențiunea că soluția corectă în acest caz, sunt centralele termice de bloc sau de scară.
“În războiul acesta voi fi, întotdeauna, de partea cetățeanului, și nu a Regiei care fură și care gestionează prost acest agent termic”.
În rest, prin sport spre întărirea sănătății, căci mișcarea de masă era o alternativă la „găștile de cartier și consumul de droguri”. Așa că Boc promitea construirea de terenuri de sport și panouri de baschet cu instalație de nocturnă, în toate cartierele municipiului, precum și redeschiderea patinoarului artificial din Gheorgheni. Bașca transport gratuit tuturor copiilor legitimați la un club sportiv pe toate liniile de transport în comun. Promitea chiar și achiziționarea de material sportiv pentru cei cu venituri reduse.
“Pentru cei ce nu au posibilități materiale ca să cumpere o minge de baschet, o rachetă de tenis, eu pot să le pun la dispoziție bugetul Primăriei pentru asta”.
Deh, patinoarul artificial a fost deschis cât să-și pună patinele Boc și fetițele sale, apoi s-a pierdut nițel în hibele unor retrocedări ciudate. Iar unele terenuri de baschet cu iluminare nocturnă, prin onor chiar bunăvoița municipalității au fost transformate în terenuri de ping-pong – chipurile din cauză că loviturile la panou fisurau structura de rezistență a acselor din vecintate!
Dar cea mai frumoasă promisiune, pe care chiar aș fi vrut să o văd onorată măcar pentru a vedea ce analfabet (sinecurist) politic din anturajul primarului l-ar fi condus este Serviciul gratui de meditații al Primăriei:
“În ceea ce privește exigența pentru admiterea la liceu sau la facultate, familiile sărace nu își permit meditații. Pentru copiii care nu au posibilități materiale, Primăria le va pune la dispoziție un serviciu gratuit de meditații”.
Plus un serviciu de consiliere juridică pentru vechii proprietari ai caselor naționalizate.
“Nu putem să-i lăsăm pe oameni să moară cu dreptatea în mână. Nu știți ce sentiment cumplit este să ai dreptate, dar să n-ai bani, este cumplit. Eu sunt jurist, sunt avocat, sunt membru în comisia juridică a Parlamentului, și am întâlnit atâtea situații de oameni care au venit la mine cu sentințe corecte, dar nu aveau banii să și le execute, pentru că li se cer bani pentru executarea judecătorească”.
Cred că măcar toți cei lăsați să moară cu dreptatea în mână și care aveau de primit terenuri la Stațiunea Pomicolă Palacksay înncă se mai bucură citind această promisiune.
Așa cum ne bucurăm noi, ca ziarști, pentru faptul că atunci ne promitea publicarea anuală a modului de cheltuire a banului public “într-o cărțulie, unde să fie trecut inclusiv salariul celui de la poartă, al femeii de serviciu, a tuturor cheltuielilor ce țin de banul public”.
Noi și Legea 544 știm cât ne chinuim să facem talanga de la gâtul primarului să ne răspundă onest la întrebările care țin de transparența cheltuielilor ce țin de banul public. Și cum se folosește de tot felul de tertipuri la limita legii purtătorul de necuvânt al municipalității, Oana Buzatu. Cică fost jurnalist…
Dar cel mai tare am râs când mi-am adus aminte de promisiunea realizării unei grădinițe – cu dotare, angajați și program specific unei asemenea institutii – în chiar incinta Primăriei, unde cetățenii care vin cu diverse probleme în zonă să-și poată lăsa copiii în timpul necesar rezolvării problemelor respective.
Iar romii de la Pata Rât, cei luați pe sus de pe Coastei, toți clujenii băgați în origini și trimiși către alte zări de Untold, cei care fac coada pentru aprobări, cei care se pișă pe ei literalmente să ia atitudine ca nu cumva să le taie autorizațiile Emil Boc șamd, precum și plăcuțele multilingve amplasate în ritm de melc la intrarea în municipiu încă mai râd de această declarație (ceva mă face să cred că și Daniel Buda și Alin Tișe râd):
“În primul rând, voi deschide Clujul. Este obiectivul principal, să-l deschid investițiilor autohtone, investițiilor străine, să pun capăt practicilor de șpagă și corupție și de afaceri clientelare în familie sau în cercuri de interese și să-l deschid tuturor. Clujul are nevoie de o altă imagine, de un oraș european, în care fiecare cetățean, indiferent de etnie, român, maghiar, german, rom, să se simtă la el acasă, tratat în mod egal și fără nici un fel de discriminări. Acesta este Clujul pe care îl doresc, îl doresc pentru mine, pentru familia mea, pentru copiii mei și pentru toți cei care locuiesc aici”.