De doua saptamani ma pregatesc sa scriu un articol elogios la adresa lui Ciolos, comisarul european care a reusit in sfarsit sa faca ceva pentru Romania. Plin de bune intentii ca si Popa Tanda din nuvela lui Slavici, comisarul creeaza o noua reforma agricola care, in aparenta, ajuta agricultura romaneasca, dar care, de fapt, incurca socoteala taranului roman care s-a obisnuit prea bine cu plata nemuncii. Se bucurau taranii pe la carciumi prin sate ca din 2014 vor primi mai multi bani pe hectar, ca doar asa au auzit la televizor, ii vedeai cum se bat pe spate cu gandul la cei aproape 20 de miliarde de euro promisi lor, starnindu-mi in minte imaginea Glanetasului lui Rebreanu.
Aceeasi atitudine de betiv care termina zestrea mostenita cantand din glaneta, neputand-o spori muncind si asteptand ca odrasla mai rasarita a lor sa aduca in casa toate cele necesare traiului, o are acum taranul roman care asteapta si se bucura de isprava lui Ciolos, cu gandul ca de-acum viata-i trai pe vatrai. Poti sa strici usor bucuria nebunilor spunandu-le ca acesti bani sunt de data asta doar pentru agricultura activa, „adeca” daca nu muncesti pamantul, nu primesti nimic, daca esti doar proprietar de teren nu mai contezi, trebuie sa demonstrezi ca esti un truditor al PIB-ului national si o particica din el.
Cand asisti la asemenea spectacole inedite, stai sa te gandesti daca taranul roman s-a transformat odata cu satul romanesc, daca nu cumva avem in fata evidenta unei mutatii culturale, de la plavani pana la taranul nou transformat in cersetor pe la portile Europei. Incerci sa pui argumente pro si contra noului taran, vrei sa vezi in el o victima a vremurilor, un neindreptatit al sortii si iti dai seama ca, de fapt, el nu este asa cum vrem noi sa il percepem, intr-un mod idealizat de cativa poeti si scriitori ai altor vremuri, ci mai degraba ascuns si prefacut, aidoma lui Moromete. S-a transformat oare sau asa era dintotdeauna? Nu cred in transformari radicale, ci in perceptii gresite. Este la fel cum il intrebi pe un copil care isi petrece vacanta la tara ce parere are despre sat si vei vedea ca este diferita de a unui copil de la tara care, odata ajuns matur, fuge in primul oras sau, in cel mai rau caz, devine navetist si in scurt timp nu isi mai gaseste locul nici la oras nici la sat, nu mai simte ca apartine cuiva.
Degeaba incearca acum acest comisar sa mai resusciteze satul romanesc, prin politici agricole adresate tinerilor si prin sporuri procentuale in cazul asocierilor pentru ca satul romanesc nu mai este capabil sa isi revendice bastarzii. Nu mai poate sa accepte conditia de plugar, isi doreste noul chiar cu pretul rusinii unui taran care locuieste la tara, dar cumpara painea de la magazinul satesc. Rusinea asta nu era suficient de mare si s-au obisnuit cu ea parandu-li-se ca asa au trait dintotdeauna, cu tot cu aprozarul satesc aparut in peisajul satesc ca si ceva firesc, fara sa isi dea seama macar cat de caraghios este un taran care iese din aceste magazine cu plasa de cartofi, painea si rosiile in papornita. Iar daca ii intrebi de unde au bani sa cumpere toate astea iti raspund oarecum rusinati ca din banii de subventiile de pe pamant.
Europa a triumfat si in acest caz, reusind sa creeze mutatia perfecta: proprietarul care nu trebuie sa munceasca. A reusit sa il dezvete pe taran de munca si sa il faca sa uite ce au crezut inaintasii lui, ca fara munca nu poti trai. Au adormit si acest simt care era viu si care avea noima chiar si in perioada medievala cand taranii stiau ca trebuie sa plateasca nobililor din munca lor, iar acestia sa le ofere in schimb protectie armata.
Sunt sigur ca in mintea comisarului este taranul idealizat care ar dori sa munceasca dar care nu poate sa faca asta din cauze diverse, ba ca sunt prea batrani, ba ca alte agriculturi europene sunt subventionate, ba ca nu ii ajuta vremea, nebagand dragul de el de seama ca mesajul taranului, la fel ca si in toata istoria Romaniei, este fals si fara temei, iar el s-a transformat in pseudoboier.
Ce ne poate scapa din vedere in toata euforia asta este faptul ca, in acest moment, pamantul mai are pret pentru tarani doar prin prisma faptului ca ei „mulg” in fiecare an o suma oarecare de pe el, iar valoarea lui sa nu mai insemne nimic dupa ce subventia o primesc doar cei activi. Odata ce glanetasii vor constientiza ca nu mai primesc nimic, ba chiar trebuie sa plateasca un impozit pe ceva ce nu le aduce niciun beneficiu ei vor fi disperati sa vanda pamantul, ca sa isi mai asigure cativa ani de trai fara munca. Atunci se va intampla ceea ce isi doreste Europa cu adevarat: pamant ieftin pentru marile exploatatii si marii fermieri germani, francezi si olandezi care stiu ce inseamna pretul unui pamant scos de sub ape. Acesta este adevaratul pericol la care se expune Romania!
Speranta mea este ca toata lenea si invatul prost al taranimii vor trece si vor pune mana pe unelte pentru munca si nu pentru revolte si vor intelege ca nu trebuie sa faca aidoma taranilor din Saracenii lui Popa Tanda, care vorbeau cu episcopul sa il schimbe pe parintele din satul lor, ca prea ii pune el la treaba si ei nu sunt invatati cu asta, iar finalul povestii sa fie ca si in nuvela cu pricina, un sat prosper cu tarani mandri ca sunt tarani.